Articol publicat în "Istros", Anul 10, 1999, Vol. 10, p. 223-312

RAPORT PRELIMINAR PRIVIND CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA CETATEA ALBĂ - PUNCTUL CITADELĂ (1997-1998)


Istoricul cercetărilor

Despre impresionantul monument de la limanul Nistrului - cetatea medievală - s-au scris de-a lungul vremii nenumărate pagini. Așezată pe locul anticului oraș Tyras, ea a atras de timpuriu atenția călătorilor, a militarilor sau a cărturarilor care au remarcat la ea felurite aspecte: mărimea, grosimea zidurilor, numărul mare de turnuri și de incinte sau culoarea albă predominantă. Având în vedere concentrarea investigațiilor arheologice de până acum în sectoarele din afara cetății, precum și precaritatea datelor obținute pe cale arheologică până în anii cincizeci, la care se adaugă lipsa unei demonstrații fără replică în privința datei construcției primei fortificații si a identificării acesteia, ne-am propus o atare cercetare pe care o vom corobora cu toate datele cunoscute până acum de natură diplomatică, epigrafică, numismatică, heraldică, sigilografică, etc., în vederea unui răspuns cât mai concludent și mai cuprinzător.
Interesul pentru monumentul medieval de la Belgorod continuă să se mențină în actualitate el venind atât din partea miilor de vizitatori ce anual trec pe aici, cât și din partea specialiștilor dornici să-i descifreze tainele. O ultimă contribuție în acest sens, care a încercat să rezume și principalele ipoteze cu privire la geneza și evoluția fortificației, a fost realizată de Mariana Șlapac, Cetatea Albă, în Arta 96, Chișinău, 1996, p.56-71. În dorința de a înnoi banca de date despre Cetatea Albă se subliniază că ''marele mister ramâne problema datării fortului interior, precum și originea etnică a constructorilor (bizantini, cumani, slavi, genovezi, moldoveni ori turci) care suscită timp de un secol controverse aprinse între savanți'', (p.58). Firește, lista constructorilor nu poate lua în seamă pe cumani sau slavi - cum susține istoricul ucrainean V. Misiuk, care în ziarul "Sovestskoe Pridnestrovie", ce apare în regiunea Odessa, publica articolul intitulat "Akkerman sau Belgorod?" în care susține că denumirea localității Cetatea Albă a fost "Belgorod până în 1484, când turcii au pus stăpânire pe ea și i-au luat numele slav". Această afirmație este inexactă din punct de vedere istoric, întrucât în vara anului 1484 turcii au cucerit Cetatea Albă, localitate care se afla în componența Voievodatului Moldovei de 80 de ani și nu avea cum să se numească Belgorod. Conform mărturiilor istorice, nu slavii, după cum afirmă Misiuk în acest articol, au avut grijă de renovarea și fortificarea Cetății Albe, ci domnitorii moldoveni, lucru consfințit de o placă de marmură instalată deasupra porții cetății, placă ce conținea stema Moldovei și inscripția "În anii de la întruparea Domnului 6985 (1476) s-au săvârșit Marea poartă în zilele cuviosului Io Ștefan Voievod și în zilele panului Luca și panului Hărman", dar autoarea se oprește asupra a trei ipoteze: genoveză (adepți N. Murzacevici, A. Kociubinski, Gr. Ionescu ș.a), turcească (adepți A. Bertier-Delgarde, N. Veselovski) și moldovenească (adepți Gr. Avakian, V. Vătășianu, L. Polevoi, V. Voițehovschi, A. Toramanean, L. Chițescu, P. Bârnea, ș.a).
În ceea ce ne privește dorim să subliniem că o ''ipoteză turcească'' nu este cu putință de introdus sau de menținut astăzi în discuțiile de ordin științific.

