Camil Ressu - Revision history

Tena at 12:12, 8 February 2022

2022-02-08T12:12:45Z

Tena at 12:11, 8 February 2022

2022-02-08T12:11:51Z

Tena at 12:04, 8 February 2022

2022-02-08T12:04:28Z

Tena at 11:47, 8 February 2022

2022-02-08T11:47:41Z

Show changes

Tena at 10:59, 8 February 2022

2022-02-08T10:59:56Z

Show changes

Tena at 10:12, 1 February 2022

2022-02-01T10:12:42Z

Tena at 10:11, 1 February 2022

2022-02-01T10:11:41Z

Tena at 10:02, 1 February 2022

2022-02-01T10:02:23Z

Tena: Created page with "
'''''Artist liric''''' :::::'''''„Voi m-ați crezut un prinț, și eu am trăit ca un martir...”''''' File:Leonard autogr.jpg |thum..."

2022-02-01T10:00:50Z

Created page with "<div style="text-align: justify;"> '''''Artist liric''''' :::::'''''„Voi m-ați crezut un prinț, și eu am trăit ca un martir...”''''' File:Leonard autogr.jpg |thum..."

New page

<div style="text-align: justify;"> '''''Artist liric'''''
:::::'''''„Voi m-ați crezut un prinț, și eu am trăit ca un martir...”'''''
[[ File:Leonard autogr.jpg |thumb|200px|Autograf Nae Leonard]]

[[ File:LEOnard.jpg |thumb|200px|'''Nae Leonard''' - artist liric]]
== Prezentare ==

