Difference between revisions of "Eugen Popescu-Cosmin"

„... am avut norocul să joc roluri dintre cele mai diverse, care mi-au format personalitatea interpretativă şi mi-au adus adesea satisfacţii deosebite. E drept că le-am iubit pe toate la fel dar pot spune, cu mâna pe inimă, că m-am străduit să le aduc absolut pe toate în luminile rampei...”

Autograf Eugen Popescu-Cosmin

Prezentare

Eugen Popescu-Cosmin - actor, regizor de teatru

"Cred că am fost un om norocos", mărturisea Eugen Popescu-Cosmin în interviul publicat în anul 1996 într-un ziar gălăţean, rememorând cei 40 de ani de activitate neîntreruptă pe scenă, în care s-a dedicat cu pasiune artei interpretative.

Absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, Popescu Cosmin a urmat în oraşul natal cursurile Şcolii Populare de Artă, locul unde şi-a găsit mentorul spiritual în persoana admirabilului actor, om şi profesor, Gheorghe Popa-Mija. Studiile universitare de profil le-a urmat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, în perioada 1952-1957, profesori fiindu-i remarcabile personalităţi: Tudor Vianu (istoria literaturii universale), George Vraca (tehnica vorbirii), Virgil Brădăţeanu (istoria teatrului românesc), Ion Finteşteanu (actoria).

Studiile începute alături de „generaţia de aur” a actorilor români (George Constantin, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silvia Popovici, Amza Pellea, Victor Rebenciuc, Mircea Albulescu, Silviu Stănculescu, Draga Olteanu-Matei) le-a absolvit alături de seria următoare de mari actori, printre care se numărau Leopoldina Bălănuţă, Florin Piersic, Ioana Bulcă şi Dumitru Furdui.

Actor, regizor, îndrumător al tinerelor talente, Popescu-Cosmin şi-a început cariera pe scena teatrului din Brăila, unde a jucat timp de opt stagiuni, devenind gălăţean în momentul în care şi-a legat soarta de Teatrul Dramatic din Galaţi, pe a cărui scenă a debutat în spectacolul Floare de cactus în 1965, în rolul Igor.

Înzestrat cu o structură sufletească sensibilă, actorul s-a dăruit complet mirajului scenei, demonstrându-şi disponibilitatea pentru o gamă largă de genuri, manifestându-şi talentul în zecile de personaje pe care le-a întruchipat cu un „dinamism ardent şi lucid” sau cu o „discreţie meditativă”, câştigând inimile spectatorilor, dar şi ale criticilor vremii.

„Vulcan clocotind de energie”, așa cum îl caracteriza scriitorul şi jurnalistul Victor C Cilincă, actorul Eugen Popescu-Cosmin a fost o prezenţă activă în viaţa teatrală a urbei de la malul Dunării, un artist desăvârşit şi complet, care, în postura de regizor artistic şi asistent regie, a pus în scenă spectacole de teatru precum: Steaua Sevillei (1967), Prinţ şi cerşetor (1967), Regina de Navarra (1968), Interesul general (1971), În căutarea sensului pierdut, Titanic Vals, O zi de odihnă, în colaborare cu Mihai Mihail (1975).

Devenit unul dintre artiştii de bază ai teatrului gălăţean, s-a ataşat în aceeaşi măsură de arta regiei şi de tinerii învăţăcei pentru care reprezenta un model pe scenă şi în viaţă şi alături de care declara că a avut cele mai mari satisfacţii din cariera sa. Şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor de tineri care au studiat teatrul la Şcoala de Arte din Galaţi şi asupra studenţilor care, sub bagheta sa regizorală, şi-au descoperit talentul la Casa de Cultură a Studenţilor.

Deşi a fost cu preponderenţă un adept al scenei, pe lângă teatru, a interpretat şi roluri în film, preferând să se axeze pe „roluri nesuferite”, aşa cum a fost cel al directorului din pelicula „Mitică Popescu”, rămânând pe memoria peliculei şi ca personajul Aurel Cerchez din filmul „Aurel Vlaicu”, şeful postului de jandarmi în „Lumina palidă a durerii” sau avocatul Stoica în „Acordaţi circumstanţe atenuante”, numele său fiind prezent pe genericul a peste douăzeci de filme artistice româneşti.

În spatele scenei, pasiunea pentru arta actorului se traducea la Eugen Popescu-Cosmin într-o simbioză cu rolul pe care îl avea de jucat, în studierea cu minuţiozitate şi rigurozitate a personajului în a cărui piele trebuia să intre, contopindu-se cu acesta până la identificare. Într-un interviu acordat revistei studenţilor gălăţeni, Orientări, declara cu modestie că, deşi nu a făcut o mare carieră în teatru, s-a dedicat scenei „cu pasiune şi cu mare respect pentru public, pentru ideea de teatru, pentru repertoriul jucat”, dezvăluind astfel cele două elemente pe care le considera primordiale în profesia sa: pasiune şi respect. Se considera a fi „un tip dificil, zgrumţuros, şi totuşi... cald, apropiat de oameni”, fapt confirmat mai ales de tinerii alături de care lucra intens la Şcoala Populară de Artă, la Clubul Tineretului sau la Casa de Cultură a Studenţilor.