Amplasamentul săpăturii

Pornind de la rezultatele cunoscute ale unor investigații arheologice și ținând cont de obiectivele propuse de propria noastră cercetare am hotărât deschiderea unor suprafețe în mărime de 5x5 m, după cum urmează:
Pentru a determina stratigrafia în zona zidului de nord a citadelei si pentru a ajunge la talpa zidului de pe această latură, între peretele de est al pivniței și zidul de est al citadelei - inclusiv turnul de nord-est - a fost practicată o suprafață "S1" cu aria de 25 m2. Astfel latura de vest a "S1" se află perpendicular pe zidul de nord al citadelei la 2,40 m față de zidul de est al pivniței. Profilul de est al "S1" cade tot perpendicular pe zidul de nord al citadelei și se află la 3,40 m de colțul pe care îl face acest din urmă zid cu zidul de sud-vest al turnului de nord-est.
Acest amplasament a mai fost ales și în intenția de a surprinde eventuale vestigii care să se afle în relație cu cele din partea superioară a zidului de nord al citadelei.
Pentru a nu consuma mijloace materiale și financiare în mod inutil am hotărât să deschidem și o a doua suprafață "S2"=5x5 m perpendiculară pe zidul de est al citadelei în așa fel încât profilul de nord al acesteia se află la 920 cm de intersecția turnului de nord-est cu zidul de est al citadelei, iar profilul de sud la 600 cm spre nord de zidul de sud al citadelei și totodată de intrarea în turnul de sud-est al acesteia.
Totodată, profilul de sud al "S2" cade perpendicular pe zidul de est al citadelei în locul proiecției vârfului de arc frânt din altarul de pe acest perete. În felul acesta sunt șanse ca la exteriorul zidului de est al citadelei, în continuare, spre est, să mai putem continua cercetarea într-un mediu arheologic neatins în 1929 de către Grigore Avakian care și-a concentrat efortul către sud și în jurul turnului de sud de la exterior.

Stratigrafia. Descrierea stratigrafiei

Trebuie să menționăm de la început că problema stratigrafiei citadelei precum și a raportului dintre aceasta și celelalte elemente ale ansamblului cetății (ziduri, turnuri, scări, porți, etc) este principalul element ce ne-am propus să-l urmărim, tocmai pentru a da un răspuns cât mai convingător la întrebarea: când a fost construită citadela?
În ceea ce privește stratigrafia din "S1" aceasta este alcătuită din pietre de calcar feruginos si cochilifer de diferite mărimi, provenind în mod firesc din mulțimea sfărâmăturilor produse în timp în cetate și mereu antrenate la adâncimea la care s-a săpat între pivniță și zidul de est al citadelei. Dispunerea celor 5 straturi de moloz, prea puțin deosebite între ele, din care primele 4 au conținut în mod frecvent resturi de azbociment și alte materiale contemporane (prize, obiecte din lemn - de pildă un căuș din lemn datat 1964) au arătat că săpătura nu s-a desfășurat pe o suprafață mai lată de 3 - 4 metri de la zidul de nord al citadelei spre sud. Toate cele 5 straturi au conținut urme puternice de mortar și nisip, alături de fragmente mai mari sau mai mici de olane. Unele dintre ele au fost ușor identificate cu olanele contemporane așezate la lucrările de restaurare din anii 1960 și 1970 pe acoperișul turnului de nord-est.
Stratigrafia celei de-a doua suprafețe, "S2" deși realizată în cea mai mare parte doar până la - 332-335 cm față de ± 0 absolut, este mult mai complexă. Ea ne oferă șansa de a străbate mediul arheologic din imediata apropiere a zidului de est al citadelei, chiar sub locul unde se află, țesut în zidul amintit, altarul unei capele ce a funcționat în vremea stăpânirii cetății de către creștini.
Profilul de nord al secțiunii de la vest la est se prezintă astfel: după un strat vegetal destul de adânc de 7-8 cm, urmează un strat de umplutură conținând fragmente mici de calcar, bucăți de mortar și foarte mult nisip. Acest strat coboară până la -264 cm suprapunând un nivel de arsură de 85-100 cm grosime care ajunge astfel la cota -349-364 cm. Apoi, în colțul de nord-vest de la acest nivel în jos, până la -764 cm (cota maximă atinsă din toată suprafața nr.2) se află un strat alcătuit dintr-o enormă masă de fragmente de țiglă și cărămizi romane, oase și multe, foarte multe fragmente ceramice (amfore romane cu deosebire din sec. I-III d.H.)

Descrierea materialelor descoperite

În cele două suprafețe cercetate materialul arheologic descoperit - cu precădere ceramica - dar și metalul, sticla, monedele, etc., - se situează pe un larg registru cronologic, adică din secolele IV-III î.H. până în zorii epocii moderne și contemporane.
Într-o asemenea situație vom proceda la prezentarea celor mai interesante materiale, operând, firește, o selecție, fără să ignorăm, însă, și datele de ordin statistic ce se pot obține din discutarea întregului material. Menționăm, de asemenea, că materialul arheologic este puternic fragmentat. Fie că este vorba de ceramică grecească, romană, bizantină sau românească, ea se prezintă sub formă de fragmente destul de mici, piesele întregi sau întregibile fiind destul de rare. Varietatea mare de culturi ceramice descoperite este de natură a contrazice inscripțiile din interiorul Cetății Albe, precum și relatările ghizilor ucraineni ce însoțesc grupurile de turiști ce vizitează edificiul, de genul: "Cetate construită în sec.XIII-XV de către populația locală slavă".

