Untitled Document

Monografia Comunei Umbrăreşti

Aşezare geografică
Din punct de vedere al aşezării geografice pe Terra, Comuna Umbrăreşti se găseşte situată la întretăierea paralelei 45°42' latitudine nordică cu meridianul 27°27' longitudine estică.
Prin aşezarea sa, teritoriul comunei se află poziţionat în extremitatea nord-estică a Câmpiei Române din sectorul Câmpiei Tecuciului, la zona de contact cu Podişul Central Moldovenesc.
Comunitatea familială, devenită mai apoi Satul Umbrăreşti, va da numele sau comunei omonime actuale, situată la 14 Km sud de Tecuci şi la 65 Km nord-vest de Municipiul Galaţi, reşedinţa judeţului din care acum face parte.
Hotarele Comunei Umbrăreşti au fost:
Valea Herătăului - hotar ce va separa obştea şi moşia Umbrăreştilor la răsărit de aceea a Cudalbilor, cum aflăm din planurile topografice târzii, respectiv din 1672, 1841, 1892.
Pârâul Dimaciului - hotar la vest, cu frecvente şi uşoare schimbări de traseu ca urmare a mutării albiilor apelor din zonă, ale Siretului. Hotarul de vest al satului şi moşiei Umbrăreştilor s-a aflat încă din vechime şi s-a păstrat până destul de recent peste malul de apus al apei Siretului (Sureia de astăzi).
Hotarul de nord - Extrema răsăriteană a hotarului de nord pornea din Valea Herătăului, unde făcea cheutoare cu moşia Trohăneşti (Borcea) şi mergea spre apus, în linie relativ dreaptă, traversa terasele şi larga luncă a Bârladului, până într-o veche matcă, de unde cotea apoi spre nord, urmând de fapt vechiul curs al Bârladului, numit în hotarnica din 1892 Bârlăzelul Sec, separând până aici moşia Umbrăreştilor, de moşia Trohăneşti.
Hotarul de sud - este tot unul convenţional, dar între unităţi alăturate, ca vieţuire umană şi, poate din această cauză, mai puţin stabil de-a lungul vremii, comparativ cu hotarul de nord. La extremitatea de răsărit, hotarul porneşte din aceeaşi Vale a Herătăului, traversează către apus teritoriul până în apa Bârladului, urmând o linie mai puţin dreaptă, separând larga obşte a Umbrăreştilor de moşia şi satul Blăjenilor, se lasă apoi pe această apă spre sud, coteşte apoi spre apus şi continuă străbătând lunca, trece peste Gârla Borloviţa şi peste Siret şi ajunge în Dimaci, separând pe acest traseu obştea Umbrăreştilor de moşiile Sineştii de la est şi vest de Siret, încheindu-se astfel limita hotarului de sud tot pe Pârâul Dimaciului.
Din punct de vedere hidrografic, întreg teritoriul aparţine de bazinul inferior al Bârladului şi al Siretului, cu pâraiele Corozelului şi Bârloviţei, plus o mulţime de gârle în prezent secate dar care se constituiau în vechime în resurse abundente de apă. Solul este din categoria cernoziomurilor, propice unor culturi diverse de plante cu foarte bun randament. O bună parte a teritoriului era acoperit în vechime şi până destul de recent cu întinse păduri.
Perimetrul umbrăreştean în perioada preistorică
Vestigiile găsite şi identificate de specialişti atestă primele forme de viaţă omenească între limitele teritoriului istoric al actualului sat şi comuna Umbrăreşti.
Cel mai vechi vestigiu de viaţă animală descoperit este un molar de mamut din specia Mammuthus Primigenius Blum găsit în vara anului 1976 în Lunca Siretului, la balastiera din Condrea.
Perioadă de timp în care se cuprinde cel mai îndepărtat trecut al unei aşezări omeneşti pe teritoriul comunei, dintre cele documentate arheologic până în prezent, este epoca neolitică, respectiv neoliticul târziu, denumit şi eneolitic. Urmele materiale ale unei asemenea aşezări se află în partea de nord-est a satului Tămăşeni, prin grădinile locuitorilor Pricope Bulai, Ion Şt. Bulai şi pe fostul teren al CAP-ului, de la est de sat, densitatea maximă a urmelor situându-se pe două proeminenţe de sol de pe malul stâng al Corozelului în punctul menţionat. Fragmente ceramice de la vase vechi şi pietre cu urme de folosire pot fi întâlnite de-a lungul acestui mal de pârâu până aproape de terasa inferioară de est a Bârladului, iar pe coasta terasei au fost găsite de către localnicul Neculai Oancă fragmente de unelte din silex.
