|
|
|

Biblioteca Estivală va oferi gălățenilor accesul la servicii de lectură, informare și recreere, oferite în regim de filială (punct de servicii) a Bibliotecii „V.A. Urechia“, într-un spațiu special amenajat în incinta Parcului „Mihai Eminescu“, în perioada 14 iunie - 15 octombrie 2013. Programul de funcționare va fi între orele 10:00 - 20:00. Beneficiarii prioritari ai acestui proiect vor fi copiii și tinerii, care vor avea posibilitatea de a participa la Tabăra de creație „Axis Libri“, constituită pe trei categorii de interes: beletristică, pictură și fotografie. Vor fi asigurate facilități pentru jocuri de șah, rummy, precum și surprize atractive.
Cu prilejul împlinirii a 124 ani de la trecerea în nemurire a lui Mihai Eminescu, Biblioteca „V.A. Urechia“, împreună cu Primăria și Consiliul Local Galați, vă invită să-i cinstim memoria participînd la inaugurarea Bibliotecii Estivale din Parcul „Mihai Eminescu“, vineri, 14 iunie 2013, începând cu ora 10:00. Festivitatea va continua cu depunerea de flori la Statuia lui Mihai Eminescu.
...Dunărea a atras atențiunea Europei asupra noastră, Dunarea ne-a ocrotit în cursul veacurilor, îi suntem datori recunoștință, trebuie să îngrijim de ea și să nu o părăsim, afirma Gh. Halchiopol în 1906 în vol. Cestiunea porturilor Galați, Brăila și Constanța. Expoziția Imaginea Dunării la Galați în documente de epocă (1595- 1935) dedicată Zilei Dunării sărbatorită pe 29 iunie în fiecare an din 1994, reunește hărți vechi, litografii și cărți poștale ilustrate cu învolburarea sau calmul bătrânului fluviu, emblematic pentru români, intens iubit de gălățeni, imagini ale activității portuare de-a lungul timpului, documente vechi conservare la Secția Colecții Speciale a Bibliotecii „V.A. Urechia“. Expoziția este dechisă la sediul central al bibliotecii, et.1(mezanin) - Popasul Bibliofilului, în perioada: 3 - 30 iunie 2013.
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru“ vă invită să vizionați în perioada 10 - 20 iunie 2013 Eminescu - Neamule, tu, floarea mea albastră, expoziție de documente de bibliotecă și eseuri tematice realizate de elevii Liceului Tehnologic de Marină sub îndrumarea prof. Carmen Alexandrescu și bibliotecar Ionica Călin. Vă așteptăm la sediul nostru din str. Gării nr. 1, Gara CFR-Călători Galați, etajul 1.
Biblioteca „V.A. Urechia“ organizează, vineri 7 iunie 2013, ora 17:00, împreună cu Asociația Tehnopol Galați și Asociația Generală a Inginerilor Români, Filiala Galați (AGIR) cea de-a 21-a întâlnire lunară din cadrul Colocviului Constructorilor de Nave. Dezbaterea se va desfășura în sala Mihai Eminescu a Bibliotecii și va continua ciclul „Întâmplari deosebite din activitatea constructorilor de nave“. În cadrul întâlnirii este prezentată lucrarea cu tema: „Probarea navelor în S.N.G.“, prezintă prof. dr. Vasile Ceangă.
În cadrul Zilelor Cărții pentru Copii, astăzi 5 iunie 2013, la sediul central al Biblioteci a avut loc o interesantă și atractivă lecție de învățare a plisării hârtiei (origami) și a confecționării bijuteriilor. Invitați speciali au fost voluntarii Asociației Dincolo de tăcere (Cristina Ilie - student, Andrei Dinga - elev). Au participat doamna prof. înv. primar Ecaterina Apostol și elevii școlilor gălățene.
Marți, 04 iunie, ora 14:00, a avut loc în cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea“ marcarea Zilei Internaționale a copilului printr-o prezentare Power Point, cu titlul „Imaginea copilului în literatura română“, susținută de elevii clasei a XI-a A, de la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu“, însoțiți de doamna profesor Iancu Claudia și doamna bibliotecar Catan Cătălina-Elena. Activitatea este cuprinsă în cadrul Proiectului educațional: „Universul cărții“.
Marți, 04 iunie, între orele 9.00 - 13.00, Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ a fost gazda unei frumoase Parade a costumelor personajelor din povești, cu participarea elevilor clasei clasei a I-a D, profesor Popescu Mariana; clasei a III-a A, profesor Vasilache Valentina; clasei a IV-a A, profesor Oprea Meluța și clasei a IV-a B, profesor Gavrilă Elena, Școala Gimnazială nr. 18. Activitatea face parte din cadrul Proiectului educațional: „Lumea magică a cărților“,
Luni, 03 iunie, între orele 09.00 - 13.00, Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ a fost gazda unei frumoase Parade a costumelor personajelor din povești, cu participarea elevilor clasei pregătitoare B step by step, profesoare Cristea Teodora Artemis, Axente Florentina; clasei a I-a A step by step, profesoare Barcan Mirela, Aftim Maria; clasei a I-a B step by step, profesoare Necula Angela, Vlase Georgiana; clasei a I- a C, profesor Serea Mariana; clasei a II-a B step by step, profesor Bătrânețe Tania; clasei a III-a B, profesor Suvarov Maria, Școala Gimnazială nr. 18. Activitatea face parte din cadrul Proiectului educațional: „Lumea magică a cărților“,
Pe data de 1 iunie 2013, ora 12,30, în Sala „M. Eminescu“ a Bibliotecii „V.A. Urechia“ a avut loc lansarea romanului „Șaman“, în prezența autoarei, Adina Dabija, precum și a gazdelor: directorul prof. Zanfir Ilie și directoarea adj. prof. Letiția Buruiană. Absolventă a Liceului „Vasile Alecsandri“ din Galați, autoarea a sosit din New York, orașul unde domiciliază în prezent, în România, special pentru promovarea acestui roman editat la Polirom. Lansarea de la Galați a fost prima din România, urmată de alte două în București, la Târgul de carte „Bookfest“ și la Librăria Cărturești. Cartea a fost prezentată de poetul Mihail Gălățanu și criticul Viorel Ștefănescu.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Secția pentru Copii din cadrul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia“, organizează cea de-a XXXIII-a ediție a Zilelor Cărții pentru Copii, în perioada 1 - 7 iunie 2013. Cei mici sunt așteptați sâmbătă, 1 iunie, ora 9,00, la sediul central al Bibliotecii, la renumitul concurs de personaje Carnavalul Cărții, ediția a XXXIII-a. Vă așteptăm să vă înscrieți!
