Instituția Prefectului Județului Galați

Scurt istoric

Instituţia prefectului este o instituţie veche, tradiţională în administraţia publică din România, fiind întâlnită încă înainte de Unirea Principatelor (1859), prima utilizare a termenului consacrat, de "prefect", folosit în zilele noastre, fiind în perioada Revoluţiei de la 1848–1849, în Transilvania.

La începutul anului 1859 apar denumirile de „prefect", „subprefect", „pretor”. Deși nu se cunoaște actul normativ prin care s-a transformat denumirea instituției din „Isprăvnicie” în „Prefectură”, documentele din arhivă demonstrează că începând cu anul 1859 „Prefectura” funcționează fără întrerupere stabilindu-și tot mai clar scopul și atribuțiile.

După Unirea Principatelor, instituţia prefectului apare atât în Legea comunală din 1 aprilie 1864, cât şi în Legea nr. 396 din 2 aprilie 1864 pentru înfiinţarea consiliilor judeţene.

Când s-au pus bazele unei noi organizări a administraţiei locale prin „Legea pentru unificarea administrativă”, intrată în vigoare la data de 14 iunie 1925, Prefectul a rămas „capul administraţiei judeţene”, acesta executând toate hotărârile Consiliului şi ale delegaţiei permanente judeţene, fiind reprezentantul puterii centrale în întreg judeţul.

„Legea pentru organizarea administraţiunii locale” din 3 august 1929 abroga legea din anul 1925 şi aducea câteva modificări instituţionale. Astfel, în locul consiliului de prefectură a fost înfiinţată comisia administrativă judeţeană (Comisia), având aceleaşi atribuţii. Comisia era compusă din prefect care deţinea funcţia de preşedinte, primarul reşedinţei de judeţ, prim-procurorul, medicul primar al judeţului şi alţii. În privinţa prefectului trebuie menţionat faptul că acesta îşi păstrează principalele prerogative.

„Legea administrativă”, care apare în 27 martie 1936, prevedea împărţirea administrativ-teritorială a României, în judeţe şi comune, acestea având personalitate juridică. Judeţele şi comunele deţineau un singur nume oficial, respectiv cel stabilit de Consiliul judeţean sau comunal şi aprobat de ministerul de interne.

Conform legii şi regulamentului de funcţionare din 18 februarie 1937, primul funcţionar local a rămas prefectul, ca reprezentant al Guvernului şi şef al administraţiei judeţene; A fost introdusă din nou funcţia de subprefect, înlocuitorul de drept al prefectului, în caz de lipsă al acestuia din urmă.

În perioada regimului monarhic autoritar al lui Carol al II-lea (febr. 1938 - sept. 1940), a fost elaborată o nouă „Lege administrativă”, ce a intrat în vigoare la data de 14 august 1938. Conform legii din ‘38, autoritatea administraţiei locale se exercita prin următoarele circumscripţii teritoriale: comuna, plasa, judeţul şi ţinutul, dintre care numai comuna şi ţinutul erau persoane juridice. Rezidentul regal, numit pe şase ani, prin decret regal, la propunerea ministrului de interne, era reprezentantul guvernului şi administratorul de drept al ţinutului. În această perioadă, atribuţiile prefecţilor au fost reduse substanţial, ei fiind numiţi dintre ofiţerii superiori ai armatei;

Guvernul Groza, instaurat la 6 martie 1945, a păstrat vechea structură organizatorică a aparatului administrativ local, a recunoscut, parţial, autorităţile ilegitime instalate în timpul administraţiei militare sovietice şi a înlocuit, prefecţii şi primarii cu reprezentanţii noului regim „popular”.

Schimbarea structurii administraţiei locale pe criterii politice s-a făcut prin Decretul nr. 692 din 4 aprilie 1947, devenit Legea nr. 135 pentru instituirea Comisiunilor interimare la comune şi judeţe, publicată în Monitorul Oficial nr. 93 din 25 aprilie 1947. Prefectul avea ca atribuţie desemnarea membrilor acestor Comisiuni „pentru comunele rurale şi urbane nereşedinţă din circumscripţia judeţului la propunerea pretorului respectiv şi de Ministerul Afacerilor Interne pentru celelalte comune şi judeţe la propunerea Inspectoratului General Administrativ respectiv, ţinându-se seama de calităţile gospodăreşti ale persoanelor propuse”. Comisiunile interimare comunale erau prezidate de primar sau înlocuitorul acestuia, iar Comisiunile interimare judeţene de către prefect sau, în lipsa acestuia, de subprefect.

Până la constituirea Consiliilor (sfaturilor) populare, în urma alegerilor din decembrie 1950, organele de stat ale puterii au fost comitetele provizorii. Regulamentul pentru funcţionarea comitetelor provizorii a fost publicat în Buletinul Oficial al R.P.R. nr. 18 din 9 aprilie 1949, Consiliul de Miniştri aprobându-l în şedinţa din 5 aprilie, prin Decizia nr. 321. Procesul de instalare a comitetelor provizorii s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1949. Astfel, prefecturile, preturile şi primăriile au fost desfiinţate, fiind socotite forme vechi de reprezentare a puterii în teritoriu. Au fost înlocuite de Comitetele provizorii judeţene, din anul 1950 locul prefectului fiind luat de prim-secretarul PMR şi apoi PCR;

Dispare forma administrativă tradiţională – judeţul – prin apariţia Legii pentru raionarea administrativ economică a teritoriului Republicii Populare Române (Legea nr. 5 din 6 septembrie 1950, publicată în Buletinul Oficial al R.P.R., nr. 77, din 8 septembrie 1950). „(…)Teritoriul Republicii Populare Române se împarte în: Regiuni, Oraşe, Raioane, Comune”.

După revoluţia din decembrie 1989, în special după alegerile din 20 mai 1990 a reapărut instituţia prefectului. Legea nr. 5 din 19 iulie 1990 privind administrarea judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, până la organizarea de alegeri locale, în art. 4 preciza că „Prefecturile se organizează la nivelul judeţelor şi sunt compuse din: 1 prefect, 2 subprefecţi, 1 secretar şi 7 membri”.

Scurt istoric

Pârcălabi, ispravnici şi prefecţi

Înainte de Unirea Principatelor Române Pârcălabi, ispravnici şi prefecţi

Date de contact

Site: https://gl.prefectura.mai.gov.ro/

Adresa: Strada Domnească nr. 56

Telefon: 0236/462739

Fax: 0236/417218

Email: prefect@prefecturagalati.ro