Plasat în elita celor mai importanți artiști plastici români din prima
jumătate a secolului al XX-lea şi în galeria profesorilor care au contribuit
la formarea unor noi şcoli de artă, Camil Ressu a văzut lumina zilei la
Galați, într-o familie care avea rădăcini macedonene din partea tatălui.1
Tatăl pictorului, Constantin Ressu2, cel mai mare dintre copiii familiei
Alexis și Elena Ressu3, a fost profund implicat în viața politică, socială și culturală
a orașului de la Dunăre, al cărui primar a fost în mai multe mandate, rămânând
în memoria locală, printre altele, pentru teii plantați pe strada Domnească
şi pentru pavarea Pieții Regale. Spirit boem, cu înclinații artistice, Constantin
Ressu a transmis aceste calități celui mai mare dintre cei patru copii ai săi, Camil
Alexis Ressu, care rememora la un moment dat cum părintele său l-a surprins
în camera sa „mâzgălind nişte flori”, în orele când ar fi trebuit să fie la şcoală:
„am încremenit de frică, aşteptând să-şi reverse asupra-mi cele mai amarnice
mustrări, dar în loc de dojană, spre uimirea mea, era stingherit parcă de vizita
lui inopinantă, şi fără să zică o vorbă a plecat trântind brusc uşa camerei în care
uitasem să mă închid. Această întâmplare mi-a destăinuit încuviinţarea lui tacită.
Spera, poate, că îşi va împlini prin mine aspiraţia lui către artă”4.
Având acordul tatălui său, Camil Ressu s-a
dedicat artei, activitate care i-a adus în liceu faima
de cel mai grozav desenator şi, pe când avea doar 15
ani, Premiul I la un concurs organizat de Societatea
„Tinerimea Română”.
După o adolescenţă petrecută într-un
Galaţi înconjurat de inundaţiile Siretului, Dunării şi
Brateşului, dar şi de epidemia de malarie, influenţat
de literatura proletară citită, de mişcările ţărăneşti şi
muncitoreşti, dar şi de cele văzute în „peregrinările
prin portul dunărean”, prilej cu care a luat contact cu
o întreagă „lume interlopă, de aventurieri şi misiţi,
dar şi de muncitori ce umblau zilnic pe cheiuri, în
căutare de lucru”5, tânărul Ressu a rămas marcat
de „neomenia şi nedreptatea ce domneau în lume”,
temă pe care o regăsim în unele lucrări ale sale.
Talentul său avea să fie remarcat la Şcoala
de Belle Arte din Bucureşti, unde se înscrisese fără
acordul mamei sale, la clasa de pictură a profesorului
George Demetrescu Mirea, unde talentul,
seriozitatea și perseverența de care a dat dovadă i-au adus, în anul şcolar 1898-
1899, în semestrul I, „menţiunea onorabilă” la specialitatea „Desen antic bust” iar
în semestrul II, „menţiunea onorabilă” la specialitatea „Desen antic figură”.
Instruirea artistică și-a desăvârșit-o în străinătate, la München, unde a
fost călăuzit de artistul gălăţean Nicolae Mantu, și apoi la Paris. Coleg cu alți
viitori artişti români, precum Jean Al. Steriadi, Nicolae Dărăscu sau Eustaţiu
Stoenescu, Camil Ressu a folosit anii petrecuți în capitala Franței pentru a
aprofunda știința desenului, profesorul Laurens reușind să îi trezească interesul
atât pentru compoziţiile monumentale şi pentru figurile puternice, cât şi pentru
respectarea individualităţii artistice.
În perioada șederii în străinătate a beneficiat de ajutor din partea Primăriei
orașului Galați6, respectiv din fondul Răducanu Simonide7, negustor care din
dorinţa de a sprijini şi dezvolta învăţământul şi cultura românească, a donat, prin
testament, din averea sa statului, cu obligaţia ca acesta să acorde burse şi ajutoare
tinerilor bine pregătiţi, inclusiv pentru specializare în domeniul artelor plastice8.
Viața culturală și varietatea curentelor, mișcărilor și grupărilor artistice au
dus la îmbogăţirea substanţială a experienţei pictorului care a asimilat elementele
potrivite percepției sale plastice, consolidându-și cunoștințele artistice și
prin legăturile cu pictorii vremii, dar și prin vizitarea muzeelor, expozițiilor și
colecțiilor de artă. A fost perioada în care l-a vizitat pe sculptorul Constantin
Brâncuși, dar și pe medicul Nicolae Vaschide, psiholog cu o bogată activitate
de cercetare în Franța, căruia i-a desenat câteva planșe pentru un tratat despre
configuraţia anatomică a mâinii.
Marcat de problemele sociale la care asistase în adolescență în orașul natal,
„obsedat de vechile simpatii pentru lumea necăjită”, Camil Ressu a frecventat
la Paris întâlnirile socialiste, acestea contribuind la întărirea convingerilor sale
politice care vor marca pregnant creaţia viitoare. Atent observator al realităţii din
jur, artistul s-a remarcat la întoarcerea în ţară prin caracterul militant al ideilor
sale, mărturii concludente ale poziţiei sale în ceea ce priveşte problematica socială
putând fi descoperite în grafica publicistică, o parte semnificativă a operei sale.
Camil Ressu a debutat în ţară ca desenator satiric, experienţă
pe care a folosit-o şi în primele sale compoziţii. Caricaturile sale, cele mai multe
semnate Rhesus, Resus, Norică, Maricellus, Ion Ceaţă, Gambo D’Arga, au avut la
început ca temă centrală Răscoala din 1907, atingând apoi subiecte precum sărăcia
populației, situația dramatică a soldaţilor, coaliţia regelui cu moşierii şi liberalii.
„Șah la rege”, „Călătoria regelui”, „Înmulțirea ministerelor, bucuria politicianilor!”,
„Conul Petrache şi regele”, „Alimentele noastre”, „Soldați lihniți de foame”,
„Revizuirea Constituției”, „La ce servește libertatea”, „Justiția ambulantă”, „Să nu se
facă anchetă” sunt câteva dintre titlurile sub care au apărut în reviste, desenele sale,
începând din anul 1907 și până în anii Primului Război Mondial.
În aceeași manieră a caricaturii a realizat o galerie întreagă de portreteșarje,
personaje fiind scriitori și artiști, personalități cunoscute ale vremii. Nume
precum pictorii Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu, Iosif Iser (1910), Cecilia
Cuţescu-Storck, Solomon Sanielevici (1903) și Lucia Dem Bălăcescu, sculptorii
Constantin Brâncuşi (1913) și Dimitrie Paciurea, poeții Ion Minulescu (cel
prin care ajunsese desenator satiric la Furnica), Ştefan O. Iosif (1911), Tudor
Arghezi (1911) și George Bacovia, sau compozitorul Alfonso Castaldi (1909)
și colecționarul și criticul de artă Alexandru Bogdan-Piteşti, au fost modelele
graficianului Ressu, unul dintre artiștii români dotați cu un puternic spirit de
surprindere a caracterului, „unul dintre desenatorii cei mai de seamă din întreaga
artă românească”,
Multe dintre portretele și compozițiile realizate la Vlaici le-a expus în cadrul
primelor participări la manifestările Societăţii „Tinerimea Artistică”. Primit cu răceală
pentru multe dintre desene, datorită îndrăznelii coloristice și nonconformismului,
pictorul a răspuns tranşant criticilor: „În toată arta poporului nostru, stilizată prin
menţinerea continuă a unui caracter sobru, în dans, în muzică, în icoane şi decoraţiuni,
găsim înscrisă cu prisosinţă această contopire a poeziei şi suferinţei lui”12.
În anul 1909, jurnalistul Theodor Cornel îl includea pe Camil Ressu în
volumul „Figuri contimporane din România” descriindu-l ca pe „un tânăr pictor
de mare talent, care în lucrările lui puternice şi definitive se vesteşte, pare-se, ca un
continuator al unei tradiţii artistice vechi româneşti”13, în timp ce criticul de artă
Alexandru Bogdan-Pitești, în Anuarul presei române şi al lumei politice pe anul
1910, îl definea ca pe „o fire rebelă şi veşnic în revoltă, un cugetător indignat de
toate nedreptăţile ce se comit, îndurerat de durerea celor ce veşnic pătimesc [...]
una din personalitățile de mare viitor ale picturii românești”14, afirmaţie ilustrată
cu lucrări ale pictorului, primele reproduceri publicate ale picturilor sale.