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru“ în parteneriat cu Colegiul Național „Al. I. Cuza“ organizează pe 1 Iunie 2013 - Ziua internațională a copilului, 31.05.2013 ora 10.00, activitatea cultural-educativă Muzica și cântecele copilăriei în interpretarea elevilor din învățământul primar și gimnazial, sub îndrumarea prof. Pompilia Chifu, Oana Damian, Doinița Miron, Maricica Antoniu, Doina Mormenche și bibliotecar Livia Enea. Vă așteptăm la sediul nostru din Str. Gării nr. 1, Gara CFR-Călători Galați, etajul 1.
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru“ în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare Consiliere Antidrog Galați și Liceul Tehnologic de Marină, în cadrul Proiectului GÂNDEȘTE LIMPEDE PENTRU VIAȚA TA, organizează în data de 30.05.2013, ora 12:00 cu ocazia zilei internaționale antifumat, activitatea de promovare a lecturii de loisir în rândul elevilor de liceu din clasele IX-XIII. Activitatea va avea loc la Liceul Tehnologic de Marină, sub îndrumarea prof. Adriana Nicoleta Ilie, bibliotecar Ionica Călin și participarea insp. pr. Cristina Chelban - C.P.E.C.A. Galați!
Joi, 30 mai, ora 11.00, în cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea“ s-a desfășurat concursul interactiv „Misterul cuvintelor încrucișate...de la lume adunate“, cu participarea elevilor clasei a VII-a de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade“, profesor Lazanu Maria și elevii clasei a VII-a Școala Gimnazială „Grigorie Teologul“, profesor Pațilea Alina.
În perioada 27 - 29 mai 2013, a avut loc la Centrul de Formare al Bibliotecii „V.A. Urechia“ un nou curs de instruire în cadrul Programului Biblionet cu titlul: Bazele Serviciilor Noi de Biblioteca. Au participat în calitate de cursanți 11 bibliotecari din bibliotecile publice din județ, iar în calitate de formatori: Titina Dediu și Gabriel Manea de la Biblioteca Județeană.
Miercuri, 29 mai, ora 12.00, Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ a fost gazda unui concurs interactiv sugestiv intitulat „...Speed puzzle“. Au participă elevii claselor a I-a D, Școala Gimnazială „Grigore Moisil“, profesor Jora Nicoleta, bibliotecar Năstase Emilia-Elena și elevii clasei I D, Școala Gimnazială nr. 18, profesor Popescu Mariana-Mioara.
Miercuri, 29 mai, ora 9.00 în cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea“ s-a desfășurat activitatea „Călătorie în lumea minunată a basmelor“: program literar - artistic susținut de preșcolarii grupei mari, Grădinița „Otilia Cazimir“, însoțiți de doamnele profesoare Chiurtu Carmen-Mariana și Lazăr Alina. Activitatea este cuprinsă în cadrul Proiectului educațional: „Cartea, prietena copiilor“.
În data de 29 mai 2013, ora 11:00, a avut loc întrunirea membrilor Consiliului științific al Bibliotecii „V.A. Urechia“, cu următoarea ordine de zi: Aprobarea Programului de activitate pentru anul 2013; Înaintarea propunerilor membrilor Consiliului și aprobarea acestora cu completările reieșite din cadrul discuțiilor din plenul Consiliului științific.
Marți, 04 iunie 2013, ora 11:00, la Filiala nr. 1 „Costache Negri“, v-a avea loc manifestarea intitulată „Bucuriile copilăriei“, organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Participă : elevii clasei I A de la Colegiul Național „Costache Negri“, îndrumați de d-na înv. Gina Trotușanu, preșcolarii de la Grădinița „Voinicel“ îndrumați de d-na ed. Elena Ionescu și preșcolari de la Grădinița „Luceafărul“ îndrumați de d-na Varvara Gherghișan.
Concursul de creație literară „Scriitori de ieri, de azi și de mâine“, organizat de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“, s-a finalizat odată cu festivitatea de premiere din data de 26 mai a.c, în cadrul Festivalului Național de Carte „Axis Libri“, ediția a V-a, 22 - 26 mai 2013. Membrii Juriului au fost: Katia Nanu - scriitor, jurnalist, Galați; Petre Rău - scriitor, editor, directorul Revistei „Boema“, Galați; Valentin Ajder - editor, directorul Editurii „Eikon“, Cluj Napoca. Coordonator proiect: Letiția Buruiană, director adj. Biblioteca „V.A. Urechia“, redactor-șef la Revista „Axis Libri“, Galați. Ridicarea diplomelor și premiilor de către câștigătorii care nu au fost prezenți la festivitatea de premiere se poate face la sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia“, str. Mihai Bravu, nr. 16, Secția de Împrumut la domiciliu pentru copii, conform orarului de funcționare pentru public. Textele premiate vor fi publicate, selectiv, în paginile revistelor „Axis Libri“ și „Boema“.
