
Fabrica „Dunăreana”
Mulți dintre noi își aduc aminte de produsele fabricii „Dunăreana”, numele sub care, după naţionalizarea din 1948, a funcționat fabrica inclusă din acel moment în componenţa Întreprinderii de Morărit şi Panificaţie „Vasile Roaită” din Galați. Începând din anul 1950, Fabrica „Dunăreana” a fost cea mai mare fabrică de biscuiți vrac din Moldova și cel mai mare furnizor de pesmet militar din țară. De pe liniile sale de fabricație ieșeau atât biscuiții populari „Eugenia” și „Brateșul”, cât și paste făinoase, precum și rahat și foile de tort „Marta”, vândute în toată țara.
Aflată în cartierul Bădălan, pe strada Dogăriei, astăzi masiva clădire se află într-o avansată stare de degradare, dar rezistă cu stăruință trecerii timpului. Anul acesta s-au împlinit 130 de ani de existență a clădirii în care își desfășura activitatea una dintre primele fabrici de paste făinoase din țară, ce purta numele patronului, Ludwig Josiek.
Deși asupra originii patronului s-au exprimat de-a lungul timpului multe păreri, fiind considerat evreu sau ceh, Ludwig Josieg se trăgea de fapt dintr-o familie austriacă, de religie protestantă, informații despre acesta găsindu-se în „Monitorul Comunității din București: Organul Asociației Sinodale a Congregațiilor Germano-Evanghelice de la Dunărea de Jos”. Din paginile acestei publicații aflăm că familia sa a venit în România în anul 1866, odată cu instaurarea regelui Carol în România ca domnitor, contribuind la construcția Castelului Peleș.
Ceea ce înseamnă că Ludwig Josiek s-a născut chiar în anul stabilirii familiei sale în România, 1866, an care apare și pe monumentul funerar din Cimitirul „Eternitatea” din Galați, locul nașterii fiind capitala țării, București. În anul 1899, la 23 de ani, acesta s-a stabilit la Galați, care la acea vreme era un oraș cosmopolit, un important centru industrial, ce oferea mari oportunități pentru dezvoltarea unor noi afaceri, acesta reprezentând poate unul dintre motivele pentru care a ales ca reședință orașul de la Dunăre.
Astfel, înființată în anul 1890, anunțată în presă în anul 1893 și construită între anii 1893-1894, prima fabrică de paste făinoase și biscuiți Ludwig Josiek & Comp. și-a început existența pe 24 ianuarie 1894, deci acum 130 de ani.
Fabrica își desfășura activitatea pe strada Theodor Tenea nr. 137 (astăzi str. Dogăriei), ocupând o suprafaţă de 1.650 m², într-o clădire cu parter şi trei etaje, clădirea fiind considerată, la acea vreme, cea mai mare din oraș și fiind dotată cu echipamente moderne și tehnologii avansate pentru acea vreme, majoritatea fiind importate de la companii germane de renume. Locuința patronului Ludwig Josiek se afla în clădirea alăturată, la nr. 139.

Fabrica Josiek poziționată pe harta Galațiului din acea vreme
Urmând linia de producție stabilită, fabrica dispunea de tehnologie de ultimă generație: malaxoare de mare capacitate acționate mecanic, ventilație, camere de uscare cu temperatură controlată și ascensoare, precum și hale de uscare, zone de împachetare, depozite și un atelier de fierărie, toate operate sub cele mai înalte standarde de igienă.
Tehnica avansată, folosirea unor materii prime de calitate și capacitatea mare de producție au jucat un rol important în succesul produselor fabricii, care astfel au reușit să pătrundă pe piețele din Europa Centrală și de Vest, concurând cu pastele italiene.
Recunoașterea calității produselor fabricii Josiek a fost consfințită pentru prima dată în anul 1894, atunci când pastele făinoase produse în fabrica gălățeană au primit o medalie de aur la Expoziția Cooperatorilor organizată la București. Au urmat alte premii: în 1900, la Expoziţia Universală de la Paris, când macaroanele lui L. Josiek au fost premiate cu medalia de argint și în 1903 la Expoziţia Ştiinţelor organizată la Atena când fabrica a luat medalia de aur. În anul 1904, la Expoziția Agrară de la București, apoi în 1906, la Expoziția Jubiliară organizată pentru celebrarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, Fabrica Josiek a primit diploma de onoare și medalia de aur.

Reclamă a Fabricii „Ludwig Josiek”
Fabrica lui Josiek era renumită și pentru biscuiții englezeşti şi franţuzeşti pe care îi producea într-o clădire anexată corpului fabricii, linie de producție deschisă în anul 1900. În anul 1908 a fost deschisă și o secție de gofreturi umplute cu brânză. Biscuiții și gofreturile erau ambalate în cutii de carton și de tinichea speciale, fabrica având o secție dedicată fabricării ambalajelor. Cei mai renumiți erau biscuiții Carol, produși la fabrica Josiek, care erau „rotunzi, dulci, cu cacao, fini, vanilaţi şi costau 2 lei şi 50 de bani pe kilogram adică aproximativ cât două zile de muncă ale unui muncitor”.
În colecțiile Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi se mai păstrează și astăzi ştanţa manuală pentru biscuiţii Carol folosită de fabrica lui Josiek Ludwig, ştanţă donată Muzeului în anul 1975 de către Maria L. Nimferato. Astfel, datorită ștanței, putem să știm astăzi cum arătau biscuiții Carol: aveau imprimat, cu litere ajurate, în partea de sus, numele proprietarului fabricii „LUD. JOSIEK”, la mijloc numele biscuiţilor „CAROL”, iar în partea de jos numele oraşului, „GALATZ”.