Lui Camil Ressu i se datorează încercarea cea mai îndrăzneață a anilor
ʼ20, surprinderea într-o singură imagine plastică a mitologiei românești, prin
realizarea cortinei Teatrului Național din București, care prezenta nunta lui Făt-
Frumos cu Ileana Cosânzeana. Cortina pictată de Camil Ressu, pe care pictorul
Nicolae Tonitza o vedea „ca o femeie frumoasă din popor, în vraja sclipitoare a
unui bal mascat”, a generat reacţii contradictorii. Autenticitatea lucrării i-a făcut
pe mulţi dintre spectatori să îi arunce priviri ironice, în timp ce „toate gurile
creionate cu roşu au întâmpinat-o cu rânjet umed de impertinenţă”. Autentică
lucrare de artă, cortina a fost apreciată de Tonitza a fi „cea mai vastă încercare
de frescă din câte s-au făcut la noi. O masă de gri enormă, în care roşul, verdele,
albastrul şi galbenul se subtilizează, se confundă, se topesc într-un ansamblu
coloristic de o largă viziune fantomatică”16, dar considerată prea puțin decorativă
de factorii decidenţi ai vremii, a fost retrasă şi depozitată în podul Teatrului
Național, ulterior fiind distrusă de bombardamentele din august 1944.
Criticul de artă gălăţean Corneliu Stoica îl consideră pe Camil Ressu un
adevărat „pictor al omului”, care „a cultivat pe scară largă portretul. Dotat cu un
ascuţit simţ de observaţie, artistul a ştiut să pătrundă în universul modelului şi
să-i dezvăluie trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale, să-l individualizeze”17.
Galeria sa de portrete, printre care se numără intelectuali, scriitori, artişti
dar şi copii şi tineri, pune în valoare capacitatea de observație a artistului, dar
și dragostea pentru semenii săi. A imortalizat în picturile sale personalități ale
lumii culturale şi artistice româneşti
Artistul Camil Ressu a abordat în special pictura de şevalet, dar a demonstrat
şi a fost preocupat şi de cea decorativă, afinităţile sale către pictura monumentală
fiind reliefate în proiecte şi compoziţii de pictură murală. Cortina Teatrului Naţional
din Bucureşti, realizată la începutul anilor ʼ20, dar şi panourile realizate câţiva
ani mai târziu şi numeroase alte proiecte, cum ar fi cel realizat pentru Ministerul
Comunicaţiilor (cunoscut ca „Munca într-un şantier naval”), cele două proiecte
de pictură murală, ambele numite „Compoziţie decorativă” (sau „Compoziţie
alegorică”) pentru casa juristului Toma Stelian, toate acestea reprezintă valori certe
ale artei românești care poartă semnătura pictorului gălăţean.
Viziunea artistului şi-a pus amprenta şi în lucrări clar delimitate şi supuse
unor riguroase reguli de simetrie în compoziţiile de proiecte pentru bancnote
realizate de artistul plastic pentru Banca Naţională a României.
Personalitate artistică de marcă a începutului de secol XX, recunoscută
pentru experiența, profesionalismul și notorietatea de care a dat dovadă, Camil
Ressu a fost numit membru sau președinte în numeroase comisii şi jurii de
specialitate, precum: Expoziția de pictură şi sculptură a artiştilor mobilizaţi
organizată de Marele Cartier General, Comisia specială pentru decernarea marilor
premii naționale pentru artele plastice, Comisia pentru achiziționările și comenzile
operelor de artă plastică, fiind de asemenea desemnat (împreună cu Marius
Bunescu) să colaboreze cu generalul Grigore Constandache şi locotenent-colonel
Gheorghe Fluture la conservarea lucrărilor de artă plastică din Muzeul Armatei.
Profesor aflat pentru mulți ani la cârma Academiei de Arte Frumoase21,
Camil Ressu a militat pentru un învățământ artistic superior democratic, fiind
unul dintre cei care au pus bazele învățământului modern. S-a numărat printre
cei care au hotărât înființarea unei Academii de Artă de tip nou, liberă22 iar în
calitate de director artistic în Ministerul Artelor a semnat adresa prin care făcea
cunoscută deschiderea provizorie a unei școli libere de pictură şi desen, unde
ulterior a fost numit profesor. În calitate de cadru didactic al Academiei de Arte
Frumoase, a colaborat la planul de reorganizare a şcolilor de Arte Frumoase,
fiind membru în Consiliul consultativ menit să examineze și să avizeze toate
problemele învățământului superior artistic

Artist și dascăl de excepţie, făcând parte din grupul „intelectualilor
de la Kübler”30, „portretist de clasică pătrundere..., compozitor cu vastă și
nezdruncinată știință”31, Camil Ressu era „bun, generos, şi mai ales în meseria
lui – lucru rar – nu pizmuia pe nimeni [...] înconjurat de prieteni vechi, de elevi
şi de o lume întreagă care îl stima”32 a fost preocupat de problemele esenţiale ale
artei şi artiştilor dar şi de rolul acestora în societate fiind implicat în organizarea
acestora. S-a numărat printre iniţiatorii primului sindicat al artiştilor, Sindicatul
Artelor Frumoase din Bucureşti, al cărui prim statut (întocmit împreună cu
Theodorescu-Sion) şi emblemă le-a creat.
Opera artistului Camil Ressu, care mărturisea că „s-a străduit să
zugrăvească oamenii aşa cum sunt; nu ştiu dacă şi pe această cale am reuşit să fac
ceva bun, dar ştiu precis că alt scop decât acesta n-am urmărit”, monumentală
prin diversitate (vederi din satul românesc, grupuri de muncitori sau țărani,
nuduri, naturi moarte, portrete sau autoportrete), reprezintă o impresionantă
moștenire și o operă de referință pentru arta naţională românească, înscriindu-l
pe artist între cei mai valoroși artiști plastici români.
Membru titular al Academiei Române, lucrările lui Camil Ressu au
continuat și după anul 1962 să fie prezente la loc de cinste pe simezele expozițiilor
de artă plastică organizate în țară sau în străinătate, în cadrul Muzeului de Artă al
României fiind organizată, în anul 1975, microexpoziţia omagială „Autoportretul
în opera lui Camil Ressu”, iar în anul 1981 „Expoziţia retrospectivă de pictură şi
grafică Camil Ressu”, dedicată centenarului naşterii artistului.
Oraşul natal îi păstrează amintirea atât prin lucrările prezente în expoziţiile
Muzeului de Artă Vizuală, cât şi prin organizarea de către Liceul de Artă „Dimitrie
Cuclin”, începând cu anul 2002, a unui concurs anual de pictură ce îi poartă numele,
devenit între timp Concursul Internaţional de Pictură „Camil Ressu”.