În perioada 22-26 mai 2013, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați în parteneriat cu Editura Eikon, sub patronajul Ministerului Culturii, cu sprijinul Consiliului Județului, Consiliului Local și Primăriei Municipiului Galați și în colaborare cu instituțiile de cultură: Centrul Cultural „Dunărea de Jos“, Universitatea „Dunărea de Jos“ Inspectoratul școlar, Palatul Copiilor, Teatrul Muzical „Nae Leonard“, Teatrul Dramatic „Fani Tardini“, Teatrul de Păpuși „Gulliver“, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă Vizuală, Casa de Cultură a Sindicatelor și Casa de Cultură a Studenților organizează a V-a ediție a Festivalului Național al Cărții „AXIS LIBRI“ adresat iubitorilor de carte și lectură, atât cititori cât și creatori, editori și difuzori, pe care îi invită să participe la un program generos prin diversitate și calitate. Dedicat tuturor vârstelor și etniilor, evenimentul va avea loc pe Aleea Domnească (Zona „P“-urilor spre Elice), unde va fi realizat un complex expozițional cu minimum 30 de standuri mobile outdoor și 2 (două) caravane de carte, cuprinzând produsele a cca 200 de edituri românești și străine.
Managerul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia“ Prof. Zanfir Ilie a participat la deschiderea ediției a V-a a Festivalului Internațional de poezie „Grigore Vieru“ ce se desfășoară în perioada 16-17 mai la Chișinău, Republica Moldova și 18-19 mai 2013 la Iași.
Miercuri, 15 mai 2013, ora 14:00, se desfășoară o ediție specială a Salonului Literar „Axis Libri“. La această întâlnire se vor lansa volumele: Mirror Fathom's, autor Sheridan Hough si Perceiving Reality, autor Christian Coșeru. Moderator va fi prof. Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia“.
În cadrul Festivalului Național al Cărții „Axis Libri“ se va desfășura campania de promovare a lecturii „Să ne întoarcem la lectură. Citește și tu!“, în perioada 22 mai - 26 mai 2013. Vă invităm să vă înscrieți și să participați la acțiunile noastre din program și totodată să ne trimiteți lucrările la concursul de creație „Sciitori de ieri, de azi și de mâine“.
Concursul de creație „Scriitori de ieri, de azi și de mâine“ organizat de Biblioteca Județeană „V.A.Urechia“, în cadrul Festivalului Național de Carte „Axis Libri“, ediția a V-a, 22 - 26 mai a.c., promovează tinere condeie gălățene. Doritorii sunt așteptați să se înscrie la concurs pâna la data de 17 mai 2013.
Vineri, 17 Mai, ora 15.00, elevii clasei a IX-a E, de la Liceul Teoretic „Dunărea“ împreună cu doamna profesoră Buruiană Valentina au vizitat, au descoperit și au primit informații despre colecțiile și serviciile pe care Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ le oferă cititorilor.
Luni, 13 Mai, ora 11.00, în cadrul Proiectul educațional „Farmecul lecturii“, elevii clasei a V-a C și a V-a D de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil“, însoțiți de doamna profesoară Cruceanu Aurica și doamna bibliotecar Năstase Emilia-Elena au conturat printr-o frumoasă prezentare Power Point, în cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea“, însemnătatea și locul operei dramaturgului I.L. Caragiale în bibliografia școlară, astfel elevii descoperind informații deosebite despre autor.
Biblioteca „V.A. Urechia“ organizează, vineri 10 mai 2013, ora 16:00, împreună cu Asociația Tehnopol Galați și Asociația Generală a Inginerilor Români, Filiala Galați (AGIR) cea de-a 20-a întâlnire lunară din cadrul Colocviului Constructorilor de Nave. Dezbaterea se va desfășura în Sala „M. Eminescu“ a Bibliotecii și va continua ciclul „Întâmplari deosebite din activitatea constructorilor de nave“. În cadrul întâlnirii este prezentată partea a 2-a a lucrării: Tranziția industriei și a transportului naval în românia după 1989, prezintă prof. dr. Vasile Ceangă.
Vineri, 10 Mai, ora 11.00, în cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea“ elevii claselor a IX-a B și a XI-a A, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu“, însoțiți de doamnele profesoare Iancu Claudia, Rusu Mariana, Oancă Gabriela și doamna bibliotecar Catan Cătălina-Elena, i-au adus un omagiu poetului Lucian Blaga printr-o interesantă prezentare Power Point a operei sale și un moment literar, activitatea făcând parte din cadrul Proiectul educațional „Universul cărții“.
Vineri, 10 Mai, ora 10:00, în cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea“ s-a desfășurat o inedită, interactivă și frumoasă „Oră de poveste...“ cuprinsă în Proiectul educațional „Mirajul cărților„. Au participat preșcolarii grupei mari de la Grădinița Arlechino, însoțiți de doamna educatoare Cristea Viorica.
În perioada 07 - 09 Mai Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ a fost gazda elevilor claselor a III-a și a VII-a de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare“ Piscu, însoțiți de doamna profesoară Petică Veronica, a clasei a I D, Școala Gimnazială nr. 18, coordonați de doamna învățătoare Popescu Mariana Mioara. Elevii au primit informații despre serviciile oferite de filială, au ascultat povești, au prezentat momente literare și s-au delectat cu frumoase și interesante cărți din colecțiile filialei, specifice vâstelor lor. Activitățile fac parte din cadrul Proiectelor educaționale: „Raftul cu ...cititori“, respectiv „Lumea magică a cărților“.
Ziua Europei, serbată pe 9 mai, a fost marcată prin realizarea expoziției Centre tipografice europene în colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia“, deschisă la sediul central, et. 1, mezanin - Popasul Bibliofilului, în intervalul 01-14.05.2013. Bogăția fondului de carte tipărite între anii 1519-1715, conservat la Secția Colecții Speciale se reflectă în vechi și renumite tipografii de pe cuprinsul întregului continent european: Officina Aldina (Paris), Officina Elzeviriana (*Leyda), Officina Christophori Plantini (Anvers), Officina Birckmannica (Köln), Officina Oporiniana (Basel), Giolito di Ferrari, Francesco Rampazetto (Veneția) dar și din tipografiile românești de la Târgoviște, Snagov, București, Râmnicu Vâlcea.
Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ vă invită să vizitați, în perioada 30 aprilie - 10 mai, expoziția de desene, icoane și ouă încondeiate realizate de elevi de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil“, Liceul Teoretic „Mircea Eliade“ și Școala Gimnazială „Sf. Dumitru“. Vă așteptăm, cu drag, să le admirați la sediul Filialei din micro 40, str. 1 Decembrie 1918 nr. 25, în incinta Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu“, corp V, etaj. 1.
