Despre impresionantul monument de la limanul Nistrului - cetatea medievală
- s-au scris de-a lungul vremii nenumărate pagini. Așezată pe locul anticului
oraș Tyras, ea a atras de timpuriu atenția călătorilor, a militarilor sau a
cărturarilor care au remarcat la ea felurite aspecte: mărimea, grosimea zidurilor,
numărul mare de turnuri și de incinte sau culoarea albă predominantă. Având
în vedere concentrarea investigațiilor arheologice de până acum în sectoarele
din afara cetății, precum și precaritatea datelor obținute pe cale arheologică
până în anii cincizeci, la care se adaugă lipsa unei demonstrații fără replică
în privința datei construcției primei fortificații si a identificării acesteia,
ne-am propus o atare cercetare pe care o vom corobora cu toate datele cunoscute
până acum de natură diplomatică, epigrafică, numismatică, heraldică, sigilografică,
etc., în vederea unui răspuns cât mai concludent și mai cuprinzător.
Interesul pentru monumentul medieval de la Belgorod continuă să se mențină
în actualitate el venind atât din partea miilor de vizitatori ce anual trec
pe aici, cât și din partea specialiștilor dornici să-i descifreze tainele. O
ultimă contribuție în acest sens, care a încercat să rezume și principalele
ipoteze cu privire la geneza și evoluția fortificației, a fost realizată de
Mariana Șlapac, Cetatea Albă, în Arta 96, Chișinău, 1996,
p.56-71. În dorința de a înnoi banca de date despre Cetatea Albă se subliniază
că ''marele mister ramâne problema datării fortului interior, precum și originea
etnică a constructorilor (bizantini, cumani, slavi, genovezi, moldoveni ori
turci) care suscită timp de un secol controverse aprinse între savanți'', (p.58).
Firește, lista constructorilor nu poate lua în seamă pe cumani sau slavi - cum
susține istoricul ucrainean V. Misiuk, care în ziarul "Sovestskoe
Pridnestrovie", ce apare în regiunea Odessa, publica articolul intitulat "Akkerman
sau Belgorod?" în care susține că denumirea localității Cetatea Albă
a fost "Belgorod până în 1484, când turcii au pus stăpânire pe ea și i-au
luat numele slav". Această afirmație este inexactă din punct de vedere
istoric, întrucât în vara anului 1484 turcii au cucerit Cetatea Albă, localitate
care se afla în componența Voievodatului Moldovei de 80 de ani și nu avea cum
să se numească Belgorod. Conform mărturiilor istorice, nu slavii, după cum afirmă
Misiuk în acest articol, au avut grijă de renovarea și fortificarea Cetății Albe,
ci domnitorii moldoveni, lucru consfințit de o placă de marmură instalată deasupra
porții cetății, placă ce conținea stema Moldovei și inscripția "În anii
de la întruparea Domnului 6985 (1476) s-au săvârșit Marea poartă în zilele
cuviosului Io Ștefan Voievod și în zilele panului Luca și panului
Hărman", dar autoarea se oprește asupra a trei ipoteze: genoveză (adepți
N. Murzacevici, A. Kociubinski, Gr. Ionescu ș.a), turcească (adepți
A. Bertier-Delgarde, N. Veselovski) și moldovenească (adepți Gr. Avakian,
V. Vătășianu, L. Polevoi, V. Voițehovschi, A. Toramanean,
L. Chițescu, P. Bârnea, ș.a).
În ceea ce ne privește dorim să subliniem că o ''ipoteză turcească'' nu este
cu putință de introdus sau de menținut astăzi în discuțiile de ordin științific.
Pornind de la rezultatele cunoscute ale unor investigații arheologice și
ținând cont de obiectivele propuse de propria noastră cercetare am hotărât deschiderea
unor suprafețe în mărime de 5x5 m, după cum urmează:
Pentru a determina stratigrafia în zona zidului de nord a citadelei si pentru
a ajunge la talpa zidului de pe această latură, între peretele de est al pivniței
și zidul de est al citadelei - inclusiv turnul de nord-est - a fost practicată
o suprafață "S1" cu aria de 25 m2. Astfel latura de
vest a "S1" se află perpendicular pe zidul de nord al citadelei la
2,40 m față de zidul de est al pivniței. Profilul de est al "S1" cade
tot perpendicular pe zidul de nord al citadelei și se află la 3,40 m de colțul
pe care îl face acest din urmă zid cu zidul de sud-vest al turnului de nord-est.
