Ioan C. Beldie

Preot, publicist
„Toată desvoltarea neamului nostru stă în strânsă legătură cu biserica creştină. Ea a stat mult timp în fruntea culturei noastre, ea ne-a lăsat singurele noastre monumente frumoase, în cărţile ei sfinte se află plămădit graiul românesc, prapurile ei, cu chipuri de sfinţi, au fost steagurile noastre de luptă, în vremurile cele mari.”
Autograf Ioan C. Beldie
IOAN C. BELDIE - Preot, publicist

Prezentare

Preotul Ioan C. Beldie s-a născut în comuna Jorăști, într-o familie profund implicată în viața religioasă a comunităţii. Tatăl său, Constantin Gh. Beldie, despre care mărturisea că „nu-i datoresc numai iubire ci şi desvoltarea mea aşa cum se arată ea în fiinţa mea”, a slujit la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din localitate, timp de 45 de ani, rămânând în memoria locuitorilor comunei inclusiv prin contribuţiile avute la renovarea bisericii şi la întemeierea cimitirului.
După un an petrecut la Liceul „Codreanu” din Bârlad, Ioan Beldie se orientează spre studii teologice la Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman, de unde se transferă, după un an, la Seminarul Teologic „Veniamin” din Iaşi, ale cărui cursuri le-a absolvit în anul 1907. Întors în satul natal, ca învăţător suplinitor la Şcoala din Jorăşti, s-a căsătorit cu fiica preotului din comuna Vârlezi, după o scurtă perioadă de timp fiind hirotonit preot în Biserica „Schimbarea la Faţă” (Biserica Greacă) din Galaţi, episcopul Nifon Niculescu şi numit preot în Parohia Fârţăneşti.
Aplecarea pentru studiu l-a determinat să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, după doi ani de la absolvirea acesteia fiind prezentpe frontul Primului Război Mondial, în calitate de preot militar, mobilizat cu gradul de locotenent, participând la luptele date în Dobrogea, secondând medicii la pansarea răniţilor şi dând dovadă „de alese calităţi sufleteşti şi de înaltă cultură atât bisericească, cât şi laică”.
În urma obţinerii titlului de profesor, preotul Ioan C. Beldie a fost numit la Catedra de teologie sistematică și exegetică a Seminarului Teologic„Sf. Andrei” din Galaţi, devenind şi preot paroh al Parohiei „Precista” din Galaţi, care avea trei filiale: biserica „Sf. Gheorghe”, biserica „Sf. Ilie” şi biserica „Sf. Arhangheli Mantu”.
Sârguinţa şi hărnicia dovedite atât în întreţinerea bisericilor din cadrul parohiei, cât şi în activitatea publicistică, prin editarea de studii şi articole pe diverse teme şi prin înfiinţarea colecţiei Biblioteca „Precista”, în anul 1921, în care a editat o serie de scrieri religioase.
Capacitatea intelectuală deosebită cu care era înzestrat, sporită de o forţă de muncă inepuizabilă l-au ajutat la obţinerea titlului de doctor în teologie. După trei ani de studii doctorale la Facultatea de Teologie din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului dr. Vasile Gheorghiu, a susţinut examenul final, obţinând calificativul „Cum laude”.
Ca director al Seminarului „Sf. Andrei” s-a implicat în găsirea de fonduri pentru construcţia unui local propriu, reuşind construirea unei noi aripi a internatului seminarului, a cărei piatră de temelie a fost pusă la 3 septembrie 1924. În organizarea activităţilor din cadrul şcolii s-a dovedit un bun gospodar, din economiile făcute litografiind partituri pentru corul şcolii şi oferind premii în bani elevilor cu cele mai bune predici, pentru a-i ajuta să-şi plătească taxele şcolare.
Autor al unor „lucrări de pionierat în literatura teologică românească”, preotul Ioan Beldie, bun cunoscător al limbilor moderne şi clasice, a realizat de asemenea o serie de traduceri a unor texte patristice, a scris lucrări de exegeză biblică, a dat tiparului predici şi cuvântări religioase, s-a aplecat în premieră asupra unor aspecte liturgice, toată această bogată activitate teologică alăturându-se celei cu caracter publicistic şi istoric, dând naştere unei bibliografii impresionante prin varietatea şi amploarea sa, multe lucrări rămânând sub formă de manuscris.
Preotul cărturar Ioan C. Beldie se desprinde prin întreaga sa activitate ca o figură luminoasă în galeria clericilor de la Dunărea de Jos, bogata sa operă păstrându-şi prospeţimea şi valoarea în timp. Una dintre scrierile sale, „O zi de lumină”, dedicată Învierii Domnului, a fost reeditată sub îngrijirea preotului Eugen Drăgoi şi cu binecuvântarea arhiepiscopului Dunării de Jos, CasianCră ciun, după mai bine de cincizeci de ani de la moartea sa, pentru a aduce „o necesară şi benefică înodare a firului credinţei sănătoase strămoşeşti”.
Publicist prolific, teolog şi profesor, interesat de tot ceea ce înseamnă istorie şi tradiţii, preotul Ioan C. Beldie a ilustrat cu siguranţă, prin întreaga sa viaţă, vorbele pe care le aşternea în paginile revistei Căminul: „Eu nu cunosc vieţei repaus”, lăsând dovadă o bogată activitate culturală şi editorială.