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru“ vă invită să vizionați în perioada 30.04.2013 - 10.04.2013 expoziția de desene realizate de elevii claselor I-IV de la Colegiul Național „Al. I. Cuza“ sub îndrumarea institutorilor prof. Oana Damian, Doinița Miron și bibliotecar Livia Enea. Vă așteptăm la sediul nostru din Gara CFR-Călători Galați, str. Gării nr. 1, etajul 1.
Urmare a Protocolului de colaboare încheiat între Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ și Penitenciarul Galați organizăm în Sala „Mihai Eminescu“, în perioada 29 aprilie - 7 mai 2013, expoziția de obiecte religioase realizate de persoane private de libertate de la Penitenciarul Galați ce va cuprinde: icoane sculptate în lemn, ouă încondeiate, felicitări, tablouri.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, prin Centrul de zi pentru persoane adulte cu handicap „Luceafărul“, vă invită să vizitați expoziția „Lumina din sufletul meu“ organizata în colaborare cu Biblioteca Judeteana „V.A. Urechia“ în perioada 29 aprilie - 10 mai 2013 la sediul bibliotecii, etajul 1 în foaier. Scopul expozitiei este de a prezenta prin intermediul artei, rezultatele obtinute în urma activitatilor desfășurate în cadrul orelor de terapie - ocupationala cu personele adulte cu handicap, beneficiari ai serviciilor oferite de Centru.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, prin Centrul de plasament nr 2, vă invită să vizitați expoziția „Lumina Învierii prin culoare“ organizata în colaborare cu Biblioteca Judeteana „V.A. Urechia“ în perioada 29 aprilie - 10 mai 2013 la sediul bibliotecii, etajul 1 în foaier.
26 aprilie, vineri, ora 13.00, în cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea“ a avut loc vernisajul expoziției „Patimile și Învierea Lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii“. Felicitările expuse sunt realizate de elevi ai școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul“ sub coordonarea doamnei profesor Ana Luca și în colaborare cu Leonica Roman, bibliotecar.
Asociația Bibliotecarilor din România, Filiala Galați, a marcat Ziua Bibliotecarului din România, Ziua Cărții și a Dreptului de Autor printr-o întâlnire profesională, care s-a desfășurat pe 26 aprilie 2013, la sediul Rectoratului Universității „Dunărea de Jos“, începând cu ora 10:00. În deschidere, Dorina Bălan, moderatoarea întrunirii, și Lenuța Ursachi, gazdă și vicepreședinta filialei, au rostit un cuvânt de salut. A urmat festivitatea de premiere, premiile fiind înmânate de Dorina Bălan, președinta Filialei Galați a ABR. Au primit Diplomă de merit bibliotecarele: Leonica Roman - Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“, Cecilia Buricea - Biblioteca Universității „Dunărea de Jos“ și Victorița Tănase - Biblioteca școlii Nr. 28 „Mihai Eminescu“ Galați, iar Diploma de fidelitate a fost înmânată Lilianei Ionașcu - Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“. Tema întâlnirii - Exemple de bune practici și legislație de bibliotecă - a atras susținerea următoarelor lucrări: Proprietatea intelectuală - Dreptul de autor, Bălan Dorina - Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“; Impresii de la deschiderea Centrului de Documentare Europeană din cadrul Universității „Dunărea de Jos“, Grigorov Anca Laura - Biblioteca Universității „Dunărea de Jos“; Lecturiada, cuvinte împărtășite. Basmul - arhetipul ființei, Tănase Victorița - Biblioteca școlii Nr. 28 Galați; Serviciile bibliotecii universitare în context digital, Ursachi Lenuța - Biblioteca Universității „Dunărea de Jos“.
La evenimentul cultural de la Iași a participat din partea Bibliotecii „V.A. Urechia“ Galați managerul bibliotecii, Dl Zanfir Ilie împreună cu scriitori gălățeni: Corneliu Antoniu și Sterian Vicol.
25 aprilie, joi, ora. 11.00, elevii clasei a IV-a B, școala Gimnazială "Grigore Moisil, însoțiți de doamna învățătoare Ungurianu Cecilia și doamna bibliotecar Năstase Emilia-Elena au efectuat un tur al Filialei nr. 2 "Paul Păltănea", descoperind minunata lume a cărților, modul de înscriere la bibliotecă și facilitățile oferite de aceasta.
În Sala „Mihai Eminescu“, la etajul I, a avut loc un seminar pe tema: „Mass-media și drepturile de autor“ și un atelier de scriere jurnalistică în cadrul proiectului „Revista școlară, o fereastră către cunoașterea celuilalt“. Cu acest prilej a fost prezentat și regulamentul Concursului „Mama chip de icoană“. Partenerii evenimentului: Viața Liberă, Uniunea Ziariștilor Profesionști - Filiala Galați. Colegiul Național „Al. I.Cuza“. Invitați speciali: jurnaliștii Maria Stanciu, Victor Cilincă și directoarea de marketing Nicoleta Nistor, de la cotidianul „Viața Liberă“ și prof. Vasile Leonte, de la Colegiul Național „Costache Negri“. Din partea gazdelor cuvântul de deschidere a fost rostit de director prof. Zanfir Ilie. Întrunirea a fost moderată de director adj. prof. Letiția Buruiană.
Miercuri 24 aprilie 2013, ora 12.00, în prezența unui public iubitor de artă, a avut loc vernisajul expoziției artistului plastic George ștefănescu intitulată Figuri și semne: plastică în calcar și lemn. Expoziția este deschisă publicului în perioada 24-30 aprilie 2013, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia“, la parter. Vă așteptăm!
24 aprilie, miercuri, ora 11.00, elevii clasei a V-a C, școala Gimnazială „Grigore Moisil“, însoțiți de doamna profesor Cruceanu Aurica și doamna bibliotecar Năstase Emilia-Elena au vizitat Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ primind informații despre serviciile și colecțiile sale.