Numele real: Ressu Camil Alexis Constantin
Pseudonime: Rhesus, Resus, Norică, Maricellus, Ion Ceată, Gambo d’Arga
Data nașterii: 26 ianuarie 188033
Locul nașterii: Galați
Data decesului: 1 aprilie 196234
Locul decesului: București
Studii:
 Școala primară și secundară la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi
(1887-1896);
 Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti (1896-1897);
 Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, clasa prof. G. D. Mirea (1897-1899);
 Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, clasa prof. Gheorghe Popovici, pe care
a terminat-o cu medalia de argint (1899-1902);
 Akademie der Bildenden Künste din München cu profesorul von
Kaulbach (sept. 1902);
 Academia Julian din Paris, în atelierul lui Jean-Paul Laurens (1902-1907).
Activitate socio-profesională:
 desenator la revista Furnica (1907);
 a desenat coperta pentru volumul „Caleidoscopul lui A. Mirea” de
Dimitrie Anghel şi Ştefan O. Iosif (1908);
 a participat cu lucrări la Expozițiile „Tinerimii Artistice” (apr. 1910, apr.
1911, 1913, mai 1914, 1915, 1916, 1931, 1939, 1940, 1944);
a expus la Salonul Oficial (mai 1912, 1924, 1928, 194035, 1948);
 a publicat cronici plastice pentru expoziţii de artă;
 a participat ca voluntar la campania din Bulgaria, unde a pictat o serie de
peisaje și compoziții cu turci în Dobrogea și în Bulgaria (1913);
 s-a căsătorit cu Catinca (Celesta) Ștefănescu (22 mai 1914);
 a fost mobilizat pe lângă Serviciul Supravegherii Știrilor (S.S.Ş.), care
funcţiona în cadrul Palatului Poştei Centrale din Bucureşti (1916);
 a fost mobilizat la Iași pe lângă Marele Cartier General, Secția a III-a
Adjutantură, cu grad de sublocotenent (1917)36;
 a expus lucrări la expoziţia permanentă din foaierul Teatrului Naţional
din Bucureşti (1920);
 a realizat două proiecte de pictură decorativă pentru casa Toma Stelian
(1920-1925);
 la comanda directorului Teatrului Naţional din Bucureşti, scriitorul
Victor Eftimiu şi a ministrului artelor, Octavian Goga, a realizat portrete
ale actorilor teatrului pentru holul instituţiei şi a pictat o cortină a
teatrului (1921);
 a participat la expozițiile Societății „Arta Română”: Iaşi (1918), Bucureşti
(1920, cu 30 de lucrări; 1921, cu 15 lucrări; 1922, cu 3 portrete; 1923, cu
un portret; 1937);
 a creat, împreună cu N. Tonitza şi Şt. Dimitrescu, prototipuri pentru
Fabrica de Ceramică „Troiţa” din
Bucureşti (1921);
 profesor cu diurnă la cursul
seral de desen (1925), profesor
suplinitor (1927) și director cu
delegație (mart. - iun. 1927),
profesor cu titlu provizoriu (iul.
1927), director (febr. 1929) și
profesor definitiv de pictură37 (oct.
1930 - 1955) la Școala de Arte
Frumoase din București38;
 membru (1928, 1930, 1932, 1935,
1937, 1938, 1939, 1940) și președinte
al Salonului oficial (1945, 1946);
 rector (1931-1936, 1936-1941) al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti39;