Biografie

Data şi locul naşterii: 31 ianuarie 1887, com. Jorăşti, jud. Galați
Data şi locul decesului: 12 noiembrie 1954, com. Viişoara, jud. Vrancea
Studii:
  • Şcoala Primară nr. 3 din Bârlad (1895-1899);
  • Liceul „Codreanu” din Bârlad (devenit în nov. 1946 Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu”) (1899-1900);
  • Seminarul „Sfântul Gheorghe” din Roman (1900-1901);
  • Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi (1901-1907);
  • Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1910 - 1914), licenţiat (Bucureşti, 1915);
  • studii doctorale la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1925-1928).
Titluri ştiinţifice:
  • doctor în teologie al Facultăţii de Teologie din București cu teza: „Epistola către Tit. Introducere, traducere şi comentar” (28 iun. 1928).
Activitate socio-profesională:
  • învăţător suplinitor la Şcoala Jorăşti, jud. Galaţi (1907-1909);
  • membru fondator al revistei Ion Creangă din Bârlad (1908);
  • hirotonit diacon în Catedrala din Constanţa (7 iun. 1909) şi preot în biserica „Schimbarea la Faţă” din Galaţi (6 aug. 1909);
  • a fost preot în parohia Fârţăneşti (1909-1910, 1918 - sept. 1920);
  • hirotesit sachelar şi duhovnic (11 dec. 1911);
  • preot militar în Primul Război Mondial (1916-1918);
  • profesor (de religie, română, istorie, franceză, germană, muzică) şi director al Şcolii Pregătitoare din Fârţăneşti (1918-1919);
  • numit profesor de religie în învăţământul secundar (1919);
  • preot paroh la Biserica „Precista” Galaţi (oct. 1920 - 1943);
  • profesor de Teologie exegetică şi sistematică la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” din Galaţi (sept. 1920 - 1930);
  • director al Seminarului Teologic „Sf. Andrei” din Galaţi (1 iul. 1923 - 1 iul. 1925);
  • profesor de limba şi literatura română şi istorie la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti (1921-1930), Şcoala Normală de Fete „Regina Elisabeta” (1926-1929), Liceul Comunităţii Elene (1927-1930), Liceul Israelit şi la Şcoala Normală de Băieţi (1945-1947);
  • a editat publicaţia Foaia parohială a parohiei „Precista” din Galaţi (1926-1930);
  • a făcut parte din „comitetul redactor diriguitor” al revistei Căminul;
  • secretar de redacție și director al revistei Căminul (1930);
  • consilier referent la secţia culturală a Episcopiei Dunării de Jos din Galaţi (1 iul. 1931 - febr. 1943; 22 ian. - 1 mart. 1948);
  • director al publicaţiei Vestitorul Episcopiei Dunării de Jos (începând cu nr. 3 din anul 1934);
  • preot în Câşla, jud. Tulcea (1947-1949);
  • s-a pensionat (1 mart.1948);
  • suplinitor la parohia din localitatea Bou, jud. Vrancea (din 1 ian. 1965 a devenit sat Viişoara, com. Păuneşti) (1 ian. 1953 - 12 nov. 1954).
Afiliere:
  • membru al Societăţii „Solidaritatea” a clerului Eparhiei „Dunării de Jos”;
  • membru al Societăţii Ştiinţifice Literare „Tinerimea Română” (sept. 1922);
  • membru al Societății Culturale „Ion Creangă”.
Colaborări la publicaţii: Amvonul, Biserica Ortodoxă Română, Calendarul cultural al învăţătorilor, Calendarul Ligei pentru unitatea culturală a tuturor românilor, Calendarul revistei „Ion Creangă”, Credinţa, Doina, Drum drept, Duminica Ortodoxă, Dunărea de Jos, Foia parohială, Ion Creangă, Izvoraşul, Lamura, Misionarul, Neamul Românesc, Neamul românesc pentru popor, Noua Revistă Bisericească, Opaiţul satelor, Orizonturi, Prietenul nostru, Revista culturală , Revista Ortodoxă, Şezătoarea, Tomis, Vestitorul Episcopiei Dunării de Jos, Viața adevărată, Viitorul bisericesc, Vocea Tutovei.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

  • Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2014, Galaţi, Axis Libri, 2015.
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z