Cine sunt acești bibliotecari? - Este denumirea expoziției dedicată celebrării Zilei Bibliotecarului în România (23 aprilie), care reunește diverse obiecte ce reflectă personalitatea bibliotecarilor de la Biblioteca „V.A. Urechia“, deschisă publicului la sediul central - parter, în perioada 19-30 aprilie 2013. Vă invităm să ne cunoaștem!
Directorul/Managerul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia“ - Galați, prof. dr. Ilie Zanfir, a participat în data de 23 aprilie 2013 la decernarea Premiilor Naționale GALEX, ediția a III-a, ce s-a desfasurat la Chișinău și a fost organizată de Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova și Biblioteca Națională a Republicii Moldova, unde a primit Premiul Național Galex pentru cel mai generos mecena al bibliotecilor și pentru deschiderea și completarea colecțiilor filialelor de carte românească în Republica Moldova. Premiul a constat într-o diplomă, un cub de cuarț tridimensional iluminat ingenios, un anuar național și 1000 lei moldovenești.
Miercuri, 24 aprilie 2013, ora 1300 va avea loc la Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“, din str. 1 Decembrie 1918 nr. 25, în incinta Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu“, corpul V, etajul 1 vernisajul expoziției „Patimile și Învierea Lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii“. Felicitările expuse sunt realizate de elevi ai școlii Gimnaziale Nr. 34 „Mihai Viteazul“ sub coordonarea prof. Ana Luca și în colaborare cu Leonica Roman, bibliotecar. Expoziția este deschisă publicului în perioada 24 aprilie-10 mai 2013. Această manifestare reprezentă o extensie a proiectului Felicitari tridimensionale handmade.
În data de 22 aprilie 2013 se desfășoară la Sediu central al Bibliotecii „V.A. Urechia“ Cosnfătuirea anuală a bibliotecarilor din bibliotecile publice din județul Galați. Menționăm câteva teme ce vor fi desfășurate cu această ocazie: Realizări și perspective la Biblioteca „V.A. Urechia“ și în Bibliotecile publice din Județul Galați, Prof. dr. Zanfir Ilie, managerul Bibliotecii; Lectura publică în județul Galați, Prof. Spiridon Dafinoiu, șef serviciu Resurse Umane; Aspecte manageriale în activitatea bibliotecarului comunal, Ing. Geta Eftimie, director adjunct al Bibliotecii; Social Media în activitatea de promovare a bibliotecilor publice, Prof. Letiția Buruiană, director adjunct al Bibliotecii.
În perioada 15-30 aprilie 2013 Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ vă invită să participați la o serie de manifestări prilejuite de Ziua Bibliotecarului în România (23 aprilie) care coincide la nivel internațional cu Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor dar și cu sărbătorirea ortodoxă a Sf. Gheorghe, ce vor avea loc atât la sediul central cât și la filiale!
Vizita excelenței sale prințul Mihai Dimitrie Sturdza și a istoricului Andrei Pippidi, însoțiți de lector univ.dr. George Enache, Facultatea de Istorie, Universitatea Dunărea de Jos. Oaspeții, întâmpinați de prof. Letiția Buruiană, director adj., au vizitat secțiile bibliotecii, iar la final au poposit la Colecții speciale, unde responsabila secției, prof. Valentina Oneț, a prezentat câteva din cele mai valoroase piese bibliofile.
Vineri, 19 aprilie 2013, ora 12:00, la sediul central al Bibliotecii „V.A.Urechia“ a avut loc ora de lectură în cadrul Secției pentru Copii cu tema „Un copil o carte“. Participanții acțiunii au fost preșcolarii Grădiniței nr. 11, structură a școlii „Sf. Împărați“, coordonați de doamna educator Lupu Georgeta.
Vineri 19 aprilie 2013, ora 14.30, la sediul central al Bibliotecii „V.A. Urechia“, în sala „Mihai Eminescu“, elevi de la Liceul Teoretic „Dunărea“ și de la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna„, au participat la prelegerea cu titlul Nihil Sine Deo!, susținută de Cătălin Bîrsan, elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei“. Îți mulțumim, Cătălin!
În perioada 18 - 20 aprilie 2013 a avut loc la București Congresul Național de Istorie a Presei din România, ediția a VI-a, la care a participat managerul Bibliotecii „V.A. Urechia“ prof. Zamfir Ilie cu lucrarea: Elita culturală și presa gălățeană în postcomunism.
Joi, 18 aprilie 2013, ora 17:00, se desfășoară ultima ediție din stagiunea de primăvară-vară a Salonului Literar „Axis Libri“, manifestare cultural-artistică organizată de Biblioteca „V.A. Urechia“ în fiecare zi de joi a săptămânii. La această întâlnire se vor lansa volumele: România moluscă (editată de Editura Semne și Liga Culturală pentru Unitatea Romanilor de pretutindeni, București, 2012), autor general Mircea Chelaru și Lumea e o pisică jigărită (Editura Brumar, Timișoara, 2012), autor Andrei Velea. Invitat special: prof. univ. dr. Victor Crăciun, Președintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, ce va prezenta volumul România molusca. Evenimentul va fi deschis de un recitalde chitară clasică susținut de Răzvan Forțu (cls. a X-a), elev la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“, prof. Gabriel Bulancea. Partener al evenimentului: Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Filialele județeană și municipală Galați (Președinți: prof. univ. dr. Pompiliu Comșa și prof. dr. Zanfir Ilie).
Studiul Servicii și programe pentru adulți cu vârsta cuprinsă între 41 și 60 ani realizat de Biblioteca V.A. Urechia în cadrul proiectului Centru de excelență ce oferă servicii pentru adulți, cu vârsta cuprinsă între 41 și 60 ani, finanțat de IREX prin programul național Biblionet, linia de finațare „Bibliotecile județene: Centre de excelență“ este disponibil și poate fi consultat la adresa: http://www.bvau.ro/adulti/studiu40plus.pdf.
