Constant Tonegaru (26 februarie 1919, Galaţi – 10 februarie 1952, Bucureşti)
Deşi a avut o scurtă carieră literară şi încă o mai scurtă viaţă, a fost remarcat şi amintit de toţi marii critici literari ce s-au aplecat asupra operei sale. Fiind propulsat în lumea literară de Vladimir Streinu şi de prietenul său Barbu Cioculescu, a dus în general o viaţă boemă. În anul 1947 fiind arestat sub învinuirea de “conspiraţie împotriva siguranţei statului” a fost închis şi torturat de către securitate, fiind eliberat abia în 1951.
După cum el însuşi afirma într-o scrisoare sinucigaşă adresată lui Vladimir Streinu „inima mea… a bătut cinstit pentru oricine a fost în apropierea ei… Nu am vrut s-o trec prin contrabandă prin convingeri ce nu-mi aparţin, adică nu mi-a stat în fire să fac circ din poezie pentru a-mi cîştiga bucata de pîine”. Acest „Peer Gynt al poeziei”, după cum l-a numit mai târziu Ion Vartic, a murit la scurtă vreme după ieşirea din închisoare, lăsând în urma lui doar un singur volum de versuri sub titlul „Plantaţii”, apărut în 1945 la Editura Fundaţiilor Regale. Acest volum împreună cu „Steaua Venerii” (al cărui manuscris fost încredinţat tiparului în 1969 de către Barbu Cioculescu) şi „Plantaţia de cuie” (apărut în 2003) pot fi văzute în cadrul microexpoziţiei organizate la sediul Bibliotecii „V.A. Urechia”, încercând să ni-l aducă în memorie pe cel care împlineşte în această lună 90 de ani de la naştere.
Atât a fost un Înger refuzat şi un blestem: “Te vei risipi ca apa din izvoare…”În subsolul Muzeului Literaturii a rămas un bust al lui, datorat sculptorului Vlad. Stradivarius respectiv masca mortuară şi mulajul mîinii poetului.