Cele mai reprezentative materiale arheologice găsite sunt:
Microlitele - în număr de peste 65, sunt obţinute din silex de culoare gălbui-cerat, cu diferite nuanţe, alb lăptos şi cenuşiu, dovadă a procurării materialului litic atât din partea de nord a Moldovei (zona Prutului) cât şi din partea de sud a Dunării (Dobrogea sau Platforma Balcanică). Uneltele obţinute din materialul respectiv sunt:
- lame cu una sau două nervuri dorsale longitudinale, cu retuşe marginale, păstrate în stare fragmentară;
- străpungătoare şi vârfuri litice fin retuşate;
- răzuitoare pe lamă ori pe aşchie cu partea activa convexa, dreapta sau oblica, finisate prin retuse largi unele, înguste altele;
- râsnite si frecatoare de mâna din gresii, peste 20 la numar, fac dovada ca se practica cultura plantelor, în speta a grâului, a meiului;
- toporase de mâna - topoare, ciocane, dalti din piatra slefuita, 20 la numar, fragmentate;
- fusaiolele, trei la numar, toate de forma plata, fac dovada practicarii torsului, implicit a tesutului.
Ceramică abundă în aşezare şi în mod sigur se producea la faţa locului. Calitatea pastei, formei, tipologia şi mărimea vaselor excelează prin diversitate, putându-se departaja, totuşi, sub aspect calitativ, următoarele categorii de recipiente:
- vasele confecţionate din pastă de calitate inferioară;
- cele din ceramică de bună calitate, bine arsă şi bine păstrată;
- vase modelate din pastă de foarte bună calitate la care se constată că materialul întrebuinţat ca degresant a fost cu grijă preparat şi folosit, arse în condiţii optime şi lustruite atât la exterior cât şi la interior.
Gama culorilor este mare: de la negru la cenuşiu, maroniu şi galben, roşu-cărămiziu, toate cu multiple nuanţe cromatice. Repertoriul tipologic este şi el divers, întâlnindu-se vasele tronconice, cu gură cilindrică sau uşor evazată, bitronconice cu profil puternic carenat şi cu proeminenţe conice, vase având corpul sferoidal şi gâtul în formă cilindrică, cupe cu picior şi fără picior, strachini tronconice, etc. Numeroase vase au fost prevăzute cu protuberanţe ori torţi obţinute din pasta recipientului şi nu aplicate, cu torţile dispuse vertical, iar protuberanţele înşirate orizontal, pe partea superioară a corpului lor sau pe diametrul maxim al vasului, în maniera obişnuită de ceramiştii din aşezările neolitice aparţinând aspectului numit de către unii arheologi Stoicani-Aldeni, aspect cultural în care se integrează şi aşezarea eneolitică de la Tămăşeni, Comuna Umbrăreşti, la sud de Tecuci.
Locuinţele au făcut parte din sistemul de construcţii al timpului şi ne este sugerat de urmele mai mari sau mai mici de chirpic ars la roşu-cărămiziu, ce poartă pe una din feţe amprentele bârnelor, probându-se existenţa caselor de suprafaţă cu podina de lut aşternut pe bârne de lemn, podina foarte bine arsă, asemănătoare tipurilor de locuinţe de la Băneasa şi Suceveni, ca şi din alte aşezări cucuteniene.
Epoca metalelor
Această epocă se împarte în cultura bronzului şi cea a fierului. Le vom prezenta pe scurt în ordinea identificării în timp şi pe criteriul dispunerii în teritoriu.