Aveți de organizat un eveniment și nu știți de unde să începeți? Vreți o petrecere de neuitat? Aflați multe lucruri despre tot ceea ce înseamnă organizarea unui eveniment, pentru ca acesta să fie un succes. Vă așteptăm joi, 18 aprilie 2013, între orele 14 - 16, la Bibliotecă. Formatori: Camelia Felea și Livia Mihai.
De Ziua Bibliotecarului și în spiritul Sărbătorilor Pascale, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați desfășoară Campania Zilele Bunăvoinței în Bibliotecă!!! Campania se va desfășura în perioada 15 - 30 aprilie 2013 și se adresează tuturor cititorilor bibliotecii ce nu au restituit cărțile până în acest moment. Dacă vor preda cărțile restante în perioada mai sus amintită vor fi scutiți de la plata penalizărilor de întârziere și a corespondenței. Precizare: Pentru evitarea situațiilor neplăcute, în holul mare al Bibliotecii va fi amplasată o urnă în care se pot lăsa cărțile fără nici o altă formalitate.
„Cum căutăm informația pe internet“ - 15 aprilie între orele 9-12 la Biblioteca „V.A. Urechia“ Galați. Formator: Titina Maricica Dediu, bibliotecar. Abilitatea de a căuta pe internet informațiile de care ai nevoie este esențială într-o activitate de cercetare. Bibliotecarul vă ajută să găsiți cea mai bună informație.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ vă invită să-i treceți pragul în perioada 15-30 aprilie 2013, în calitate de „Bibliotecar pentru o zi!“, având astfel ocazia de a pătrunde în culisele acestei profesii. Înscrierile se fac la sediul (BVAU) din strada Mihai Bravu nr. 16, începând cu data de 11 aprilie 2013 între orele 09.00-16.00 în Secția Împrumut la Domiciliu pentru Adulți. Persoană de contact: Violeta Opaiț, tel. 0732334663. Vă așteptăm cu drag într-un număr cât mai mare!
După 6 luni de implementare a proiectelor pregătite în cadrul școlii de Vară pentru Tinerii Bibliotecari, dintre cei 16 absolvenți din toată țara, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ a reușit să ocupe trei locuri din cele cinci câștigătoare. Bibliotecarii câștigători sunt: Istrate Gabriela - coordonatorul proiectului Ești informat, ești protejat! (239 puncte); Roman Leonica cu proiectul Felicitari tridimensionale handmade (238 puncte) și Iorga Andreea coordonatoare proiectului și ei au copilarie! (214 puncte). Premiile constau în asigurarea cheltuielilor privind participarea la conferința ANBPR ce va avea loc în toamnă. Astfel, la ediția din octombrie a conferinței, câștigătorii vor avea ocazia să își prezinte proiectele în cadrul unei secțiuni dedicate tinerilor bibliotecari și să împărtășească cu aceștia din experiența acumulată și din dorința de a schimba imaginea bibliotecii și a bibliotecarului tradițional.
„Adolescenții optzeciști“ se reîntâlnesc la bibliotecă!
Joi, 11 aprilie 2013, ora 17:00, se desfășoară Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare cultural-artistică organizată de Biblioteca „V.A. Urechia“ în fiecare zi de joi a săptămânii. La această întâlnire se vor lansa volumele: Mașinăriile mișcării, Mireasma dintre cele doua temple și Fiara impară, autor Nicolae Grigore Mărășanu; Fănuș Neagu-Povestirile magice, autor Viorel Coman; Lampa lui Aladin, autor Petre Manolache și Bloop, autor Virgil Costiuc. Moderator va fi prof. Theodor Parapiru.
Vizita unei delegatii franceze, în frunte cu dl. Michel Beylot, consulul onorific al României la Bordeaux (Franța), condusă de consilierul județean Dan Lilion Gogoncea. Delegația a fost primită de directorul Bibliotecii „V.A. Urechia“, prof. Zanfir Ilie, și a încheiat vizita la Secția colecții speciale pentru a vedea câteva rarități bibliofile din fondul francez, precum și câteva lucrări vechi care conțin informații despre români, prezentate detaliat de responsabila secției, prof. Valentina Oneț.
În zilele de 6 și 7 aprilie au participat la Iași Dnii Zanfir Ilie, managerul Bibliotecii și profesorul și autorul Theodor Parapiru, moderatorul Salonului Literar „Axis Libri “ din cadrul Bibliotecii la aniversarea a 60 de ani a poetului Daniel Corbu, manifestare ce a aavut loc în Sala unirii din cadrul Muzeului Unirii din Iași.
Vineri, 5 aprilie 2013, elevii clasei a V-a și a VI-a ai Liceului Teoretic Dunărea, îndrumați de prof. Piticaru Ramona și elevii școlii Gimnaziale din localitatea Vlădești au participat la o sesiune de informare privind serviciile Biblioteci și au primit permise de intrare. De asemenea au participat la o prezentare privind prevenirea victimizării minorilor și a siguranței tinerilor pe internet, susținută de comisar șef Dura Adrian și agent Borș Cristina de la I.P.J. Galați, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității.
În ultima zi a programului special din săptămâna „Biblioteca altfel“, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ a fost vizitată de elevii Liceului Tehnologic pentru copiii cu deficiențe auditive Buzău, elevii școlii nr. 20 și elevii școlii Gimnaziale din localitatea Munteni. Vizitatorii au primit informații despre istoricul, serviciile oferite și manifestările culturale ce se desfășoară în instituție.
Biblioteca „V.A. Urechia“ organizează, vineri 5 aprilie 2013, ora 16:00, împreună cu Asociația Tehnopol Galați și Asociația Generală a Inginerilor Români, Filiala Galați (AGIR) cea de-a 19-a întâlnire lunară din cadrul Colocviului Constructorilor de Nave. Dezbaterea se va desfășura în sala Mihai Eminescu a Bibliotecii și va avea tema „Întâmplări din activitatea constructorilor de nave“. La această întâlnire vor fi prezentate lucrările: Tranziția industriei și a transportului naval în România dupa 1989, prezintă Prof. Dr. Valeriu Ceangă; Evocarea personalității ing. Horia Cristea (1948 - 2002, 65 de ani de la naștere); Lansarea publicației CAIETELE Colocviilor Constructorilor de Nave Nr. 2. Sunt așteptați toți cei interesați. Intrarea este liberă.