realizat picturi murale: catapeteasma Bisericii ,,Sfinţii Voievozi Mihail
şi Gavriil’’ din Girov, jud. Neamț (1933);
 a expus la „Salonul nudului” (1934);
 pictor bisericesc autorizat (1937);
 a făcut parte din Comisia specială pentru decernarea marilor premii
naționale pentru artele plastice40 (1937-1941);
 a făcut parte din Comisia pentru achiziționările și comenzile operelor de
artă plastică de către stat și instituțiile publice41 (1937-1941);
 a participat cu lucrări la expozițiile Asociației „Arta” (mai 1938, 1942,
1943, 1944);
 preşedinte al Consiliului „Tinerimii artistice” (1940);
 membru supleant în comisia specială însărcinată cu admiterea pictorilor
și sculptorilor în Corpul Artiștilor Plastici (27 iun. 1942);
 a fost desemnat, împreună cu Marius Bunescu, să colaboreze cu generalul
Grigore Constandache şi locotenent-colonel Gheorghe Fluture la
conservarea lucrărilor de artă plastică din Muzeul Armatei (13 iul. 1943);
 a condus temporar Şcoala de Arte Frumoase din București (1944);
 profesor la Academia Liberă de Pictură din București (1945-1948);
 director al învăţământului artistic în Ministerul Artelor (1945)42;
 a colaborat la elaborarea reorganizării școlilor de Arte Frumoase43 (1946);
 a executat un proiect de clădire pentru Academia de Arte Frumoase (1947);
 membru în Consiliul consultativ menit să examineze și să avizeze toate
problemele învățământului superior artistic44 (1947);
 s-a pensionat din postul de profesor de la Școala de Arte Frumoase (dec. 1955).
Debut:
 expoziție de grup: cu cinci picturi (peisaje şi compoziţii pictate la Vlaici)
la o expoziție la Tinerimea Artistică (apr. 1910);
 expoziție personală: cu 25 de lucrări în sala Bibliotecii Ateneului,
împreună cu Solomon Sanielevici prefaţa catalogului fiind realizată de
Tudor Arghezi (ian. 1913).
Expoziții personale:
 expoziție personală, împreună cu pictorii Solomon Sanielevici și Mișu
Teișanu, unde a expus șapte acuarele și 21 de picturi (casele Crețeanu de
pe Calea Victoriei, ian. 1914);
 împreună cu fosta sa elevă, Sabina Florian, a expus cinci lucrări (nov. -
dec. 1947)

Afiliere:
 a făcut parte din Cercul studenților români din Paris (Cercle des etudiants
roumains)45;
 membru fondator al Societăţii „Arta română” (Iași, 9 mart. 1918);
 membru al Partidului Socialist (1919);
 membru fondator (12 mart. 1921) şi președinte al Sindicatului Artelor
Frumoase (1921-1923; din 25 mart. 1946);
 membru fondator al Asociației „Arta” (1937);
 membru al Societății „Tinerimea Artistică”;
 membru al Cercului Artiştilor Plastici (1942);
 membru al Partidului Comunist Român (1945);

 vicepreședinte al Asociaţiei Române
pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea
Sovietică (A.R.L.U.S.), secția de artă (1945);
 membru și preşedinte de Onoare al
Uniunii Artiștilor Plastici (1950-1962);
 membru titular al Academiei Române (2
iulie 1955).
Colaborări la publicaţii: Adevărul, Acţiunea,
Furnica, Facla, Cronica, Cuvântul liber, Flacăra,
Gândirea, Luceafărul, Năzuința, Nea Ghiţă,
Renașterea Română, Revista celorlalţi, Săgetătorul,
Țara Noastră, Viața Românească, Viitorul.
Distincţii - Premii - Titluri:
 Premiul I la concursul de desen organizat
de Societatea „Tinerimea română”
(Bucureşti, 1895);
 Medalia a II-a pentru Pictură la Salonul Oficial (1912);
 Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer (1922);
 Ordinul „Les Palmes Académiques”, în grad de ofițer (Brevet nr. 5819 din
4 febr. 1922);
 medalia „Bene Merenti”, clasa I (Brevet nr. 1252 din 1922);
 Ordinul „Legiunea de onoare” în rang de Cavaler, acordată de statul
francez (1933);
 Medalia de aur la Expoziția de artă românească organizată în cadrul
Pavilionului românesc de la Expoziția internațională de la Paris (1937);
 Premiul național pentru pictură (1939);
 Ordinul „Meritul Cultural” clasa a II-a în grad de Cavaler (Brevet nr. 101
din 1939);
 Premiul naţional la Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură (1940);
 Ordinul „Meritul cultural” clasa I în grad de Ofițer (1940);
 Titlul de Artist Emerit (1951);
 Premiul de stat pentru Pictură clasa I, pentru lucrarea „Semnarea apelului
pentru un pact al păcii” (1952);
 Titlul de „Artist al Poporului” (1954);
 „Ordinul Muncii” clasa I (1954

Leonard<ref>Numele artistului era Nae şi prenumele Leonard, tatăl fiind Constantin Nae; Numele real al artistului era Naia (Nae) Leonard, Leonard fiind prenumele (v. S.J.A.N. Galaţi. Fond Colecţia de Registre de Stare Civilă Comunală a Judeţului Covurlui. Primăria oraşului Galaţi, dosar 505/1886, Certificat nr. 1671, f. 60).</ref>,
:

== Biografie ==
:'''Data şi locul naşterii:'''
:'''Data şi locul decesului:'''

:'''Studii:'''
:*

:'''Activitate socio-profesională:'''
:*
:*

:'''Afiliere:'''
:*

:'''Distincții – Decorații:'''
:*

== Note ==
<references />

== Fişier de autoritate ==
:[http://193.231.136.4/opac/authority/82736 Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi]

== Surse ==
:'''TOPORAŞ, CAMELIA; BEZMAN, TENA; IRIMIA, ROCSANA; PRICOPI, OTILIA.''' ''Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2018 - 2019.'' Galaţi, Axis Libri, 2019.

