Monografia Comunei Gohor

Aşezare rurală - situată în zona colinară în partea de Nord a judeţului Galaţi, se învecinează la Nord cu comuna Priponeşti şi judeţul Vrancea(comuna Tănăsoaia), la Vest cu comuna Brăhăşeşti şi comuna Ţepu, la Sud cu comuna Munteni, iar la Est cu comuna Ghidigeni.
Satul Gohor este un sat cu rădăcini adânci în istorie, este un sat răzăşesc. Documentar, istoricul satului este consemnat în două dicţionare şi anume: "DICŢIONAR GEOGRAFIC STATISTIC ŞI ISTORIC AL JUDEŢULUI TECUCI” din 1894 întocmit de profesorul TEODOR N. CIUNTU, pag. 95 şi "DICŢIONAR GEOGRAFIC AL ROMÂNIEI”, vol. 3, pag. 582, 583 întocmit în anul 1900 de G. LAHOVARIU, general C.I.BRĂTIANU şi G.TOCILESCU, documente ce se află la ARHIVELE STATULUI GALAŢI.
În ambele dicţionare se arată: "Satul la început se numea OTOVĂIEŞTI şi era situat pe vale lângă râul Zeletin. Acest loc des expus năvălirirlor turceşti şi tătărăşti, locuitorii s-au împrăştiat; o parte s-a ridicat pe dealul spre răsărit având în frunte pe conducătorul numit Gohol, de unde numele satului Gohor, iar o parte s-au ridicat pe dealul dinspre apus, peste râul Berheci, având conducător pe Brahas, de unde numele satului Brăhăşeşti.
În locul unde s-a întemeiat satul Gohor, erau păduri seculare, bune de adăpost, împotriva năvălitorilor.
Prof. T. Ciuntu arată că: "locuitorii sunt vechi răzeşi şi satul prezintă un aspect bătrânesc cu drumuri neregulate, case vechi cu grădini şi vii de jur-împrejur”.
Dintr-un document foarte vechi care a aparţinut învăţătorului RADU TĂNĂSESCU(1869 - 1944) şi care avea ştampila EPISCOPIEI HUŞI, reieşea că satul Gohor a fost întemeiat de un căpitan de oaste pe nume Gohol înainte de anul 1500, iar primii locuitori ai Gohorului au fost înaintaşii familiei Tănăsescu.
În prezent comuna Gohor are în componenţa sa satele: Gohor, Ireasca, Nărteşti, berheci şi Poşta.
Privind administraţia locală, Gohorul a fost sat de reşedinţă comunală cu o vechime de peste 135 ani. În prezent activitatea adminstrativă se desfăsoară într-un local nou construit după 1990.
În comuna Gohor, sunt două şcoli cu clasele I-IV(Gohor N şi Ireasca) şi trei şcoli cu clasele I-VIII(Gohor centru, Nărteşti şi Berheci).
Atestarea documentară a şcolilor Gohor şi Nărteşti o întîlnim în "DICŢIONARUL GEOGRAFIC STATISTIC ŞI ISTORIC AL JUDEŢULUI TECUCI”, întocmit de profesorul TEODOR N. CIUNTU în 1892 unde la pagina 95 se vorbeşte astfel: "În comuna Gohor sunt două şcoli: una în satul Gohor şi alta în satul Nărteştii de Sus. Cea din Gohor datează din 1866..., cea din Nărteştii de Sus înfiinţată în anul 1864...”, iar celelate şcoli au fost construite după al doilea război mondial.
În comuna Gohor se găsesc 5 biserici: două în satul de reşedinţă, una cu hramul "Sfinţii Voievozi”, înaălţată de locuitori în 1868, fiind refăcută după cutremurul din anul 1940 şi cea de a doua cu hramul "Sfinţii Trei Ierarhi”, construcţie ce a început în anul 1934, iar celelate trei biserici, construcţii mai recente se află situate în fiecare sat component.
În perioada 1900 - 1938 asistenţa medicală a locuitorilor din Gohor era în seama unui agent sanitar. În anul 1940 s-a construit un spital cu 80 paturi care asigura asistenţa medicală şi locuitorilor din satele Brăhăşeşti, Toflea şi Coşiţeni.
Despre activitatea culturală a comunei Gohor se poate vorbi după anul 1900 când s-au înfiinţat "CERCURILE CULTURALE ALE ÎNVĂŢĂTORILOR”. Centrul Cultural al Învăţătorilor din centru Gohor cuprindea toţi învăţătorii din satele: Gohor, Ireasca, Nărteşti, Brăhăşeşti, Toflea, Coşiţeni, Galbeni, Vladnic, Valea-Rea, Calimineasa.
Cercul îşi desfăşura activitatea lunar în câte unul din satele menţionate. pe lângă activitatea cercurilor din Gohor, învăţătorii organizau şi cursuri de alfabetizare cu adulţi care nu ştiau carte.
Până în anul 1964 căminele culturale îşi desfăşurau activitatea pe lângă şcoli, iar începând cu anul 1948 căminele culturale se despart de şcoli înfiinţându-se cămine culturale cu local propriu.
Actualul local al căminului cultural a fost construit în anul 1964 şi oferă desfăşurarea unei activităţi culturale în condiţii optime: discoteci, baluri, nunţi, serbări, spectacole...
Locuitorii comunei Gohor se ocupau cu creşterea anumalelor şi lucratul pământului. Începând cu anul 1900 morăritul s-a extins în sat existând 6 mori, au luat fiinţă o fabrică de ulei şi 62 cazane cu ţuică.
Arta meşteşugărească din Gohor între anii 1900 - 1944 s-a dezvoltat datorită măiestriei unor meşteri profesionişti remarcându-se meşteri lemnari, ferari, croitori, cojocari, dogari şi cizmari.
După anul 1944 toţi meseriaşii au fost obligaţi să se încadreze în cooperative meşteşugăreşti, iar după anul 1969 bunuri ca: mori, cazane de ţuică, fabrica de ulei au fost naţionalizate şi trecute în proprietatea statului.
Actualmente locuitorii se ocupă în marea lor majoritate cu agricultura şi creşterea animalelor. După anul 1989 au început să apară mici întreprinzători. Marea majoritate s-au axat pe comerţ dar şi pe producşie, în comuna Gohor funcţionând două mori, 2 fabrici de ulei, un gater, o brutărie, o fermă avicolă şi au apărut şi preocupări mai puţin obişnuite locului şi anume creşterea struţilor.
Odată cu recăpătarea dreptului de proprietate asupra terenurilor ţăranii au făcut eforturi financiare pentru a dota gospodăriile cu tractoare, maşini agricole, combine.