Ce să mai citim? Despre sănătatea și securitatea în muncă, legislație și abordări practice

Sănătatea și securitatea în muncă este o parte integrantă a organizării și desfășurării procesului de muncă în Uniunea Europeană, având un rol important în protejarea vieții, integrității și sănătății angajaților împotriva riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională care pot apărea la locul de muncă.

O lucrare în domeniu este cea apărută la Editura C. H. Beck în 2019 cu titlul „Sănătatea și securitatea în muncă”, coordonator Răzvan Anghel. Volumul analizează interpretările diferite date unor norme juridice în materiile dreptului muncii, dreptului asigurărilor sociale, dreptului administrativ și dreptului penal, prezentând astfel interes pentru mai multe categorii profesionale. Litigiile apărute în acest domeniu sunt de competența unor instanțe cu specializări diferite ducând la abordări diferite în funcție de specializarea fiecărei instanțe. Cuprinsul este alcătuit dintr-o parte teoretică sub forma unor studii introductive sau note pe marginea jurisprudenței și dintr-o componentă practică referitoare la deciziile definitive date de tribunalele și curțile de apel din țară, precum și hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene și Curții Constituționale.

Autorii: Răzvan Anghel (coord.) este judecător la Curtea de Apel Constanța și doctorand al Facultății de Drept din cadrul Universității din București; Georgiana Anghel-Tudor este doctor în drept, judecător la Curtea de Apel Constanța; Ioana-Diana Pătrașc-Bălan este judecător la Curtea de Apel Bacău și doctorand al Facultății de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași; Daniel Nicola-Gheorghiu este judecător la Tribunalul Tulcea; Alin Văsonan este judecător la Curtea de Apel Oradea.

Cartea poate fi împrumutată de la sediul central al Bibliotecii Judeţene “V.A. Urechia” sau consultată la sala de lectură (cota III 51.269). Poate fi rezervată și prin e-mail la adresa bvau.referinte@yahoo.com, cu specificarea datelor de contact (nume, prenume, număr permis, nr. telefon pentru confirmarea rezervării).

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.