== Referinţe ==
:*'''
Astfel, pictorul Alexandru Istrati
reconstituia modul de a corecta al profesorului Ressu:
Lua un cărbune în mână şi stimulat de privirile elevilor desena transformând
complet lucrarea; începea de la un capăt cu o linie sigură, continuă şi nu ridica
cărbunele decât când desenul era terminat. Pentru noi toţi precizia şi uşurinţa
de a-l face ne uimea. De aceea ne adunam cu toţii şi-l sorbeam din ochi. În timp
ce desena, ne vorbea despre proporţie, despre simplificarea formelor eliminând
detaliile, despre Ingres, Dürer sau despre Jean Paul Laurens, profesorul lui de la
Paris. Corecturile lui erau celebre.26

ă, în care predominau
studiile după corpul uman, după peisaj şi obiectele
din imediata apropiere, artistul îşi propune
combinarea capacităţilor formative ale desenului
şi ale culorii. Atenţia acordată tradiţiei ia, cel mai
adesea, forma evocării lumii satului, ca depozitară
a unei experienţe milenare.
(Constantin Prut)
Camil Ressu ştie să împartă vopseaua cu dramul, s-o întindă atât cât
trebuie, s-o lumineze, s-o armonizeze, până să dea omului şi peisajului, reliefuri
sculpturale. Pictor realist, el nu se pierde în aşa-numitele clar-obscururi, în vagul
periferic, în moliciunea conturelor, nu abuzează de ceaţa convenţională în care
de atâtea ori se scaldă, dacă nu se îneacă, subiectul
tratat de penelul altora.
(Victor Eftimiu)

Camil Ressu a ştiut să fie credincios sieşi,
crezului său, reuşind să făurească o operă de înaltă
vigoare, o operă capabilă să-l vestească pe sine şi în
acelaşi timp să constituie un suport pentru studenţii
pe care i-a format, proiectându-i spre viitor ca virtuali
artişti; exemplar pentru că, prin tot ceea ce a reuşit să
facă, Camil Ressu a fost nu numai un artist de valoare,
ci a fost un om de cultură de largă respiraţie, care a ştiut
să integreze pictura şi artele plastice în marele concert
al procesului de creaţie în ansamblul său; exemplar
pentru că întotdeauna a ştiut să fie acelaşi în întreita
sa ipostază: artist, dascăl, om de cultură.
(Vasile Drăguţ)

Camil Ressu, cu profilul lui tare, cu degetele lui încurcate în mănuşa
unei ţesături violente de vine din spinarea mâinilor, nervos şi abrupt, rupe cu
pensula privelişti crunte şi oameni stâncoşi. (…) Îţi închipuieşti că artistul,
înainte de a privi natura ce i se pare prea armonică, aruncă peste dânsa de
câteva ori vântul, ca să-i strice ordinea uniformă. Cu un picior o răstoarnă,
sau o ridică în punctul unde-i trebuie. Fiinţele lui Ressu, au muncit o viaţă
până să înceapă să-i placă artistului. (…) Artistul nu se mulţumeşte cu maimultul
sau mai-puţinul bine. El înaintează într-un portret până la sleire, şi în
căutarea neîncetată a perfecţiei pe care o visează el, pune pasiunea şi totodată
îndoiala artiştilor adevăraţi, nemulţumiţi de tot ce fac, deşi încrezători în
steaua lor.
(Tudor Arghezi
:[[A]] [[B]] [[C]] [[D]] [[E]] [[F]] [[G]] [[H]] [[I]] [[J]] [[K]] [[L]] [[M]] [[N]] [[O]] [[P]] [[R]] [[S]] [[Ş]] [[T]] [[Ţ]] [[U]] [[V]] [[Z]]

@@ Line 38: / Line 38: @@
 :*a desenat coperta pentru volumul „Caleidoscopul lui A. Mirea” de Dimitrie Anghel şi Ştefan O. Iosif (1908);
 :*a participat cu lucrări la Expozițiile „Tinerimii Artistice” (apr. 1910, apr. 1911, 1913, mai 1914, 1915, 1916, 1931, 1939, 1940, 1944);
-:*a expus la Salonul Oficial (mai 1912, 1924, 1928, 194035, 1948);
+:*a expus la Salonul Oficial (mai 1912, 1924, 1928, 1940, 1948);
 :*a publicat cronici plastice pentru expoziţii de artă;
 :*a participat ca voluntar la campania din Bulgaria, unde a pictat o serie de peisaje și compoziții cu turci în Dobrogea și în Bulgaria (1913);