Joi, 4 aprilie 2013, la școala Gimnazială Nr. 34 "Mihai Viteazul", în cadrul programului dedicat Săptămânii altfel, aproximativ 30 de elevi de clasa a VII-a au pătruns în tainele artei confecționării felicitărilor tridimensionale cu specific de Paște. Copiii au fost familiarizați cu etapele care trebuie parcurse pentru obținerea unui șablon de felicitare tridimensională cu tematică religioasă după care au parcurs etapele de realizare a acestui tip de felicitări (tăiere, pliere, lipire) sub coordonarea bibliotecarei Leonica Roman. Această activitate reprezintă o extensie a proiectului Felicitări tridimensionale handmade, în cadrul căreia s-au realizat peste 50 de felicitări tridimensionale cu specific de Paște.
Joi, 4 aprilie 2013, ora 17:00, se desfășoară Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare cultural-artistică organizată de Biblioteca „V.A. Urechia“ în fiecare zi de joi a săptămânii. La această întâlnire se vor lansa volumele: Gradini austere și Cercul sălbatic (noutăți la Editura Ideea Europeana), autor Aura Christi; Rituri de dragoste și ură și Mic tratat de colorare a nopții, autor Anton Fabian; Mireasa mirelui bolnav sau ultimele zile ale poeziei pe pământ, autor Ion Zimbru. Evenimentul va fi deschis de un recital muzical susținut de elevi de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“: Adelina Chiciuc (cls. a VIII-a), vioara, prof. Marian Sava și George Zagan (cls. a VI-a), clarinet, prof. Marcel Smocov.
Secția pentru Copii din cadrul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia“ organizează în perioada 1 - 5 aprilie 2013 o serie de acțiuni cu implicarea preșcolarilor, elevilor, cadrelor didactice și bibliotecarelor, pentru a marca Ziua Internațională a Cărții pentru Copii (2 aprilie - H. Ch. Andersen) și pentru a fi în concordanță cu unitățile de învâțământ care în perioada 1 - 5 aprilie 2013 desfășoară săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun“.
Astăzi, 4 aprilie 2013, Biblioteca Județeană a fost vizitată în continuare de elevii școlilor gălățene. Menționăm elevii școlii Gimnaziale nr. 26, nr. 29 și elevii școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu“. La final copiii au vizionat un film la Sala „Mihai Eminescu“.
Joi, 04 aprilie, ora 14.00, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“, elevii clasei a VI D de la școala Gimnazială Grigore Moisil, însoțiți de doamna profesor Frunză Camelia și doamna bibliotecar Năstase Emilia-Elena au descoperit lumea profesiei de bibliotecar, implicațiile și responsabilitățile ei, devenind pentru o oră bibliotecari. Activitatea: „Meseria de bibliotecar la ea acasă“ face parte din Proiectul educațional „Farmecul lecturii“.
Joi, 04 aprilie, ora 9.00, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“, elevii clasei a X -a B, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu“, însoțiți de doamna profesor Mariana Rusu și doamna bibliotecar Cătălina-Elena Catan au discutat despre importanța și rolul cărții în susținerea educației școlare, în cadrul acțiunii: „Cartea mai aproape de noi“ cuprinsă în Proiectul educațional „Universul cărții“.
Elevii claselor pregătitoare A, B, C din școala „Sf. Împărați“, coordonați de Director prof. Dima Camelia, prof. înv. primar Bucur Luminița, prof. înv. primar Necula Cezarina și înv. Pavel Iuliana au desfășurat o frumoasă activitate în cadrul Bibliotecii „V.A.Urechia“. Cu acest prilej au primit și permise de intrare și au răsfoit cele mai frumoase cărți din colecțiile Secției Copii.
Elevii clasei a VI-a A și a VIII-a A de la școala „Sf. Grigorie Teologul“, îndrumați de prof. Pațilea Alina și prof. Ovidiu Florea, precum și elevii Colegiului Tehnic de Alimentație și Turism „Dumitru Moțoc“, îndrumați de prof. Onescu Mirela și prof. Costea Antoneta au participat la o sesiune de informare privind accesul la catalogul electronic și la site-ul Bibliotecii și au vizitat compartimentele pentru public.
Astăzi, 3 aprilie 2013, încă de la primele ore Biblioteca Județeană a fost vizitată de un număr mare de preșcolari și elevi dornici să primească informații despre accesul și facilitățile oferite în cadrul instituției. Au fost prezenți: elevii clasei I ai școlii Gimnaziale 20, îndrumați de înv. Enache Paula, elevii clasei a II-a de la școala Gimnazială „Sf. Nicolae“ din Vânători, îndrumați de înv. Feraru Lenuța și bibliotecar Munteanu Camelia, elevii școlii „Iorgu Iorgovan“ din Tecuci, îndrumați de prof. Enache Paula și prichindeii de la Grădinița nr. 30, îndrumați de educator Dinu Ancuța.
Miercuri, 03 aprilie, ora 13.00, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ a avut loc o oră de lectură în cadrul manifestării „Să știi mai multe, să fii mai bun!“ la care au participat elevii clasei a V-a A de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade“, însoțiți de doamna profesor Cristina Grecu și doamna bibliotecar Mariana-Huzum Streza. Ora de lectură face parte din Proiectul educațional „O ceașcă de lectură“.
Astăzi, 2 aprilie 2013, la sediul central a avut loc o frumoasă întâlnire cu scriitorii Olimpia Sava, Geta Mocanu, Antohi Gheorghe și Năstase Marin și elevii școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu“, îndrumați de prof. Sevastre Andreea; elevii clasei I ai școlii Gimnaziale „Petru Rareș“, îndrumați de învățător Maftei Simona și bibliotecar Vlădescu Violeta; elevii clasei a IV-a ai școlii Gimnaziale nr. 20, îndrumați de prof. înv. primar Tufă Tincuța și bibliotecar Chircă Angela.