La Bucur - în parte de nord-vest a Satului Tămăşeni pe un grind de 1-2ha, grădini şi loc de arătură, au fost descoperite bucăţi de chirpic provenit de la locuinţe străvechi sau de la vetre de foc, un cui de fier pătrat în secţiune transversală, trei fusaiole din lut ars şi multe fragmente ceramice. Aşezarea poate fi încadrată, cronologic, între limitele sec. V-I î.e.n., orientându-ne şi după specificul ceramicii ce poate fi atribuită perioadei hallstatiene târzii, o parte, La Tene-ului, altă parte.
Pe Casadie (din casa Diei - numele unui vechil al vornicului Gavril Conachi), loc situat la circa 800 m nord de Satul Tamăşeni în întindere de 2-3 ha, au fost găsite încă din anul 1971 resturi ceramice de la vase ce pot fi raportate epocii de sfârşit a bronzului, cultura Noua-Costogeni, un fragment de topor-ciocan din piatră, cu urmă de perforaţie pentru coadă. S-a găsit şi ceramică de la vase ce aparţin sec IV-II î.e.n., precum şi feudalismului timpuriu.
Pe Bahna - la distanta de 500-600 m vest de Casadie. S-au scos la iveală materiale precum: 2 fusaiole - una din lut şi alta din os, 2 foste unelte din fier puternic corodate, ceramică de producţie ce se poate atribui geto-dacilor aparţinând culturii Basarabi.
La Bulgari - loc situat la o depărtare de 500-600 m est de biserica satului Siliştea, numit astfel de localnici pentru ca pe el o familie de bulgari făcea grădinărie în perioada interbelică. Pe acest teren au fost găsite bucăţi de chirpic ars rezultat de la locuinţe şi de la vetre de foc, fragmente ceramice de la vase modelate cu mâna şi la roată, o piatră de râşnită din rocă conglomerat şi alte vestigii. Puţin mai spre vest de acest punct, pe terasa inferioară de apus a Bârladului, s-au găsit, de asemenea urme ceramice în stare fragmentară, de sorginte dacică, din perioada zisă clasică precum şi din sec. III-IV, Sântana, şi prefeudală atribuită culturii Dridu, torţi şi fragmente de amfore greceşti şi romane contemporane culturii Sântana de Mureş. Remarcăm faptul că aici a fiinţat comunitatea familială ce va căpăta şi va purta numele de Satul Umbrăreşti, aici fiind vatra sătească din care vor roi satele din jur, rămase tot timpul în hotarul ce se va numi şi va fi Obştea Umbrăreştilor.
Pe hotarul Umbrăreşti - Barcea - teritoriu care înainte de cooperativizare aparţinea în întregime de moşia Umbrăreşti, iar acum o parte aparţine Comunei Barcea. Este situat pe malul stâng al Bârladului, între plantaţia de salcâmi a Satului Siliştea şi Pădurea Barcei, colţul de sud-vest. Întâlnim materiale ceramice ce se încadrează în cultura Noua-Coslogeni.
Pe Boiereasca - un grind, acum aplatizat, este presărat cu mici bucăţi ceramice de factură dacică. Aceleaşi materiale pot fi întâlnite şi pe partea de nord a plantaţiei de salcâmi din marginea estică a Satului Siliştea, ca şi în alte numeroase puncte dinspre sud de Satul Tămăşeni, ori la est de Satele Slobozia şi Torceşti.
Umbrăreştii la fel ca şi celelalte sate din jur a făcut parte la începuturile fiinţării sale, ca obşte comunitară din formaţiunea prestatală de la sud de Tecuci, alături de Buceşti, Lieşti, Şerbăneşti, Umbrăreşti fiind una din obştile săteşti cu hotare foarte largi.
Important este în primul rând numele aşezării întrucât provine de la un apelativ onomastic, Umbrar, cu varianta Umbrea. Antroponimul, o raritate, se întâlneşte încă din timpul stăpânirii romane în Dacia, când, într-o inscripţie după moda de atunci un Cocceius Severus închină o piatră lui Cocceius Umbrianus, tatăl său decurion, augur şi pontifice al cetăţii Porolissum, în provincia Dacia.
O altă variantă a denumirii de Umbraresti vine de la fenomenul natural umbra. Legenda spune ca, s-ar fi odihnit cândva si Stefan cel Mare cu ostenii sai la umbra stejarilor seculari, dupa o grea lupta cu turcii.