Ștanța pentru biscuiții Carol, din colecțiile Muzeului de Istorie din Galați
Din anul 1893, când se cunosc primele cifre legate de producţie, şi până în 1898, fabrica lui Josiek a cunoscut o dinamică spectaculoasă, producția crescând de aproape zece ori, din care jumătate se exporta. În anul 1908 se produceau cca 300 tone paste făinoase, 80 tone biscuiți și 30 tone gofrete. Ca dovadă a importanței fabricii din Galați, aceasta apărea și în catalogul Kelly’s Directory of the Merchants, Manufacturers ans Shippers of the United Kingdom, editat la Londra în anul 1897, catalog ce reprezenta un ghid pentru importul și exportul de produse fabricate în lume.
Gama de produse era diversă, incluzând: macaroane pline şi găurite, de toate grosimile; fidea albă şi galbenă, spaghete, tăiţei, lazane, lazanete, coroane, cuşcuş, pene, orzişor, steluţe, litere, seminţe, regate, peticele, biscuiți. Produsele erau vândute în toată România, Transilvania, Bulgaria şi Olanda.
Despre igiena fabricii, dr. Stavrescu afirma: „E dintre puținele fabrici din Galați, care ca construcție și curățenie satisface în mare parte cerințele moderne, atât ale industriei, cât și ale igienei. […] dl Josiek, pe cât de activ și întreprinzător este dornic de binele și renumele fabricei sale.”
În contextul conflictelor militare ce au urmat, decizia luată în anul 1915, de a produce pesmeți militari, a consolidat poziția fabricii ca furnizor principal al armatelor române și bulgare, aceasta devenind unul dintre principalii furnizori al Armatei Române.
În 1922, Ludwig Josiek a vândut fabrica unui grup de investitori reprezentați de Ludwig Nimferato, iar numele companiei a fost schimbat. Fabrica a continuat să producă și să obțină rezultate comerciale bune, chiar și sub o nouă denumire: Societatea anonimă de paste făinoase și biscuiți, fostă Josiek.

Monumentul funerar al familiei Josiek din Cimitirul „Eternitatea”
În ce îl privește pe fondator, Ludwig Josiek, acesta a fost un important membru al comunității locale, deținând calitatea de membru al Camerei de Comerț și Industrie din Galați și fiind decorat cu medalia „Meritul comercial și industrial” clasa I în anul 1913
Ludwig Josiek a murit pe 24 ianuarie 1932, la Galați, la vârsta de 66 de ani și a fost înmormântat pe 26 ianuarie la ora 2 după-amiază, dupa slujba religioasă. În presa locală și națională au apărut numeroase necrologuri care au anunțat tristul eveniment, printre care și cel publicat în „Monitorul Comunității din București: Organul Asociației Sinodale a Congregațiilor Germano-Evanghelice de la Dunărea de Jos”, care menționa:
„…de-a lungul anilor, a ajuns să se bucure de un mare renume și de bogăție, dobândite prin entuziasmul său creator, talentele sale versatile, onestitatea sa binecunoscută și firea sa sinceră, prietenoasă și mereu gata să sară în ajutor. A fost căsătorit cu doamna Emilie, din familia Faltin din Kronstadt, cu care a petrecut 41 de ani, într-o căsnicie ideală, cum rar se întâlnește. Din păcate, nu a avut parte de copii, dar și-a împărtășit dragostea nepoților săi și nenumăraților săi prieteni. Implicat în viața comunității bisericești evanghelice, în a cărei conducere s-a aflat, a avut grijă de parohia și școala germană din Galați. A lucrat mulți ani ca membru al consiliului orășenesc și, mai ales în timpul războiului și ulterior, a avut o activitate benefică ca președinte al Asociației pentru Asistență Publică. De asemenea, a jucat un rol major în Camera de Comerț locală, al cărei vicepreședinte a fost, precum și în comitetul școlar al școlii de afaceri locale și în diverse alte asociații. Diversele sale activități au primit recunoașterea corespunzătoare peste tot și i-au adus mai multe premii”.
(C. Toporaș, T. Bezman)
Surse: Acțiunea, an. 3, nr. 487-488, 27-28 ian. 1932; Bukarester Gemeidenblatt, an. 14, nr. 17, 23 apr. 1922; Bukarester Gemeidenblatt, an. 24, nr. 18, 1 mai 1932; Dimineața, 5 apr. 1913; Universul, an. 49, nr. 25, 27 ian. 1932; Tudose Tatu, Istoria trudită a fabricilor uitate, Galaţi, 2008; Tudose Tatu, Adrian Pohrib, Industriaşi şi comercianţi gălăţeni, harnici şi de temut. Mărci de fabrică și comerț (1890-1940), Galați, 2013; Gheorghe Codreanu, Monografia fabricelor din Galați, Galați, 1908; Anchete industriale, Galați, Ed. Tip. Tim. Nebunelli, 1901; N. Stavrescu, Raport de hygienă al orașului Galați pe anul 1907, Galați, 1908 https://historia.ro/sectiune/general/biscuitii-carol-de-la-galati-573218.html