24 februarie – Dragobetele – Ziua iubirii la români

Cuplu de miri în costume populare din Moldova de Jos, în anii ’30

Sântion de primăvară, Ioan Dragobete, Drăgostițele, Logodna paserilor, Dragobetele este prin excelență o sărbătoare a fertilității, pusă sub semnul unei zeități mitice. Dragobetele este ziua constituirii perechilor pentru păsări și pentru oameni.

Asemănător cu occidentalul Sfânt Valentin, amplasat în aceeași lună, puțin mai devreme, sărbătoarea asigura în tradițiile românilor tranziția către un an roditor, îmbelșugat.

Dragobete, Cap de primăvară, Logodnicul păsărilor sau Năvalnic, tânărul și frumosul zeu din Panteonul românesc, fiu al Dochiei sau babei Marta, este patronul dragostei și al bunei dispoziții pe plaiurile românești, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon și cu zeul Eros din mitologia greacă.

Tineri în costume populare, în anii ’30

Obiceiurile românești consemnează că, pe 24 februarie, de Dragobete, flăcăii și fetele făceau hore la câmp, petrecând cu veselie, iar dacă timpul era favorabil, fetele și feciorii adunați în cete ieșeau în pădure hăulind și chiuind pentru a culege primele flori de primăvară. Fetele și feciorii se îmbrățișau de această zi, își jurau că nu se vor supăra sau minți și că se vor ajuta la nevoie și se „însoțeau” (se logodeau sau se căsătoreau). Nu aveau voie să plângă și să fie triști, pentru a avea parte de iubire, armonie, voie bună și spor în toate.

Așadar, de 24 februarie, vă dorim iubire și prosperitate!

Surse: Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, București, Paideia, 2011; Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an : Dicționar, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.