Difference between revisions of "Lucian Temelie"

„Teatrul este un vis frumos, o magie, o maladie. O viață de iluzii, creată de un poet și completată de un regizor însuflețită de actorii deveniți zei odată cu aprinderea reflectoarelor.”

Autograf Lucian Temelie

Lucian Temelie - actor, regizor

Prezentare

Unul dintre actorii şi regizorii de succes ai scenei gălăţene, Lucian Temelie s-a născut la Braşov, în familia ofiţerului Gheorghe Temelie și a Elenei (născută Vlădescu). Cei doi copii ai familiei, Victoria şi Lucian (Vichi şi Luchi), au îmbrăţişat amândoi cariera artistică, devenind la maturitate personalităţi respectate în domeniu. Despre puternica impresie lăsată de o sală de spectacole, în care a intrat pentru prima dată la vârsta de 5-6 ani, Lucian Temelie povestea cu emoție: ... mi s-a tăiat respiraţia. Mi s-a părut ceva de vis. Templul Thaliei era o lume nouă şi necunoscută pentru mine. Scaunele, cortina, draperiile de la ferestre, uşile, toate erau îmbrăcate în pluş roşu, iar balconul strălucea prin ornamentaţii aurii, la fel şi modelele de pe înaltul tavan unde două candelabre dădeau şi mai multă strălucire întregii săli! Emoţionat am crezut că sunt într-o biserică! Probabil de atunci am rămas cu ideea că teatrul este biserică, cerând peste ani colaboratorilor mei să se comporte pe scenă ca atare… să se meargă în vârful picioarelor, să se vorbească în şoaptă când eşti în culise, pentru a nu tulbura pe colegul care «oficiază» în faţa spectatorilor…

Lucian Temelie a urmat studiile în orașul natal, fiind coleg de şcoală cu viitorul critic şi istoric de teatru şi film Călin Căliman, cel care, sub titlul „O minune a tinereții mele”, publica o caldă mărturie a anilor și actorilor din orașul de sub Tâmpa, în prima monografie dedicată teatrului braşovean, unde mărturisea că printre cei care i-au „rămas în suflet” şi i-a admirat pe scena teatrului brașovean se numărau unchiul său, Teofil Căliman şi fostul său coleg, „actorul Lucian Temelie, care avea să-şi consolideze ulterior cariera la Petroşani, şi în special la Galaţi”.

După debutul în spectacolul „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale pe scena teatrului din Braşov, a fost „ucenic” al acestei instituţii, având prilejul să fie „inoculat cu maladia actoricească”, printre modelele şi partenerii săi de scenă numărându-se actori pe care cu emoţie îi amintea: Mişu Fotino, Eugenia Petrescu, Marius Pepino, Cotty Hociung, Andrei Armancu, George Podhorschi, Savu Rahoveanu, Mihai Fotino, Aurel Gheorghiu-Galaţi, Constantin Adamovici, Vivi Candrea, Nunuţa Hodoş, Ştefan Alexandrescu, Andrei Armancu şi mulţi alţii, despre care nota: „au contribuit la moralul meu făcând să uit drama prin care treceam. Tuturor le mulţumesc cu plecăciune pentru că m-au făcut să iubesc frumosul vieţii, adică teatrul”.

Viitorul actor a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, la desăvârşirea sa profesională contribuind mentori renumiţi, nume mari ale scenei şi ale învăţământului artistic românesc, precum: Aura Buzescu, Ion Manolescu, Gheorghe Timică, George Vraca, Raluca Zamfirescu, Arcadie Baculea, Sică Alexandrescu, Horea Popescu, Nicolae Moldovan. Şi-a început cariera de actor profesionist pe scena Teatrului de Stat „Valea Jiului” din Petroşani, unde, mărturisea actorul, „trebuia să «ispăşesc» vina de a fi fiul fostului ofiţer din armata regală română, tatăl meu, Gheorghe Temelie, condamnat în închisorile comuniste”.

În paralel cu activitatea de la Teatrul Dramatic din Galaţi, Lucian Temelie, împreună cu soţia sa, s-a dedicat echipei de actori amatori a Clubului Muncitoresc, această trupă fiind numită ulterior, la sugestia sa, „Teatrul nostru”, denumire care sublinia faptul că acest nou teatru este „al nostru, al tuturor celor care prin noi i-am dat viaţă”. Munca cu această trupă de artişti amatori, pe care o considera „o profesiune de credinţă”, s-a reflectat în „rodul strădaniilor conștiente și generoase depuse de Lucian Temelie, rezultatele cristalizate de membrii acestui talentat colectiv constituindu-se într-un dinamic și valoros punct de referință”.