Devălmăşia, ca entitate în timp
Devălmăşia a fost forma cea mai durabilă de organizare social-economică a oamenilor din timpurile trecute. Această devălmăşie s-a păstrat din generaţie în generaţie până de curând, cum ar fi:
- umblatul din bătrâni pe moşiile şi obştile umbrăreştene răzeşeşti;
- întrebuinţarea unor instrumente de măsurare a terenurilor şi de uz gospodăresc foarte vechi (pasul, palma, cotul, stânjenul etc.);
- vânatul şi pescuitul în colectiv;
- organizarea stânelor în sat cu rândul;
- păscutul vitelor în cireada satului;
- obiceiurile de sărbători şi ocazionale (datini, şezători, seri de clacă, superstiţii şi altele);
- vechi deprinderi în efectuarea unor lucrări de interes gospodăresc comunitar.
Stăpânirea boierilor Costăcheşti
Încă în viaţă fiind, Gavriliţă Costache şi-a aşezat copiii şi averea rămasă prin testament din 20 iulie 1685 fiului Costache Gavril toate părţile din Umbrăreşti şi viile toate.
Neamul Conachilor
Gavril Conachi a deţinut înalte funcţii de stat, urcând de la dregătoria de ban la aceea de mare vornic. A fost un bun inginer hotarnic, documentele relevându-mi-l în această postură de foarte multe ori. Gavril Conachi a deţinut mai multe moşii de pe teritoriul Umbrăreştilor.
Locuitorii comunei erau împărţiţi în două mari categorii sociale şi fiscale existente:
1. Privilegiaţii - cu obligaţii minore, cu multe înlesniri ce mergeau până la scutiri de orice fel de datorii faţă de stat.
2. Biruicii - formau categoria acelora care suportau povara mare a obligaţiilor de tot felul, erau obligaţi atât la plata birului în bani cât şi la efectuarea numeroaselor lucrări publice cunoscute în termeni: angărăi, corvezi, havalele, clacă.
3. Fruntaşii - erau acei gospodari care fie răzeşi fie clăcaşi, lucrau ori erau consideraţi că lucrează în gospodăria lor, implicit şi în cadrul obligaţiilor faţă de stat şi boieri.
4. Mijlocaşii - încadrau familiile în gospodari pentru care aprecierea se făcea că efectuează lucrări cu 2 boi, având prin urmare posibilităţi mai reduse decât fruntaşii.
5. Pălmaşii numiţi şi codaşi - cu înţelesul de dezavantajaţi de diverse situaţii.
Pe plan topografic sunt consemnate următoarele suprafeţe:
- Umbrăreşti partea de sus- boierească, 1005 fălcii şi 20 prăjini;
- Umbrăreşti partea de jos- răzeşească, 1009 fălcii şi 36 prăjini;
Rezultă că, în total suprafaţa moşiei Umbrăreşti era în 1854 de 2098 fălcii şi 56 prăjini.
Agricultura
Ocupaţia principală a oamenilor a fost aceea care se practică şi astăzi, adică cultivarea plantelor, creşterea animalelor. Agricultura este milenară în aceste regiuni. Cultivarea cerealelor şi a altor plante s-a situat pe primul loc în contextul diversităţii de preocupări ale locuitorilor umbrăreşteni.
Cultivarea viţei de vie pare să fi prezentat o indeletnicire importantă în peisajul agriculturii locale. Apicultorilor li se mai spuneau şi prisăcari.
Comerţul şi cooperaţia
Locul de comerţ era crâşma satului dar şi hanurile. Schimburile de mărfuri mai esenţiale, ca valoare (cereale, animale) se realizau însă direct între sat şi oraş prin intermediul târgurilor organizate săptămânal şi ocazional, cele anuale, vechile iarmaroace, umbrăreştenilor fiindu-le mai la îndemână cele de la Tecuci.
Cooperaţia - sistemul de organizare în forme cooperatiste pe diferite segmente de activitate lucrativă şi comercială ţine de epoca modernă şi se va face sub egida statului. S-au înfiinţat bănci populare întemeiate prin Legea asupra Băncilor pupulare săteşti din 29 martie 1903. Cele mai importante erau: Belşugul, Zorile, Izvorul, Izvorul Bogaţiei şi erau considerate societăţi comerciale. Aveau drept scop acordarea de credite în condiţii avantajoase pentru ţărani, membri sau membri societari. Numele adoptat de banca noastră pupulară a fost "Fraţia".