@@ Line 16: / Line 16: @@
 :Viziunea artistului şi-a pus amprenta şi în lucrări clar delimitate şi supuse unor riguroase reguli de simetrie în compoziţiile de proiecte pentru bancnote realizate de artistul plastic pentru Banca Naţională a României.
 :Personalitate artistică de marcă a începutului de secol XX, recunoscută pentru experiența, profesionalismul și notorietatea de care a dat dovadă, Camil Ressu a fost numit membru sau președinte în numeroase comisii şi jurii de specialitate, precum: Expoziția de pictură şi sculptură a artiştilor mobilizaţi organizată de Marele Cartier General, Comisia specială pentru decernarea marilor premii naționale pentru artele plastice, Comisia pentru achiziționările și comenzile operelor de artă plastică, fiind de asemenea desemnat (împreună cu Marius Bunescu) să colaboreze cu generalul Grigore Constandache şi locotenent-colonel Gheorghe Fluture la conservarea lucrărilor de artă plastică din Muzeul Armatei.
-:Profesor aflat pentru mulți ani la cârma Academiei de Arte Frumoase, Camil Ressu a militat pentru un învățământ artistic superior democratic, fiind unul dintre cei care au pus bazele învățământului modern. S-a numărat printre cei care au hotărât înființarea unei Academii de Artă de tip nou, liberă iar în calitate de director artistic în Ministerul Artelor a semnat adresa prin care făcea cunoscută deschiderea provizorie a unei școli libere de pictură şi desen, unde ulterior a fost numit profesor. În calitate de cadru didactic al Academiei de Arte Frumoase, a colaborat la planul de reorganizare a şcolilor de Arte Frumoase, fiind membru în Consiliul consultativ menit să examineze și să avizeze toate problemele învățământului superior artistic
+:Profesor aflat pentru mulți ani la cârma Academiei de Arte Frumoase, Camil Ressu a militat pentru un învățământ artistic superior democratic, fiind unul dintre cei care au pus bazele învățământului modern. S-a numărat printre cei care au hotărât înființarea unei Academii de Artă de tip nou, liberă iar în calitate de director artistic în Ministerul Artelor a semnat adresa prin care făcea cunoscută deschiderea provizorie a unei școli libere de pictură şi desen, unde ulterior a fost numit profesor. În calitate de cadru didactic al Academiei de Arte Frumoase, a colaborat la planul de reorganizare a şcolilor de Arte Frumoase, fiind membru în Consiliul consultativ menit să examineze și să avizeze toate problemele învățământului superior artistic.
 :Artist și dascăl de excepţie, făcând parte din grupul „intelectualilor de la Kübler”, „portretist de clasică pătrundere..., compozitor cu vastă și nezdruncinată știință”, Camil Ressu era „bun, generos, şi mai ales în meseria lui – lucru rar – nu pizmuia pe nimeni [...] înconjurat de prieteni vechi, de elevi şi de o lume întreagă care îl stima” a fost preocupat de problemele esenţiale ale artei şi artiştilor dar şi de rolul acestora în societate fiind implicat în organizarea acestora. S-a numărat printre iniţiatorii primului sindicat al artiştilor, Sindicatul Artelor Frumoase din Bucureşti, al cărui prim statut (întocmit împreună cu Theodorescu-Sion) şi emblemă le-a creat.
 :Opera artistului Camil Ressu, care mărturisea că „s-a străduit să zugrăvească oamenii aşa cum sunt; nu ştiu dacă şi pe această cale am reuşit să fac ceva bun, dar ştiu precis că alt scop decât acesta n-am urmărit”, monumentală prin diversitate (vederi din satul românesc, grupuri de muncitori sau țărani, nuduri, naturi moarte, portrete sau autoportrete), reprezintă o impresionantă moștenire și o operă de referință pentru arta naţională românească, înscriindu-l pe artist între cei mai valoroși artiști plastici români.
@@ Line 88: / Line 88: @@
 :*Premiul de stat pentru Pictură clasa I, pentru lucrarea „Semnarea apelului pentru un pact al păcii” (1952);
 :*Titlul de „Artist al Poporului” (1954);
-:*„Ordinul Muncii” clasa I (1954
+:*„Ordinul Muncii” clasa I (1954).
 :'''Colaborări la publicaţii:'''  ''Adevărul, Acţiunea, Furnica, Facla, Cronica, Cuvântul liber, Flacăra, Gândirea, Luceafărul, Năzuința, Nea Ghiţă, Renașterea Română, Revista celorlalţi, Săgetătorul, Țara Noastră, Viața Românească, Viitorul''.

@@ Line 5: / Line 5: @@
 [[ File:Ressu.jpg |thumb|200px|'''Camil Ressu''' - artist plastic]]
 == Prezentare ==
-:Plasat în elita celor mai importanți artiști plastici români din prima jumătate a secolului al XX-lea şi în galeria profesorilor care au contribuitla formarea unor noi şcoli de artă, Camil Ressu a văzut lumina zilei la
+:Plasat în elita celor mai importanți artiști plastici români din prima jumătate a secolului al XX-lea şi în galeria profesorilor care au contribuitla formarea unor noi şcoli de artă, Camil Ressu a văzut lumina zilei la Galați, într-o familie care avea rădăcini macedonene din partea tatălui.<ref>Bunicii din partea tatălui se refugiaseră pentru a scăpa de persecuțiile stăpânirii otomane, stabilindu-se pe teritoriul României, la Iaşi, la începutul sec. al XIX-lea.</ref>
-Galați, într-o familie care avea rădăcini macedonene din partea tatălui.<ref>Bunicii din partea tatălui se refugiaseră pentru a scăpa de persecuțiile stăpânirii otomane, stabilindu-se pe teritoriul României, la Iaşi, la începutul sec. al XIX-lea.</ref>
+:Tatăl pictorului, [[Constantin Ressu]]<ref>„Constantin Ressu : Om politic, avocat şi primar al Galaţiului”, în ''Oameni în memoria Galaţiului : Aniversări 2011'', Galaţi, Axis Libri, 2013, p. 83-96.</ref>, cel mai mare dintre copiii familiei Alexis și Elena Ressu, a fost profund implicat în viața politică, socială și culturală a orașului de la Dunăre, al cărui primar a fost în mai multe mandate, rămânând în memoria locală, printre altele, pentru teii plantați pe strada Domnească şi pentru pavarea Pieții Regale. Spirit boem, cu înclinații artistice, Constantin Ressu a transmis aceste calități celui mai mare dintre cei patru copii ai săi, Camil Alexis Ressu, care rememora la un moment dat cum părintele său l-a surprins în camera sa „mâzgălind nişte flori”, în orele când ar fi trebuit să fie la şcoală: ''am încremenit de frică, aşteptând să-şi reverse asupra-mi cele mai amarnice mustrări, dar în loc de dojană, spre uimirea mea, era stingherit parcă de vizita lui inopinantă, şi fără să zică o vorbă a plecat trântind brusc uşa camerei în care uitasem să mă închid. Această întâmplare mi-a destăinuit încuviinţarea lui tacită. Spera, poate, că îşi va împlini prin mine aspiraţia lui către artă.''
 :Având acordul tatălui său, Camil Ressu s-a dedicat artei, activitate care i-a adus în liceu faima de cel mai grozav desenator şi, pe când avea doar 15 ani, Premiul I la un concurs organizat de Societatea „Tinerimea Română”. După o adolescenţă petrecută într-un Galaţi înconjurat de inundaţiile Siretului, Dunării şi Brateşului, dar şi de epidemia de malarie, influenţat de literatura proletară citită, de mişcările ţărăneşti şi muncitoreşti, dar şi de cele văzute în „peregrinările
 prin portul dunărean”, prilej cu care a luat contact cu