Pasiunea, răbdarea, profesionalismul şi talentul nativ i-au permis regizorului Lucian Temelie să abordeze cu mult curaj piese dificile, semnate de autori consacrați ai dramaturgiei naționale și universale, reuşind să ofere „unor interpreţi deosebit de înzestraţi, posibilitatea de a-şi valorifica şi afirma talentul în roluri dificile chiar şi pentru artişti profesionişti cu multă experienţă scenică”. Multe dintre spectacolele puse în scenă de acesta au obținut recunoașteri naționale, concretizate în medalii de aur, premii întâi sau titluri de laureat la manifestări naţionale precum Festivalul Bienal „I.L. Caragiale” sau Festivalul Național „Cântarea României”, dovezi atât ale valorii artistice dovedite de actori, cât și a meritului celui care, „cu neostoită consecvență, a «cioplit cu o daltă aidoma unui sculptor, șlefuind talentul artiștilor amatori», înclinațiile și sensibilitatea lor artistică spre a trece, prin inimă și cuget, în coordonatele sociale ale artei scenice”. Un astfel de moment a fost şi cel din anul 1971, când obţinerea titlului de laureat a stârnit entuziasmul actorilor gălăţeni, moment surprins de presa vremii: „cu lacrimi de bucurie, artiştii se îmbrăţişează, se sărută. Regizorul şi scenograful Lucian Temelie, vechi şi pasionat sufletist al acestei formaţii, ascuns în dosul bărbii stufoase îi priveşte surîzînd, bucurîndu-se şi el deopotrivă”.

Cei care au avut bucuria să fie călăuziţi în lumea teatrului de Lucian Temelie au rămas în amintire cu „vocea puternic vibrantă, ochii profunzi, lucind straniu (nu degeaba numele său era Lucian), statura lui dreaptă, ținuta impecabilă, manierele desăvârșite” şi în special cu personalitatea sa remarcabilă, care a reprezentat un adevărat liant al trupei, dispunând de „acea putere de a-i ține uniți pe cei din colectivul de teatru pe care l-a condus și căruia i-a adus lauri, medalii de aur și argint, multe flori și mai ales, aplauze și o prețuire ca pentru un teatru profesionist. Cu un înalt profesionalism și cu fermitate, când era vorba de teatru, de arta actorului cu sine însuși, de arta actorului cu ceilalți, cu regizorul și cu publicul”.

Actor, regizor, scenograf, asistent de regie, Lucian Temelie a devenit o prezenţă activă a vieţii artistice gălăţene, valoarea artistului complet şi complex fiind demonstrată şi în viaţa culturală a oraşului, prin calitatea de amfitrion, în anii ’80, al unei cafenele literare unde s-au perindat în spectacole regizate sau improvizate nu doar „toată floarea culturii şi artei gălăţene” ci şi o serie de invitaţi precum Emil Hossu, Radu Zaharescu, Dorina Drăghici, Catrinel Dumitrescu și mulți alții.

Artistul a reluat ideea cafenelei în anul 1991, când şi-a etalat „în egală măsură calităţile de amfitrion şi pe cele de actor, oferindu-ne un recital (intitulat sugestiv «Singur cu mine») din creaţiile lui Emil Botta, Marin Sorescu, Radu Stanca, Victor Eftimiu, Baudelaire, Shakespeare, Omar Khayam, dovedind reale disponibilităţi şi sensibilitate în interpretarea poeziei al cărei conţinut şi-l asuma afectiv prin nuanţare elevată şi înţelegere superioară”. De asemenea, viaţa teatrală studenţească gălăţeană a găsit în Lucian Temelie un fervent promotor, acesta regizând o serie de spectacole puse în scenă la Casa de Cultură a Studenților sau prezentate în diverse manifestări naționale de profil.

Lucian Temelie și-a canalizat întreaga energie pentru a pune bazele companiei teatrale particulare profesioniste Trianon, îndeplinindu-și astfel visul de-o viață. În anii următori, a realizat cu trupa de teatru Trianon spectacole pe care îşi dorise de mult să le pună în scenă și pe care le-a prezentat în toată țara, colaborând cu nume de referință ale teatrului românesc: Tamara Buciuceanu, Hamdi Cerchez, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, Constantin Diplan, Ruxandra Sireteanu, George Constantin.

