În primăvara anului 1934, gălățenii așteptau cu nerăbdare premiera spectacolului de revistă „Rar, dar bine”, care s-a dovedit a fi „o lucrare de mult talent și apreciată de public”.
Revista locală de actualități intitulată „Rar, dar bine”, îi avea ca autori pe Radu Constantinescu și pe George Mihăilescu, obiectivul spectacolului fiind acela de a „ridiculariza persoanele influente și îndeosebi pe acele politice”, pe parcursul a trei ore de umor bogat și fin, îmbinat cu multă muzică bună.
Cei doi autori, erau cunoscuți publicului gălățean datorită succeselor obținute în anii anteriori, cu spectacolele de revistă intitulate sugestiv: „La calendele grecești”, „Urmașii Romei” și „Așa cap, așa căciulă”.
Actorii, diletanți recrutați din elita orașului, deși erau lipsiți de experiență și „poate pentru prima dată în fața sclipitoarelor lumini ale rampei”, au urcat pe scenă cu un nobil scop, acela de a strânge fonduri pentru finalizarea Palatului „V.A. Urechia” din strada Domnească (astăzi sediul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”).
Anunțată ca „Cel mai grandios spectacol local al anului”, revista „Rar, dar bine” a depășit cu mult toate așteptările, prin „interpretarea excelentă”, care „a constituit o plăcută surpriză pentru numeroșii spectatori…” Printre aceștia s-au aflat dna avocat Mateescu, Roro Mihăilescu, fiica avocatului Grigore Mihăilescu, Gigi Arămescu, Bibica Sterie, doamna Popa, doamna Șușnea, Tomina Stănescu, locotenentul Gh. Gheorghiu, avocatul Bubi Paila, avocatul Poenaru, Tudor Costin, avocatul Gică Atanasiu, Florin Begnescu și alți membri ai elitei orașului, toți recrutați pentru acest spectacol.
Un rol esențial în transformarea, în câteva zile, a interpreților diletanți în adevărați artiști l-a avut regizorul Aurel Maican, societar al Teatrului Național din Iași, care a lucrat intens la repetarea scenelor, alternând între blândețe și autoritate.
compozitorul Ionel Fernic
O revelație a revistei „Rar, dar bine” a fost romanța Primăverii, compusă și cântată de soții Fernic: „aplauzele nu mai încetau și cei doi interpreți au fost rechemați de nenumărate ori la rampă”.
Doamna Fernic s-a dovedit o actriță de mare talent, cu o voce frumoasă și un joc de scenă ireproșabil, care s-a remarcat alături de soțul său, apreciatul compozitor Ionel Fernic, ale cărui șlagăre erau fredonate în toată țara de iubitorii de muzică frumoasă.
Deși inițial erau anunțate doar două spectacole, datorită succesului înregistrat în fața gălățenilor care „nu au mai asistat de mulți ani la reprezentarea unei reviste atât de reușite, care, așa cum era de așteptat, a provocat un entuziasm apreciat în rândurile spectatorilor”, a mai fost programată încă o reprezentație.
Surse: Acțiunea, apr. – mai 1934; Petrică LĂZĂRESCU, Radu VOLBURĂ, Siluete gălăţene, Brăila, Institutul de Arte Grafice „Ancora”, [192-?].