Acest amplasament a mai fost ales și în intenția de a surprinde eventuale
vestigii care să se afle în relație cu cele din partea superioară a zidului
de nord al citadelei.
Pentru a nu consuma mijloace materiale și financiare în mod inutil am hotărât
să deschidem și o a doua suprafață "S2"=5x5 m perpendiculară
pe zidul de est al citadelei în așa fel încât profilul de nord al acesteia se
află la 920 cm de intersecția turnului de nord-est cu zidul de est al citadelei,
iar profilul de sud la 600 cm spre nord de zidul de sud al citadelei și
totodată de intrarea în turnul de sud-est al acesteia.
Totodată, profilul de sud al "S2" cade perpendicular pe zidul de est
al citadelei în locul proiecției vârfului de arc frânt din altarul de pe acest
perete. În felul acesta sunt șanse ca la exteriorul zidului de est al citadelei,
în continuare, spre est, să mai putem continua cercetarea într-un mediu arheologic
neatins în 1929 de către Grigore Avakian care și-a concentrat efortul către
sud și în jurul turnului de sud de la exterior.
Trebuie să menționăm de la început că problema stratigrafiei citadelei precum
și a raportului dintre aceasta și celelalte elemente ale ansamblului cetății
(ziduri, turnuri, scări, porți, etc) este principalul element ce ne-am propus
să-l urmărim, tocmai pentru a da un răspuns cât mai convingător la întrebarea:
când a fost construită citadela?
În ceea ce privește stratigrafia din "S1" aceasta este alcătuită din
pietre de calcar feruginos si cochilifer de diferite mărimi, provenind în mod
firesc din mulțimea sfărâmăturilor produse în timp în cetate și mereu antrenate
la adâncimea la care s-a săpat între pivniță și zidul de est al citadelei. Dispunerea
celor 5 straturi de moloz, prea puțin deosebite între ele, din care primele
4 au conținut în mod frecvent resturi de azbociment și alte materiale contemporane
(prize, obiecte din lemn - de pildă un căuș din lemn datat 1964) au arătat că
săpătura nu s-a desfășurat pe o suprafață mai lată de 3 - 4 metri de la zidul
de nord al citadelei spre sud. Toate cele 5 straturi au conținut urme puternice
de mortar și nisip, alături de fragmente mai mari sau mai mici de olane. Unele
dintre ele au fost ușor identificate cu olanele contemporane așezate la lucrările
de restaurare din anii 1960 și 1970 pe acoperișul turnului de nord-est.
Stratigrafia celei de-a doua suprafețe, "S2" deși realizată în cea
mai mare parte doar până la - 332-335 cm față de ± 0 absolut, este
mult mai complexă. Ea ne oferă șansa de a străbate mediul arheologic din imediata
apropiere a zidului de est al citadelei, chiar sub locul unde se află, țesut
în zidul amintit, altarul unei capele ce a funcționat în vremea stăpânirii cetății
de către creștini.
Profilul de nord al secțiunii de la vest la est se prezintă astfel: după
un strat vegetal destul de adânc de 7-8 cm, urmează un strat de umplutură conținând
fragmente mici de calcar, bucăți de mortar și foarte mult nisip. Acest strat
coboară până la -264 cm suprapunând un nivel de arsură de 85-100 cm grosime
care ajunge astfel la cota -349-364 cm. Apoi, în colțul de nord-vest de
la acest nivel în jos, până la -764 cm (cota maximă atinsă din toată suprafața
nr.2) se află un strat alcătuit dintr-o enormă masă de fragmente de țiglă și
cărămizi romane, oase și multe, foarte multe fragmente ceramice (amfore romane
cu deosebire din sec. I-III d.H.)
În cele două suprafețe cercetate materialul arheologic descoperit - cu precădere
ceramica - dar și metalul, sticla, monedele, etc., - se situează pe un larg
registru cronologic, adică din secolele IV-III î.H. până în zorii epocii
moderne și contemporane.
Într-o asemenea situație vom proceda la prezentarea celor mai interesante
materiale, operând, firește, o selecție, fără să ignorăm, însă, și datele de
ordin statistic ce se pot obține din discutarea întregului material. Menționăm,
de asemenea, că materialul arheologic este puternic fragmentat. Fie că este
vorba de ceramică grecească, romană, bizantină sau românească, ea se prezintă
sub formă de fragmente destul de mici, piesele întregi sau întregibile fiind
destul de rare. Varietatea mare de culturi ceramice descoperite este de natură
a contrazice inscripțiile din interiorul Cetății Albe, precum și relatările
ghizilor ucraineni ce însoțesc grupurile de turiști ce vizitează edificiul,
de genul: "Cetate construită în sec.XIII-XV de către populația locală slavă".