Despre ideea actorului gălățean, cea a înființării unui teatru particular, și despre colaborarea cu acesta, actorul Constantin Diplan declara într-un interviu: „experiența pe care o fac cu «Compania teatrală Lucian Temelie», spiritul de echipă care unește întreaga trupă este mare câștig față de teatrele de stat. Mă gândesc foarte serios să-mi extind colaborarea cu trupele particulare”. Emil Hossu, care jucase pe scena gălăţeană între anii 1965-1968, aprecia, de asemenea, această iniţiativă: „Ideea promovată de domnul Temelie, de a pune în scenă texte de valoare cu nume importante ale scenei românești creează premisa unei concurențe cu teatrele de stat din care cel mai câștigat va ieși publicul”.

„Zidit într-o modestie fără egal, căci învăţase măreţia înflorită a smereniei, Lucian Temelie şi-a refuzat de multe ori laurii succesului, în stare să-i confere un loc la festinul gloriei actoriceşti. Ca actor, ca regizor, dar mai cu seamă ca animator teatral de exemplară dăruire, care focaliza în jurul său talente incipiente, el ştia să cultive harurile, virtuţile, grăuntele de talent şi de măiestrie din fiecare şi să-l conducă pe drumul desăvârșirii” aprecia scriitoarea Cezarina Adamescu, o apropiată a familiei, cea care îi creiona un emoţionant portret la scurt timp de la trecerea sa în nefiinţă:

... cu privirea lui care, deşi întunecată, era de o celestă iluminare, de o strălucire stranie, ca a unui ciob de vitraliu în care se răsfrâng toate culorile. L-am revăzut cu o lună în urmă, prin centrul burgului, înalt, slab, imperial, impozant, cu superba sa alură de fildeş ce parcă voia să treacă deja firava graniţă ce-l va apropia de ţara legendelor. Păşea neauzit, precaut, cu temere, îi era o imensă milă de pământul pe care curând avea să-l înnobileze cu mădularele sale, devenite – vorba lui Nichita - verighetă. Aparţinea deja mitologiei teatrului românesc, culturii şi artei îndeobşte, pe care le slujise vreme de mai bine de jumătate de veac, cu toate fibrele fiinţei sale telurice şi siderale în aceeaşi măsură. Un cavaler al himerelor ca şi Emil Botta, ca şi Radu Stanca, precum Stelaru Dimitrie, precum Toma şi nenumăraţi alţi magicieni ai scândurii lustruite cu paşii lor, pe care îi auzim din ce în ce mai îndepărtat, ca un ecou, ca o părere. […] Acum obosit peste poate, Luchi şi-a strâns grijuliu umbra ca pe o recuzită în piesa fundamentală a vieţii, şi a plecat cu tot cu umbra. Cu un efort supraomenesc, s-a smuls din filigranul secundei, lunecând în amintiri, fără să ne ceară părerea. În urma lui a rămas o imensă şi nestinsă lumină care se răsfrânge în noi, printre picăturile de ploaie (sau lacrimi?) lăsând palide urme calde, pe relieful obrazului.

Biografie

Data şi locul naşterii: 28 mai 1933, Brașov

Data şi locul decesului: 1 decembrie 2007, Galaţi

Studii:

• Liceul Ortodox Român „Andrei Şaguna” din Braşov (1951);
• Conservatorul „Astra” Braşov, secția actorie (1951);
• a urmat un curs de arta mânuirii păpuşilor (1951);
• Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, la clasa prof. Gheorghe Timică (1955).

Activitate socio-profesională:

