Festivalul Național al Cărții „Axis Libri“
În perioada
1-5 iunie 2011, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“,
sub patronajul
Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, cu sprijinul Consiliului Județului Galați,
Consiliului Local și Primăriei Municipiului Galați, Universității „Dunărea de Jos“,
Inspectoratului acolar, Palatului Copiilor, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu
național, Editurii Eikon și în colaborare cu instituțiile de cultură: Teatrul Muzical „Nae
Leonard“, Teatrul „Fani Tardini“, Teatrul de Păpuși Guliver, Muzeul de Istorie, Muzeul de
Artă vizuală, Centrul Cultural „Dunărea de Jos“, Casa de Cultură a Sindicatelor,
organizează a III-a ediție a Festivalului Național al Cărții „AXIS LIBRI“ adresat
iubitorilor de carte și lectură, atât cititori cât și creatori, editori și difuzori, pe care îi invită să
participe la un program generos prin diversitate și calitate.
Loc de desfășurare
Dedicat tuturor vârstelor și etniilor, evenimentul va avea loc pe Aleea Domnească
(Zona „P“-urilor spre Elice), unde va fi realizat un complex expozițional cu minimum 30
de standuri mobile outdoor, cuprinzând produsele a cca 150 de edituri românești și străine.
Târgul de carte își propune să stimuleze interesul pentru lectură, să cultive satisfacția
dialogului viu între producătorii și consumatorii produselor culturale specifice, dăruindu-le
bucuria întâlnirii cu cei mai cunoscuți scriitori, organizând dezbateri deschise pe teme de
interes cultural, aducând în atenția lor cele mai recente apariții, precum și volumele
îndrăgite.
Vă așteptăm cu drag și într-un număr cât mai mare!