Ceramica grecească (elenistică)

Este prezentă în ambele suprafețe studiate. Din păcate atât în "S1", cât și în "S2" fragmentele - destul de mici - au apărut în condițiile stratigrafice amintite, adică asociate cu material ceramic medieval sau modern.
Între fragmentele descoperite se remarcă cele din "S2" cu decor pictat pe care le plasăm în secolele IV-III î.H. Interesant este faptul că s-au găsit în imediata vecinătate a nivelului roman din secolul II î.H., fiind despărțite doar de martorul lăsat la nord de zidul 7, între acesta și profilul de nord al suprafeței "S2". Prezența unor fragmente ceramice aparținând perioadei elenistice în perimetrul citadelei, asociate cu vechile rezultate ale lui Grigore Avakian consolidează ideea cu privire la întinderea orașului antic Tyras sub actuala suprafață a cetății până la o zonă ce va trebui determinată.

Ceramica romană

Este de departe cea mai vie și mai reprezentată, cu deosebire în suprafața nr. 2. Aici, în "S2" între -340 cm si -764 cm (cota maximă atinsă în cele două suprafețe studiate) a fost descoperită o mare cantitate de ceramică romană dintre secolele II î.H. - III d.H. Ea constă în funduri de amforă, buze și toarte de mărimi diferite, dar aparținând toate registrului cronologic amintit. Menționăm de asemenea prezența unor specii ceramice deosebite, extrem de fragmentate, cum ar fi : opaițele sau cupele. Aceste descoperiri vin să contrazică teoriile istoricului moldovean Vasile Stati care în lucrarea "Istoria Moldovei în date" menționeaza că: "Întinderile de la răsărit de Olt până la Milcov, spațiul carpato-prutean, cu pământurile dintre Siret și Nistru, niciodată nu au fost călcate de ochincile cotropitoare ale legionarilor romani" (pag.25).
În privința materialelor asociate cu cele romane , deci în context roman, sunt de menționat cele două fragmente ceramice getice lucrate cu mâna, prezentând și urme puternice de ardere secundară, descoperite în "S2", precum și fragmentul sarmatic descoperit în aceeași suprafață. Fragmentele getice se datează în secolul I î.H - I d.H., iar cel sarmatic în secolul I-II d.H. Tot aici amintim și cele câteva fragmente de sticlă descoperite în același context, puternic irizate, pe care le socotim a fi romane. Din punct de vedere cronologic, ceramicii romane îi succede, pentru cele două suprafețe cercetate în citadelă, câteva fragmente cunoscute în literatura de specialitate ca reprezentând cultura balcano-dunăreană sau Dridu. Deși cercetările din așezarea medievală au dus la descoperirea unor vestigii aparținând perioadei Hoardei de Aur, în cele două suprafețe n-au apărut până în prezent decât puține elemente care să aparțină perioadei de dominație a statului mongol.
În ceea ce privește sec. XIV și XV, ele sunt dominate de așa numita ceramică "de tradiție bizantină", adică de ceramica smalțuită cu picior inelar. Cronologic, ea este precedată de câteva fragmente aparținând ceramicii moldovenești nesmălțuite, de uz comun, cu decor în valuri, atribuită de specialiști sec. XIII-XIV și uneori sec. XV-lea.
În ceea ce privește ceramica "de tradiție bizantină" ea este bine reprezentată - așa cum era de așteptat - pentru că ea este prezentă pe o vastă arie în vestul și nord-vestul Mării Negre pentru sec. XIV-XVI, când, atragem atenția, Bizanțul reprezenta doar o amintire. Datorită faptului că foarte puține fragmente s-au păstrat într-o măsură în care să poată vorbi despre forma inițială a vasului respectiv, suntem nevoiți să facem doar câteva constatări pe marginea acestei specii ceramice. Mai întâi, vom observa că formele generale ce se pot desluși, precum și variantele de inel (picior inelar), se înscriu în registrul general cunoscut de la sud de Dunărea de Jos, până în Moldova. Remarcăm aici faptul că tehnica realizării lor pare să fie aceeași, fragmentele păstrate aratându-ne că este vorba de o deosebire calitativă apreciabilă. Ne referim la faptul că cele mai multe dintre picioarele inelare găsite aici, în cele două suprafețe studiate, nu mai păstrează smalțul pe care l-au avut în momentul realizării lor. Credem că este vorba de o calitate inferioară a materialului din zonă, folosit de meșterii olari de aici, bogat în calcar. În rest, unele dintre fragmente păstrează urmele folosirii tripozilor ceramici pentru separarea vaselor de același fel în timpul arderii lor în șarje. Urmele tripodului folosit sunt evidente în zona centrală a vasului bol găsit în "S2" la -224-234 cm. Cât privește formele și modul de folosire al vaselor aparținând acestei specii ceramice menționăm prezența farfuriilor, castroanelor, cupelor și bolurilor dintre care unele sunt lucrate cu multă finețe în ceea ce privește decorul. Un alt segment important al ceramicii descoperită în campania 1997 în punctele amintite, o formează ceramica otomană. În cazul ei deosebim, credem noi, două mari categorii după proveniență. Unele lucrate în atelierele din așezare, după 1484, iar altele, de import, au fost aduse aici fie înainte, fie după data cuceririi cetății de către turci.
Remarcăm între cele venite din import fragmentele aparținând unui vas din pastă albă pictat cu flori în cobalt ce se datează în a doua jumătate a sec. al XVI-lea sau în prima jumătate a veacului următor. Au fost descoperite un număr foarte mic de pipe, dintre cele care poartă de obicei ștampile cu marca atelierului de fabricație. Este prezentă ceașca bol din pastă fină, albă, cu decor floral, deosebit de răspândită în această zonă geografică, precum și ulcioarele cu profil caracteristic. Dintre speciile prezente aici prin import din alte zone ale imperiului, sau din afara lui, remarcăm pe cele în care există ingenioase combinații între motivele vechi geometrice ale lumii grecești și florile realizate de către meșteșugarii otomani în felul lor caracteristic.

