Macheta proiectului Autogării din Galați
Aproape orice gălățean care a poposit în Autogara din Galați, fie pentru a pleca într-o călătorie, fie pentru a aștepta pe cineva drag, a admirat conceptul arhitectonic al clădirii, care și-a început existența acum mai bine de 50 de ani.
Inaugurată în anul 1970, în imediata vecinătate a Gării de Călători, la intersecția străzilor Ana Ipătescu și Dogăriei, Autogara de călători din Galați a devenit rapid un punct de reper al orașului.
Aflată în administrarea Întreprinderii de Transporturi Auto Galați, autogara gălățeană s-a remarcat prin designul său modern și elegant, realizat de Institutul de Proiectări Transporturi din București și transpus în realitate de Întreprinderea 7 Construcții – Montaj Galați, proiectul având rolul de a „satisface în deplină măsură cerințele legate de dezvoltarea traficului de călători cu autobuzele”.
Încă de la intrare, construcția impresiona prin spațiul vast și luminos al holului principal, cu un tavan spectaculos format din trei pânze cilindrice cu o curbură parabolică, sprijinite pe axe înclinate. În centrul holului, o cupolă sferică de 5 metri, confecționată din rotalit, adăuga un farmec aparte clădirii.
În momentul inaugurării, Autogara Galați reprezenta un exemplu remarcabil de funcționalitate și estetică arhitecturală. Aceasta era dotată cu un hol de așteptare generos, având o suprafață de 200 de metri pătrați, echipat cu mobilier modern și confortabil pentru a asigura un mediu primitor.
Clădirea cuprindea diverse facilități, inclusiv birouri destinate multiplelor activități administrative, zone de informare, spații de odihnă pentru mamele cu copii, camere destinate șoferilor înaintea plecării în curse și depozite pentru bagaje și mesagerii. Suplimentar, autogara dispunea de o centrală termică proprie pentru asigurarea încălzirii pe timpul sezonului rece, o centrală de ventilație menită să mențină o atmosferă agreabilă și o stație de radioficare. Toate aceste dotări contribuiau la furnizarea unor condiții optime de confort și servicii pentru călători.
Cu o infrastructură ce includea 12 peroane și o pistă de parcare, autogara putea deservi zilnic 3000 de călători, cu un trafic de vârf de 500 de călători pe oră. În decurs de 30 de minute, se puteau realiza 8 plecări și 8 sosiri, totalizând astfel 95 de plecări și 95 de sosiri zilnice.
Cursa inaugurală a noii autogări a fost marcată de un autobuz care a plecat cu destinația Rădești. Conform programului autogării, cel mai lung traseu deservit era Galați – Brașov (295 km), iar cel mai scurt era Galați – Cișmele (15 km). Astfel, Autogara de Călători din Galați a reprezentat la momentul inaugurării nu era doar un nod de transport esențial, ci și un exemplu de arhitectură și organizare de excepție, menite să satisfacă cerințele călătorilor.
(T. Bezman)
Surse: Viața nouă, 1969-1973.