@@ Line 1: / Line 1: @@
 <div style="text-align: justify;"> '''''Artist plastic, profesor'''''
-:::::'''''„Voi m-ați crezut un prinț, și eu am trăit ca un martir...”'''''
+:::::'''''„Artistul adevărat știe că sentimentele și tragicul vieții omenești se exprimă în arta lui nu numai prin tema subiectului, ci mai ales prin dispoziția liniilor, spațiilor, culorilor și umbrelor, care prin ele însele sugerează sentimente diferite.”'''''
-[[   File:Leonard autogr.jpg |thumb|200px|Autograf Nae Leonard]]
+[[  File:Ressu c autograf.jpg  |thumb|200px|Autograf Camil Ressu]]
-[[  File:Ressu.jpg |thumb|200px|'''Camil Ressu''' - artist plastic]
+[[ File:Ressu.jpg |thumb|200px|'''Camil Ressu''' - artist plastic]]
 == Prezentare ==
+:Plasat în elita celor mai importanți artiști plastici români din prima jumătate a secolului al XX-lea şi în galeria profesorilor care au contribuitla formarea unor noi şcoli de artă, Camil Ressu a văzut lumina zilei la
-Plasat în elita celor mai importanți artiști plastici români din prima
+Galați, într-o familie care avea rădăcini macedonene din partea tatălui.<ref>Bunicii din partea tatălui se refugiaseră pentru a scăpa de persecuțiile stăpânirii otomane, stabilindu-se pe teritoriul României, la Iaşi, la începutul sec. al XIX-lea.</ref>
-jumătate a secolului al XX-lea şi în galeria profesorilor care au contribuit
+:Tatăl pictorului, [[Constantin Ressu]]<ref>„Constantin Ressu : Om politic, avocat şi primar al Galaţiului”, în ''Oameni în memoria Galaţiului : Aniversări 2011'', Galaţi, Axis Libri, 2013, p. 83-96.</ref>, cel mai mare dintre copiii familiei Alexis și Elena Ressu, a fost profund implicat în viața politică, socială și culturală
-la formarea unor noi şcoli de artă, Camil Ressu a văzut lumina zilei la
+a orașului de la Dunăre, al cărui primar a fost în mai multe mandate, rămânând în memoria locală, printre altele, pentru teii plantați pe strada Domnească şi pentru pavarea Pieții Regale. Spirit boem, cu înclinații artistice, Constantin Ressu a transmis aceste calități celui mai mare dintre cei patru copii ai săi, Camil Alexis Ressu, care rememora la un moment dat cum părintele său l-a surprins în camera sa „mâzgălind nişte flori”, în orele când ar fi trebuit să fie la şcoală: ''am încremenit de frică, aşteptând să-şi reverse asupra-mi cele mai amarnice mustrări, dar în loc de dojană, spre uimirea mea, era stingherit parcă de vizita lui inopinantă, şi fără să zică o vorbă a plecat trântind brusc uşa camerei în care uitasem să mă închid. Această întâmplare mi-a destăinuit încuviinţarea lui tacită. Spera, poate, că îşi va împlini prin mine aspiraţia lui către artă.''
-Galați, într-o familie care avea rădăcini macedonene din partea tatălui.1
+:Având acordul tatălui său, Camil Ressu s-a dedicat artei, activitate care i-a adus în liceu faima de cel mai grozav desenator şi, pe când avea doar 15 ani, Premiul I la un concurs organizat de Societatea „Tinerimea Română”. După o adolescenţă petrecută într-un Galaţi înconjurat de inundaţiile Siretului, Dunării şi Brateşului, dar şi de epidemia de malarie, influenţat de literatura proletară citită, de mişcările ţărăneşti şi muncitoreşti, dar şi de cele văzute în „peregrinările
 prin portul dunărean”, prilej cu care a luat contact cu
 o întreagă „lume interlopă, de aventurieri şi misiţi,

@@ Line 96: / Line 96: @@
 == Fişier de autoritate ==
-:[http://193.231.136.4/opac/authority/82736 Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi]
+:[https://tinread.bvau.ro/opac/authority/122508 Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi]
 == Surse ==