Este prezentă în ambele suprafețe studiate. Din păcate atât în "S1",
cât și în "S2" fragmentele - destul de mici - au apărut în condițiile
stratigrafice amintite, adică asociate cu material ceramic medieval sau modern.
Între fragmentele descoperite se remarcă cele din "S2" cu decor pictat
pe care le plasăm în secolele IV-III î.H. Interesant este faptul că s-au
găsit în imediata vecinătate a nivelului roman din secolul II î.H., fiind
despărțite doar de martorul lăsat la nord de zidul 7, între acesta și profilul
de nord al suprafeței "S2". Prezența unor fragmente ceramice aparținând
perioadei elenistice în perimetrul citadelei, asociate cu vechile rezultate
ale lui Grigore Avakian consolidează ideea cu privire la întinderea orașului
antic Tyras sub actuala suprafață a cetății până la o zonă ce va trebui determinată.
Este de departe cea mai vie și mai reprezentată, cu deosebire în suprafața
nr. 2. Aici, în "S2" între -340 cm si -764 cm (cota
maximă atinsă în cele două suprafețe studiate) a fost descoperită o mare cantitate
de ceramică romană dintre secolele II î.H. - III d.H. Ea constă în
funduri de amforă, buze și toarte de mărimi diferite, dar aparținând toate registrului
cronologic amintit. Menționăm de asemenea prezența unor specii ceramice deosebite,
extrem de fragmentate, cum ar fi : opaițele sau cupele. Aceste descoperiri vin
să contrazică teoriile istoricului moldovean Vasile Stati care în lucrarea "Istoria
Moldovei în date" menționeaza că: "Întinderile de la răsărit de Olt
până la Milcov, spațiul carpato-prutean, cu pământurile dintre Siret și Nistru,
niciodată nu au fost călcate de ochincile cotropitoare ale legionarilor romani" (pag.25).
În privința materialelor asociate cu cele romane , deci în context roman,
sunt de menționat cele două fragmente ceramice getice lucrate cu mâna, prezentând
și urme puternice de ardere secundară, descoperite în "S2", precum
și fragmentul sarmatic descoperit în aceeași suprafață. Fragmentele getice se
datează în secolul I î.H - I d.H., iar cel sarmatic în secolul I-II d.H.
Tot aici amintim și cele câteva fragmente de sticlă descoperite în același context,
puternic irizate, pe care le socotim a fi romane. Din punct de vedere cronologic,
ceramicii romane îi succede, pentru cele două suprafețe cercetate în citadelă,
câteva fragmente cunoscute în literatura de specialitate ca reprezentând cultura
balcano-dunăreană sau Dridu. Deși cercetările din așezarea medievală au dus
la descoperirea unor vestigii aparținând perioadei Hoardei de Aur, în cele două
suprafețe n-au apărut până în prezent decât puține elemente care să aparțină
perioadei de dominație a statului mongol.
În ceea ce privește sec. XIV și XV, ele sunt dominate de așa numita ceramică "de
tradiție bizantină", adică de ceramica smalțuită cu picior inelar. Cronologic,
ea este precedată de câteva fragmente aparținând ceramicii moldovenești nesmălțuite,
de uz comun, cu decor în valuri, atribuită de specialiști sec. XIII-XIV
și uneori sec. XV-lea.
În ceea ce privește ceramica "de tradiție bizantină" ea este bine
reprezentată - așa cum era de așteptat - pentru că ea este prezentă pe o vastă
arie în vestul și nord-vestul Mării Negre pentru sec. XIV-XVI, când,
atragem atenția, Bizanțul reprezenta doar o amintire. Datorită faptului că foarte
puține fragmente s-au păstrat într-o măsură în care să poată vorbi despre forma
inițială a vasului respectiv, suntem nevoiți să facem doar câteva constatări
pe marginea acestei specii ceramice. Mai întâi, vom observa că formele generale
ce se pot desluși, precum și variantele de inel (picior inelar), se înscriu
în registrul general cunoscut de la sud de Dunărea de Jos, până în Moldova.