• actor mânuitor la Teatrul de Păpuşi „Motănel” din Braşov (1951);
• actor la Teatrul de Stat din Braşov (1951-1952);
• actor la Teatrul de Stat „Valea Jiului” din Petroşani (1955-1962);
• s-a căsătorit cu actriţa Stela Popescu (1959);
• instructor al formaţiei de teatru a Sindicatului minier din Lupeni (1961);
• a făcut parte din echipa Teatrului Dramatic „Maria Filotti” din Brăila (1962-1963;
• actor şi regizor la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi (1963-1990);
• s-a alăturat, împreună cu soţia sa, actriţa Stela Popescu-Temelie, formaţiei de teatru muncitoresc de pe lângă Întreprinderea de Construcţii Orăşeneşti (I.C.Or.) (1964);
• conducător al trupei de actori amatori Teatrul Nostru (din 7 mai 1971);
• regizor de scenă, scenograf şi/sau interpret în numeroase spectacole ale Teatrului Nostru;
• a realizat, în premieră pe ţară, spectacolul muzical Nunta lui Păcală, pentru care a semnat scenografia şi direcţia de scenă;
• regizor artistic şi/sau asistent regie a numeroase spectacole montate la Teatrul Dramatic din Galaţi;
• animator al Studioului actorului de la Teatrul Dramatic din Galaţi;
• a înființat Cafeneaua literară „Thalia” (1985);
• a înfiinţat compania teatrală particulară „Teatrul Nostru Liber” (13 febr. 1990), a cărei denumire a fost schimbată în „Teatrul Trianon/Compania Lucian Temelie” (28 iun. 1991);
• a avut loc premiera primului spectacol al Teatrului Nostru Liber, Divina comedie, cu participarea actorilor Tamara Buciuceanu, Hamdi Cerchez, Mihai Mihail (iun. 1990);
• a avut loc premiera pe țară, la „Teatrul Nostru Liber”, a spectacolului Omul, bestia și virtutea de Luigi Pirandello cu participarea actorilor Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Ruxandra Sireteanu (aug. 1990);
• a avut loc premiera primului spectacol al Teatrului „Trianon”, Doi pe o bancă de Alexandr Ghelman, interpreți fiind Emil Hossu și Catrinel Dumitrescu (iul. 1991);
• a jucat în mai multe spectacole ale Teatrului „Trianon”;
• a semnat regia artistică și/sau scenariul pentru mai multe dintre spectacolele Teatrului „Trianon”;
• regizor artistic şi/sau scenograf al spectacolelor omagiale.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

TOPORAŞ, CAMELIA; BEZMAN, TENA; IRIMIA, ROCSANA; PRICOPI, OTILIA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2018 - 2019. Galaţi, Axis Libri, 2019.

Referinţe

• Constantin Paraschivescu: ...o pereche ce se distingea prin talent şi originalitate, Stela Popescu şi Lucian Temelie. Văzuţi împreună, un contrast savuros - el înalt, subţire, distins, cu dicţie înnobilată de accent, ea mică, plinuţă, cu faţa ca o minge, nas cârn şi ochii mari în perpetuă mirare. Don Quijote şi Sancho Panza în travesti, aievea, dacă ar fi urcat aşa pe scenă în veşminte de cavaler şi scutier. Altfel spus, Don Quijote şi Sancho Panza amestecaţi printre noi, luându-şi nume neaoş, idealişti seducători, cu teatrul în sânge şi în suflet, fascinaţi de frumuseţea şi nobleţea acestei arte care subjugă şi înalţă. Fascinând, la rândul lor, printr-o măiestrie instinctivă, de expresie lucidă şi uşor ironică, Lucian, de asumare totală a fiinţei interpretate, cu particularităţile ei de trăire şi sensibilitate, într-o rostire de amplă intensitate, energică şi muzicală în acelaşi timp, Stela. Două făpturi de poveste plămădite din fire rare de basm, care parcă n-ar fi reale, dacă nu s-ar resimţi totuşi palpitând. Spiriduşi din pădurea magică a lui Shakespeare.

• Mitică Iancu: ...un om deosebit, un artist neastîmpărat, într-o veşnică căutare; o matură capacitate de a da soluţiile cele mai interesante din punct de vedere regizoral potrivite scenei şi adecvate textului, o bogată imaginaţie cu tentă spre comedie.

• Dragoş Temelie: Un om cu suflet veşnic tânăr şi cu o inimă atât de mare dar atât de firavă. S-a ucurat de viaţă alături de prieteni, oameni iubitori de artă. Îi plăcea să fie în mijlocul lor să depene amintiri, să recite versuri să făurească vise. Multe din ele s-au împlinit prin pasiune şi perseverenţă. Teatrul Trianon (al doilea copil al lui, aşa cum îi plăcea să-l numească) i-a adus bucurii profesionale şi l-a ţinut aproape de scenă, aproape de cei ce iubesc arta, aproape de prieteni. Din păcate n-a apucat să meargă cu el peste hotarele ţării aşa cum şi-a dorit. Ar mai fi vrut să se mute la Braşov. N-a reuşit. A plecat mult prea repede dintre noi şi cu el a luat forţa multora de-a continua să spere că, într-o lume înghesuită şi obosită, să fii actor te poate înălţa. Ne-a luat aripile cu care să zburam ca fluturii prin personaje regizate de el. A luat şi energia de a mai continua magia teatrului. Noi ne-am retras în lumea noastră, el s-a înălţat spre alte lumi mai bune. Şi au trecut 8 ani... Şi fără el e greu să te mai bucuri de ce cândva el o numea „magia teatrului”.

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z