Locuinţa şi gospodăria umbrăreşteană
Orice gospodar trebuia şi putea să fie în stare să-şi construiască din lemn cele trebuincioase gospodăriei. Era la modă casa joasă construită din bârne sau cu pereţi din împletituri de nuiele, acoperite cu lut bătut.
Drumurile
Şoseaua naţională Tecuci, şoseaua naţională spre apus până la Condrea iar spre răsărit până la Cudalbi. Cel mai vechi drum sigur cunoscut, practicat intens pe timpul dacilor şi a stăpânirii romane, era situat pe cursul inferior al Siretului şi făcea legatura între cetatea Borboşi-Poiana (Piroboridava), urca spre nord-vest şi trecea pasul Oituzului în Transilvania.
Drumul cel mare pentru traseul Tecuci iar mai la est, către Herătău şi Cudalbi drumul lui Moldăr, prin ţarină, deci unul local. La termenul uliţă cu sensul de drum foarte îngust.
Viaţa spirituală
Biserica - oamenii locului s-au mulţumit cu locaşuri de cult modeste, cu o viaţă religioasă care să raspundă, în primul rând, trebuinţelor sufleteşti imediate şi nu grandorii prin care să fi urmărit să stârnească admiraţia veacurilor.
Bisericile de pe teritoriul comunei noastre au fost locaşuri simple, din materiale uşor perisabile. Multă vreme biserica a reprezentat "Legea ţării" Umbrăreşti - comunitatea veche şi-a avut vatra în jurul şi la est de actuala biserică a satului Siliştea.
Biserica din Umbrăreşti Slobozia sub conducerea preotului paroh Costache Hîncu apoi Vasile Hîncu, fiul lui, care a păstorit între anii (1883-1933), 50 de ani. A urmat succesorul lui iconom Dumitru Vlad, om şi preot cu un comportament exemplar din toate punctele de vedere, a păstorit peste 50 de ani (1933-1987).
În prezent, această parohie poartă denumirea de Sfinţii Voievozi.
Biserica din Umbrăreşti Deal sărbătorind praznicul Naşterea Maicii Domnului (8 sept.), în timp ce vechea parohie de la Tarceşti ramâne cu hramul Intrarea în Biserică.
Şcoala umbrăreşteană sătească
Măsuratul şi, implicit, socotitul au rămas o îndelungată perioada de vreme în seama familiei, prin muncile practice ale copiilor alături de părinţi. Băieţii la calculat mărimea terenurilor, a cantităţilor de produse agricole şi valoarea lor exprimate în unităţile de măsură vechi. Fetele la măsuratul ţesăturilor, a urzelii, folosind ceea ce mamele generaţiei noastre numeau încă din perioada interbelică cotul, pentru capacităţi oca.
Părinţii foloseau ca unităţi de măsură: pasul, stînjenul, prăjina, obrăţul, cotul, trunchiul de bumbac, sculul de lână. Învăţau carte copii preoţilor, ai dascălilor de biserică, ai diecilor, uricarilor şi al unor dregători, dar nu dintre cei mici, ci ai marilor demnitari.
Prima şcoală, ca instituţie oficială de stat, în perimetrul umbrăreştean, a luat fiinţă în anul 1864, sub conducerea tânărului preot Ilie Călugăreanu cu un număr de 10 elevi. Ca discipline de învăţământ erau: citirea, scrierea, catihismul, istoria sacră, istoria româniloru, geografia, gramatica, aritmetica, higiena, dreptul administrativu.
În satul Salcia instituţia şcolară se organizează pe cont propriu înainte de anul 1905 învăţător fiind Ghe. Popa.
Cel mai bun local de şcoală s-a realizat în satul Torceşti, între anii 1830-1837, din cărămidă, avându-l ca iniţiator şi conducător pe vrednicul învăţător Vasile Teleoacă.
Cu asemenea oameni, şcoala umbrăreşteană şi altele ca ea, ar fi cules roade culturale mai timpurii şi mai trainice pentru viitor.