Remarcăm aici faptul că tehnica realizării lor pare să fie aceeași, fragmentele
păstrate aratându-ne că este vorba de o deosebire calitativă apreciabilă. Ne
referim la faptul că cele mai multe dintre picioarele inelare găsite aici, în
cele două suprafețe studiate, nu mai păstrează smalțul pe care l-au avut în
momentul realizării lor. Credem că este vorba de o calitate inferioară a materialului
din zonă, folosit de meșterii olari de aici, bogat în calcar. În rest, unele
dintre fragmente păstrează urmele folosirii tripozilor ceramici pentru separarea
vaselor de același fel în timpul arderii lor în șarje. Urmele tripodului folosit
sunt evidente în zona centrală a vasului bol găsit în "S2" la -224-234 cm.
Cât privește formele și modul de folosire al vaselor aparținând acestei specii
ceramice menționăm prezența farfuriilor, castroanelor, cupelor și bolurilor
dintre care unele sunt lucrate cu multă finețe în ceea ce privește decorul.
Un alt segment important al ceramicii descoperită în campania 1997 în punctele
amintite, o formează ceramica otomană. În cazul ei deosebim, credem noi, două
mari categorii după proveniență. Unele lucrate în atelierele din așezare, după
1484, iar altele, de import, au fost aduse aici fie înainte, fie după data cuceririi
cetății de către turci.
Remarcăm între cele venite din import fragmentele aparținând unui vas din
pastă albă pictat cu flori în cobalt ce se datează în a doua jumătate a sec. al
XVI-lea sau în prima jumătate a veacului următor. Au fost descoperite un număr
foarte mic de pipe, dintre cele care poartă de obicei ștampile cu marca atelierului
de fabricație. Este prezentă ceașca bol din pastă fină, albă, cu decor floral,
deosebit de răspândită în această zonă geografică, precum și ulcioarele cu profil
caracteristic. Dintre speciile prezente aici prin import din alte zone ale imperiului,
sau din afara lui, remarcăm pe cele în care există ingenioase combinații între
motivele vechi geometrice ale lumii grecești și florile realizate de către meșteșugarii
otomani în felul lor caracteristic.
Ținând cont de natura obiectivului studiat, era de așteptat ca numărul obiectelor din metal să fie destul de mare. Referindu-ne mai ales la cele direct legate de perioada de funcționare a cetății putem să le clasificăm în: piese din metal pentru harnașament, arme (sau părți componente ale acestora), piese din metal de folos gospodăresc (cuie, scoabe, balamale, piroane, etc.), obiecte de podoabă. Dintre piesele de harnașament din metal cele mai frecvent întâlnite sunt cataramele mici. Ele au fost recoltate în număr mare și în 1929, deosebindu-se câteva mărimi și câteva forme caracteristice, fără a le putea plasa, pentru moment, în timp. În decursul cercetării au fost descoperite un număr mare de piroane de dimensiuni foarte mari, cuie de diverse profile provenite de la câteva construcții. Dintre obiectele de podoabă remarcăm un inel simplu din bronz și o placuță (foaie) din tablă ornamentată cu cercuri și linii curbe, având și două găuri pentru a se prinde de o alta sau indirect de un alt suport - piele sau pânza . Dintre arme au fost identificate un număr de 3 vârfuri de săgeată precum și trei arici din metal folosiți contra cavaleriei sau chiar a infanteriei pe suprafețe mari. Remarcăm de asemenea două ghiulele din fontă din epoci și de mărimi diferite. În sfârșit, degetare de metal, potcoave de diferite mărimi și alte obiecte mai mici (lanțuri, etc.) completează lista descoperirilor de acest gen.
În "S2" au fost descoperite și trei monede. Prima la -125 cm, îndoită, este foarte probabil otomană. A doua, la -208 nu a putut fi curațată, iar cea de a treia , la -280 cm este o monedă cu efigia împăratului Caracala, iar pe revers se poate citi legenda TYPA/NON.
Au fost identificate în număr mic (sticlă) și destul de fragmentate. Între
obiectele de sticlă atrag atenția fragmentele dintr-o pastă de culoare neagră,
puternic irizată. Asemenea "vase" din sticlă groasă (6-7 mm)
de formă sferică au fost descoperite și în 1929 în cetate și credem că au folosit
pentru păstrarea unor substanțe deosebite (mercur, etc.). Remarcăm aici, într-o
zonă atât de bogată în pește, folosirea oaselor pentru alcătuirea unor unelte
sau auxiliare simple din oase de pești mari: ace, străpungătoare etc.