Textul care i-a rămas cel mai aproape de suflet a fost, după propriile mărturisiri, poezia „Dacă” de Rudyard Kipling:

Dacă poţi întâlni Triumful sau Dezastrul

Şi să te porţi cu aceşti doi monştri la fel.

Sau să te plimbi cu regii la braţ

Şi să nu-ţi pierzi bunul simţ.

Format la şcoala marilor actori, Eugen Popescu-Cosmin rămâne, pentru generaţiile care l-au avut profesor, aripa protectoare care le-a pecetluit destinul, iar pentru cei care au avut prilejul să îl vadă jucând, actorul remarcabil care se simţea în elementul său pe scenă, în lumea imaginaţiei şi a talentului creativ, un artist complet care se alătură altor mari creatori ai artei dramatice gălăţene şi naţionale.

În spectacolul „Secunda 58”

Biografie

Data şi locul naşterii: 26 decembrie 1933^[1], Brăila

Data şi locul decesului: 14 decembrie 1997, Bucureşti^[2]

Studii:

• Şcoala Populară de Artă din Brăila (1951);
• Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila (promoția 1952);
• Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, clasa prof. Ion Finteşteanu (1952-1957).

Activitate socio-profesională:

• actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila timp de opt stagiuni (1957-1965);
• profesor de actorie la Şcoala Populară de Artă „Vespasian Lungu” din Brăila, secţia teatru (din 1957);
• actor la Teatrul Dramatic din Galaţi (1965-1997);
• roluri în filme: Aurel Vlaicu (1977); Ciocolată cu alune (1978); Cine mă strigă (1979); Labirintul (1980); Orgolii (1981); Acordaţi circumstanţe atenuante (1984); Mitică Popescu (1984); Lumina palidă a durerii (1988); Drumeț în calea lupilor (1988);
• profesor de actorie şi regie la Şcoala Populară de Artă din Galaţi (1971-1982);
• regizor artistic şi asistent de regie la Teatrul Dramatic, la Casa de Cultură a Studenţilor şi la Şcoala Populară de Artă din Galaţi, timp de 23 de ani (1967-1990);

Cu Mitică Iancu în spectacolul „Băiatul de aur”

• a fost regizor artistic şi asistent regie pentru numeroase spectacole, printre care se numără: Prinţ şi cerşetor (1967), Steaua Sevillei (1967), Regina de Navarra (1968), Cine l-a ucis pe Carol al VI-lea (1969), Hei! Oameni buni! (1969), Reduta şi şoarecii, Arca Bunei Speranţe (1971), Secunda 58 (asistent, regizor artistic şi ilustraţia muzicală, 1971), Interesul general (1971), ...Escu (1972), Striptease (1972), O zi de odihnă, în colaborare cu Mihai Mihail (1975), Grog;
• a jucat în spectacolele (selectiv): Ziua cea mare; Haina nevăzută; Trei generaţii; Plicul; Domnişoara Nastasia; Nota zero la purtare; Sfârşitul escadrei; Tache, Ianke şi Cadâr; Maria Stuart; Nopţile tăcerii; Şcoala nevestelor; Ziariştii; O scrisoare pierdută; Titanic vals; Arcul de triumf; Ferestre deschise; Mincinosul; Apus de soare; Copacii mor în picioare; Patru sub acoperiş; Nevestele vesele; Oameni şi umbre; Nunta lui Figaro; O familie îndoliată; Mizerie şi nobleţe; Gimnastică sentimentală; Scene din viaţa unui bădăran ; Ciudatul rol al întâmplării; A treia ţeapă; Octombrie cu ghiocei; Vizita bătrânei doamne; Arden din Kent.

Note

1. ↑ Actorul îşi serba ziua de naştere pe 24 decembrie, o dată cu ziua sa onomastică.
2. ↑ A murit în Spitalul Fundeni.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

• Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2012 - 2013, Galaţi, Axis Libri, 2014.

Referințe

• Victor Cilincă:

"Am văzut mulţi oameni jucând, unii de-a dreptul extraordinar dar, pentru teatrul împrăştiat în toată viaţa lui, fără pauză, l-am asociat întotdeauna pe domnu’ Eugen cu ideea de teatru."

• Liliana Lupan:

„Era un om fermecător, de o inteligenţă vie dar şi de o causticitate care nu ierta niciodată, semn al unei sensibilităţi rănite.”

• Maria Laiu:

"Umplea scena cu căldura şi naturaleţea jocului său bine strunit. Taina succesului acestui artist jovial erau gesturile simple, nesofisticate, rostirea firească a replicilor, cu intonaţii perfect credibile. Orice personaj devenea veridic pentru că trecea direct prin sufletul său. Că era comedie sau dramă, lucrurile se-ntâmplă la fel, pentru că Eugen Popescu Cosmin ştia şi încerca deseori să-i înveţe şi pe cei tineri că secretul cel mai adânc al profesiei de actor rămâne simplitatea şi măsura.

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z