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru“ în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați și Liceul Tehnologic de Marină va derula în perioada aprilie-decembrie 2013 Proiectul GâNDEșTE LIMPEDE PENTRU VIAțA TA cu scopul de a menține la un nivel scăzut consumul de droguri precum și reducerea cazurilor de noi consumatori în rândul elevilor și studenților navetiști din județul Galați prin activită?i cultural-educative și informative. Deschiderea proiectului a avut loc miercuri 03.04.2013, ora 11.00. Au participat elevi de la Liceul Tehnologic de Marină sub îndrumarea prof. Adriana Nicoleta Ilie și bibliotecar Ionica Călin , Colegiul tehnic Paul Dimo sub îndrumarea prof. Angela Victoriu și Cristina Neculae, Liceul Tehnologic Simion Mehedinți sub îndrumarea prof. Carmen Ban, Mona Radu, Mariana Petcu. Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați a fost reprezentat de doamna Cristina Chelban.
În cadrul programului „Biblioteca altfel“, astăzi 2 aprilie 2013, au continuat sesiunile de informare pentru vizitatorii Bibliotecii Județene „V.A.Urechia“. Elevii s-au înscris, au vizitat și au primit informații despre istoricul și serviciile Bibliotecii, despre activitățile culturale în curs de desfășurare. Au participat elevii clasei I de la Seminarul Teologic, „Sf. Apostol Andrei“, elevii școlii nr. 29, elevii Colegiului Național Vasile Alecsandri, elevii Colegiului Tehnic Virgil Madgearu, îndrumați de cadrele didactice.
Marți 2 aprilie 2013, elevii clasei a IX-a G, de la Colegiul Național "Vasile Alecsandri", însoțiți de doamna Maria Anton, prof. de limba și literatura română, au vizitat secțiile Bibliotecii și au participat la o sesiune de informare și formare pentru utilizatori. Elevii au învățat cum să caute o informație, cum pot intra în posesia documentelor de care au nevoie, și au aflat despre posibilitatea de a petrece timpul liber la Bibliotecă socializând sau fiind voluntari.
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru“ în colaborare cu Colegiul Național „Al. Ioan Cuza“, a organizat în cadrul „săptămânii altfel“, marți 02.04.2013, ora 11.00 , activitatea cultural-educațională Lectura o poartă spre viitor. Elevii clasei a V- a sub îndrumarea prof. Pompilia Chifan și bibliotecar Livia Enea s-au bucurat de întâlnirea cu cărțile preferate.
Marți, 02 aprilie, ora 11.00, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“, în cadrul Proiectul educațional Farmecul lecturii, elevii clasei a IV-a A, școala Gimnazială Grigore Moisil, însoțiți de doamna profesor Iacob Nicoleta-Bianca și doamna bibliotecar Năstase Emilia-Elena, au intrat în lumea basmelor și personajelor lui Hans Ch. Andersen, vânând și descoperind comori literare, prin activitatea literară: „Lumea minunată a basmelor lui Hans Ch. Andersen“.
În cadrul Săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun!“ preșcolari și elevi de la grădinițele, școlile și liceele din zonă (Grădinița nr. 55, Grădinița nr. 56, Grădinița „Camil Ressu“, școala Gimnazială nr. 33 „Sf. Dumitru“, școala Gimnazială Grigore Moisil, școala Gimnazială nr. 41 „Grigore Teologul“, școala Gimnazială „ștefan cel Mare“ Piscu, Liceul Teoretic „Mircea Eliade“, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu“, Colegiul Tehnic de Alimentație și Turism „Dumitru Moțoc“) au vizitat, au prezentat diverse manifestări și au primit informații despre serviciile oferite de Filiala nr. 2 Paul Păltănea și modalitatea de înscriere la bibliotecă.
Pictorul Gheorghe-Coron Mihai, aduce prin acuarelele sale lumina lucrurilor frumoase care ne înconjoară, seninul zilelor de vară din luncile copilăriei, tremurul Dunării, tăcerea trunchiurilor de copaci bătrâni, mladierea sălciilor iubitoare de apă.
Expoziția CORON - Un artist plastic cu suflet de poet, este un omagiu adus pictorului gălățean care pe 19 aprilie 2013 va implini 75 și va fi deschisă perioada 01.04 - 30.04.2013 la Popasul Bibliofilului, et 1 mezanin (Sediul central al Bibliotecii „V.A. Urechia“).
Luni, 01 aprilie, ora 9.00, Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“ a fost gazda copiilor de la clasele a I-a C, a III-a A și B, școala Gimnazială nr. 18, însoțiți de doamnele învățătoare Suvarov Maria, Vasilache Valentina, Serea M., Vasilache Valentina și Axente Florentina, care au prezentat inedit manifestarea culturală: „Versuri, rime, poezii, pentru voi dragi copii!“ din cadrul Proiectului educațional „Lumea magică a cărților“.
Ziua internațională a monumentelor și siturilor se serbătorește anual pe 18 aprilie începând cu 1983 și are ca scop conștientizarea de către public a diversității dar și a vulnerabilitații patrimoniului, fiind necesară sporirea eforturilor pentru conservarea valorilor trecutului. Expoziția dedicată celebrării acestei zile, reunește imagini cu cladiri de patrimoniu din Galați, cu statui ale personalităților acestor meleaguri și este deschisă pentru public la Sala de lectură „V.A. Urechia“ de la Secția Colecții Speciale în perioada 01.04-30.04.2013
Începând cu data de 1 aprilie 2013, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ și-a deschis larg porțile universului cărții în cadrul programului „Biblioteca altfel“. Încă de la primele ore ale dimineții ne-au vizitat elevii clasei pregătitoare C ai școlii Gimnaziale nr. 29, îndrumați de doamna învățătoare Corciovă Nela, preșcolarii de la Grădinița Tedi, coordonați de doamna director Dobrin Mihaela și elevii școlii Gimnaziale din comuna Vlădești, coordonați de doamna director Calapod Valeria.