Întoarcere în timp… în anul 1932, când o întâmplare nefericită a întrerupt ședințele Comisiei Europene a Dunării la Galați

„Moartea neaşteptată a ministrului plenipotenţiar Osmin Laporte, delegatul Franţei în Comisiunea Europeană a Dunării, a impresionat nu numai pe delegaţii plenipotenţiari, care sunt întruniţi în şedinţe, dar şi toate cercurile locale. Impresia e cu atât mai mare cu cât ministrul francez s’a născut la Galaţi, şi trăit prin ţări străine, a venit de câteva zile din Paris şi a murit tot la Galaţi.”

Cine era de fapt gălățeanul Osmin Laporte?

Osmin Laporte se născuse pe 24 februarie 1875, la Galați, acolo unde tatăl său era consul al Franței. A urmat în acest oraș studiile primare, la Institutul „Notre Dame de Sion”.

Licențiat în drept, cu diplome din domeniul limbilor orientale, precum persană și turcă, a urmat o carieră de succes în serviciul consular și diplomatic al Franței.

„În anul 1898 a fost funcţionar la arhiva statului, în 1899, la direcţia consulatelor, la 1899 elev consul, la 1900 şi trecut la direcţiunea afacerilor politice apoi la direcţiunea consulatului, avansat ataşat plătit în 1901 şi consul supleant în 1903, când a fost numit însărcinat al viceconsulatului din Siwas, ofiţer academic în 1904, consul la Bankgok în 1906, trecut în 1910 la viceconsulatul din Fiume, consul de clasa I-a la Alep în 1912, la Praga în 1913, detaşat la secretariatul dela direcţiunea politică şi comercială în 1914, girant la viceconsulatul din Lausanne în 1916, avansat consul general în 1918 când a fost numit la Smyrna însărcinat în comisiunea franceză în Cilicie în 1921, consul general la Anvers şi Gand în 1923, ministru plenipotenţiar clasa 2-a şi trimis extraordinar în 1924 la Christiania.”

În anul 1929 a fost trimis ca delegat în Comisia Europeană a Dunării, cu sediul la Galaţi, fiind membru, de asemenea, şi în Comisia internaţională a Dunării, cu sediul la Bratislava.

Cu ocazia inaugurării canalului de la Sulina, M. S. Regele Carol 1-a decorat cu Marea Cruce a Ordinului „Coroana României”.

La 57 de ani, după ce viața și cariera îl duseseră în diverse părți ale lumii, după ce o afecțiune cronică l-a pus în situația de a suferi mai multe intervenții chirurgicale, Osmin Laporte și-a găsit sfârșitul la Galați, unde sosise pentru a participa la sesiunea de toamnă a Comisiei Europene a Dunării (C.E.D.).

Diagnosticat inițial cu pneumonie dublă, i-a fost descoperită ulterior și o meningită. Câteva zile mai târziu, ministrul Laporte și-a dat ultima suflare în camera sa din palatul Comisiei Europene a Dunării, unde în mod obișnuit erau rezervate apartamente pentru delegați.

A fost depus la Biserica Catolică din Galați, unde a fost transportat într-un car funerar însoțit de miniștri, delegați și funcționari superiori ai C.E.D.

Corpul defunctului a rămas la Biserica Catolică din Galați până la sosirea familiei, care în momentul tragediei se afla la Geneva. Comisia Europeană a Dunării a ținut o ședință omagială, iar pavilioanele au fost îndoliate pe toate clădirile și vasele C.E.D. din Galați, Tulcea și Sulina.

Slujba religioasă s-a desfășurat în prezența familiei, dar și a ministrului Franței la București, a consului Franței, a funcționarilor C.E.D., precum și a membrilor coloniei franceze, a prefectului județului, a primarului orașului, a chestorului municipiului, a multor ofiţeri şi a unui public numeros.

Moartea lui Osmin Laporte, cunoscut ca un suflet nobil și un caracter de elită, care se ridica oricând împotriva nedreptății, le-a întristat mult pe „bătrânele maici dela Notre Dame de Sion, cari au fost profesoarele ministrului Laporte atunci când a învăţat la şcoala primară. Drept recunoştinţă pentru educaţia ce i s’a dat la acest institut, ministrul Laporte ori de câte ori venea la Galaţi să asiste la şedinţele Comisiunii Europene a Dunării, făcea o vizită la Notre Dame de Sion şi foarte înflăcărat vorbea elevelor – adunate în sala de festivităţi – de necesitatea menţinerii moralului la o treaptă cât mai ridicată.

Ultima vizită făcută de ministrul Laporte la institutul unde a învăţat, a fost Marţea trecută, când fiind primit de maici în cap cu superioara Marie Silas, foarte jovial, a exclamat : Je suis un enfant de Notre Dame de Sion. (Sunt un copil al lui Notre Dame de Sion)”.

Rămășițele pământești ale decedatului au fost așezate într-un sicriu de zinc, apoi puse într-un sicriu mai mare și sigilat de reprezentanţii serviciului sanitar al municipiului.

Piloţii vaselor C.E.D. au depus sicriul într-un car, care a mers până la debarcaderul agenţiei „Lloyd Triestino”, fiind dus la bordul navei Aventino.

Rămășițele pământești au fost apoi debarcate la Marsilia, fiind preluate de familia decedatului, pentru a fi înmormântate la Paris.

Surse: Cuvântul, nr. 2697, 24 oct. 1932; Cuvântul, nr. 2699, 26 oct. 1932; Dimineaţa, nr. 9280, 26 oct. 1932; Dimineaţa, nr. 9284, 30 oct. 1932; Universul, an. 49, nr. 295, 26 oct. 1932; Universul, an. 49, 27 oct. 1932; http://conlapelleappesaaunchiodo.blogspot.com/2013/10/aventino.html