Ce să mai citim! Autobiografia unuia dintre cei mai bine vânduţi artişti solo din toate timpurile, Sir Elton John

Cel mai bun lucru la rock and roll este că o persoană ca mine poate fi star.” (Elton John)

Sir Elton Hercules John (Reginald Dwight – numele primit la botez) reprezintă pentru majoritatea lumii un fenomen al muzicii, unul dintre cei mai bine vânduţi artişti ai tuturor timpurilor în domeniul muzical. S-a afirmat în calitate de interpret, compozitor, textier şi pianist, numeroase hituri ale sale intrând în topurile muzicii britanice şi nu numai. Printre melodiile care îi poartă amprenta se numără şi „Candle în the Wind”, dedicată Prinţesei Diana, cel mai bine vândut single în istoria Marii Britanii şi SUA.

Pentru activitatea sa muzicală a fost distins, printre altele, cu şase Premii Grammy, două Golden Globes, 13 premii Ivor Novellos şi un premiu BRIT. În anul 1998 a primit titlul de Cavaler din partea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, pentru serviciile aduse muzicii şi cauzelor umanitare.

Viaţa sa a devenit recent şi subiectul filmului „Rocket Man”, dar pentru cei care doresc să îi citească autobiografia le recomandăm volumul „Eu: Elton John” în care artistul ne împărtăşeşte povestea vieţii sale, de la copilăria sa dintr-o suburbie londoneză şi de la primul său concert, până la turneul de adio din anul 2018, anul în care a fost numit cel mai de succes artist solo din istoria topului Billboard Hot 100, o viaţă presărată cu momente amuzante şi dureroase despre care afirmă în finalul cărţii:

Nu are niciun sens să mă întreb ce-ar fi fost dacă. Singura întrebare care merită un răspuns este: ce urmează?

Ceea ce putem spune cu siguranţă este că Sir Elton John este unul dintre cei mai bine vânduţi artişti solo din toate timpurile, cu 28 de discuri de aur, 38 de platină/multiplatină şi un disc de diamant, o personalitate care va rămâne cu siguranţă în istoria muzicii universale.

Cartea poate fi împrumutată de la sediul central al Bibliotecii Judeţene “V.A. Urechia” și de la Filiala Nr. 2; poate fi rezervată şi prin e-mail către bvau.referinte@yahoo.com, specificând datele de contact (nume, prenume, număr permis, nr. tel pentru confirmarea rezervării).

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.