Obiecte din metal

Ținând cont de natura obiectivului studiat, era de așteptat ca numărul obiectelor din metal să fie destul de mare. Referindu-ne mai ales la cele direct legate de perioada de funcționare a cetății putem să le clasificăm în: piese din metal pentru harnașament, arme (sau părți componente ale acestora), piese din metal de folos gospodăresc (cuie, scoabe, balamale, piroane, etc.), obiecte de podoabă. Dintre piesele de harnașament din metal cele mai frecvent întâlnite sunt cataramele mici. Ele au fost recoltate în număr mare și în 1929, deosebindu-se câteva mărimi și câteva forme caracteristice, fără a le putea plasa, pentru moment, în timp. În decursul cercetării au fost descoperite un număr mare de piroane de dimensiuni foarte mari, cuie de diverse profile provenite de la câteva construcții. Dintre obiectele de podoabă remarcăm un inel simplu din bronz și o placuță (foaie) din tablă ornamentată cu cercuri și linii curbe, având și două găuri pentru a se prinde de o alta sau indirect de un alt suport - piele sau pânza . Dintre arme au fost identificate un număr de 3 vârfuri de săgeată precum și trei arici din metal folosiți contra cavaleriei sau chiar a infanteriei pe suprafețe mari. Remarcăm de asemenea două ghiulele din fontă din epoci și de mărimi diferite. În sfârșit, degetare de metal, potcoave de diferite mărimi și alte obiecte mai mici (lanțuri, etc.) completează lista descoperirilor de acest gen.

Monede

În "S2" au fost descoperite și trei monede. Prima la -125 cm, îndoită, este foarte probabil otomană. A doua, la -208 nu a putut fi curațată, iar cea de a treia , la -280 cm este o monedă cu efigia împăratului Caracala, iar pe revers se poate citi legenda TYPA/NON.

Obiecte din os și sticlă

Au fost identificate în număr mic (sticlă) și destul de fragmentate. Între obiectele de sticlă atrag atenția fragmentele dintr-o pastă de culoare neagră, puternic irizată. Asemenea "vase" din sticlă groasă (6-7 mm) de formă sferică au fost descoperite și în 1929 în cetate și credem că au folosit pentru păstrarea unor substanțe deosebite (mercur, etc.). Remarcăm aici, într-o zonă atât de bogată în pește, folosirea oaselor pentru alcătuirea unor unelte sau auxiliare simple din oase de pești mari: ace, străpungătoare etc.