Orice catastrofă majoră care afectează viața oamenilor, mai ales în apropierea unor sărbători importante, rămâne pentru mult timp în conștiința colectivă, ca un moment de încercare pentru capacitatea autorităților de a-i face față, cât și pentru solidaritatea și spiritul de întrajutorare al comunității.
O astfel de catastrofă, care a influențat atât viața locuitorilor din orașele aflate la capătul traseului feroviar Galați-Chișinău, cât și a multor alți români, care în seara de Crăciun circulau cu trenul între cele două localități, a avut loc în seara zilei de 24 decembrie 1938, tocmai în pragul Sfintei sărbători a Nașterii Domnului.
Incidentul feroviar de mari proporții din sudul Basarabiei a avut un impact major atât în țară, cât și peste hotare, Regele Carol al II-lea și guvernul României primind mesaje de condoleanțe și de sprijin de la Regele Angliei, George al VI-lea, de la președintele Republicii Franceze, Albert Lebrun, de la regentul Ungariei, Miklós Horthy, cât și de la alte oficialități străine, care și-au manifestat compasiunea pentru tragedia petrecută în România.
Accidentul a avut loc pe 24 decembrie, la ora 18, atunci când trenurile personale 7004 și 8121 s-au ciocnit între stațiile Frecăței și Etulea, în sudul Basarabiei, pe linia Galați-Chișinău, 235 de călători căzând victime, dintre care 93 și-au găsit sfârșitul în teribilul incident.
Condițiile climatice au avut un impact major asupra incidentului, întunericul, ceața și ploaia care a continuat pe tot parcursul nopții, precum și numărul mare al răniților, împiedicând luarea unor măsuri foarte rapide. Autoritățile din comuna Etulea, aflată în apropierea locației accidentului, împreună cu cca. 80 de țărani au încercat să ia primele măsuri de ajutor, transportând răniții cu săniile la spitalul din comuna Cuza Vodă și asigurând paza bunurilor împrăștiate pe câmpia unde a avut loc impactul.
Un tren militar sanitar a ajuns abia a doua zi la locul accidentului, fiind mobilizat în patru ore de la accident, acesta fiind dotat cu echipamentele și medicamentele necesare unei astfel de intervenții, serviciile medicale fiind asigurate de 10 medici și 20 de surori infirmiere. De asemenea, la aflarea veștii despre accident, militarii din garnizoanele aflate în apropiere, de la Bolgrad, Ismail și Galați au sosit din proprie inițiativă, în cel mai scurt timp posibil, la fața locului, pentru a acorda o mână de ajutor.
O mare parte a celor răniți a ajuns la Galați, aceștia fiind internați în Spitalul Israelit, Spitalul Sfântul Spiridon și Spitalul Militar, în cotidianele naționale fiind publicate, pentru informarea generală, listele cu numele și locația celor internați.
În catastrofa feroviară și-au găsit moartea atât gălățeni, cât și locuitori din diferite zone ale țării, din Ismail, Tighina, Timiș, Cetatea Albă, Brăila, Cahul, Cluj etc., precum și militari care se îndreptau, în preajma sărbătorilor către cei dragi, printre care se număra și prefectul de Orhei, locotenent colonelul Virgil Mironescu. Acesta se îndrepta spre Galați, localitatea sa natală, acolo unde se născuse pe 19 august 1888 și de unde, după terminarea cursurilor liceale, și-a început cariera remarcabilă în rândul armatei, avansând până la gradul de locotenent-colonel, în anul 1929. În anul 1931 încă mai locuia în Galați, într-un imobil situat pe strada Brăilei nr. 108.
La începutul anului 1938, lt. col. Virgil Mironescu a fost numit prefect de Orhei, discursul de la instalarea sa în funcție fiind reprodus în „Gazeta Basarabiei”: „Mândru de a conduce un județ de Români, urmași ai arcașilor lui Ștefan cel Mare, voi fi în fruntea activității județene și voi depune toată puterea mea trupească și sufletească pentru propășirea județului. Cer de la toată lumea să muncească gospodărește și cu suflet de român, căci numai munca aduce bogăția individului și statului. Cer respectarea desăvârșită a legilor și autorităților, cer ordine, liniște și armonie între locuitorii județului. Interzic orice preocupare politică. Vreau peste tot numai cetățeni români, trâind în liniște, siguranță, mulțumire și belșug, sub scutul legilor și autorităților. Vă doresc sănătate, voie bună și spor la muncă.”
Și-a respectat promisiunea făcută la instalarea sa ca prefect, afirmându-se ca un remarcabil gospodar, contribuind, în mai puțin de un an, la instaurarea unor măsuri edilitare, financiare și sanitare care urmau să aducă județul Orhei la același nivel cu alte importante județe ale țării. O atenție specială a dat-o țăranilor români, instituind pentru aceștia o serie de conferințe practice pe teme sanitare, agricole, didactice și religioase, dând chiar el personal sfaturi plugarilor în călătoriile sale, din sat în sat, prin județ.
Cu o zi înainte de tragicul accident, pe 23 decembrie, a angrenat întreaga comunitate într-o serie de acțiuni de caritate dedicate nevoiașilor și copiilor săraci și a organizat în toate școlile din satele județului serbări școlare în care promova tradițiile populare românești specifice sărbătorilor de Crăciun. A intensificat cultivarea plantelor textile pe cuprinsul județului și a încurajat arta industriei casnice tradiționale populare și purtarea portului național.
Virgil Mironescu se remarcase prin calitățile sale și înainte de a ocupa o funcție publică, în timpul războiului de reîntregire dând dovadă de o vitejie ieșită din comun în lupta cu trupele infanteriei ruse, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cu Medalia „Avântul Țării”, Ordinul „Sf. Ana”, Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918, Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer, Medalia „Victoria” și Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.
În seara de 24 decembrie 1938, deși pierduse inițial trenul ce pleca din Chișinău spre Galați, a făcut toate eforturile pentru a-l ajunge, luând o mașină până în gara din Revaca, o stație feroviară din sud-estul orașului Chișinău, de unde s-a urcat într-unul dintre vagoanele trenului fatal.
Caracterizat ca un „modest și eroic ostaș”, „primul între semenii săi”, de colegii din garnizoanele în care a servit (una dintre acestea fiind cea din Cernăuți, unde a funcționat timp de un deceniu), Virgil Mironescu și știrea tragicului său sfârșit, la doar 48 de ani, au constituit subiectele a numeroase articole și necroloage apărute la întretăierea anilor 1938 și 1939, semnate de cei care l-au cunoscut îndeaproape sau adresate în numele unor instituții în a căror activitate a fost implicat.
Virgil Mironescu a fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Eternitatea din Galați, acolo unde coloana de marmură neagră îi străjuiește și astăzi mormântul.
În cimitirul gălățean au fost înmormântați, unul în apropierea celuilalt, și mecanicii celor două locomotive care s-au ciocnit, Spiridon Merizi, care conducea locomotiva trenului 8821, ce mergea din Chișinău spre Galați, respectiv mecanicul Florescu Mircea, ce conducea trenul 7004 ce plecase din Galați spre Chișinău.
Pe ambele pietre de mormânt au fost menționate circumstanțele în care aceștia și-au găsit violentul sfârșit:
„Mircea Florescu, născut 10 septembrie 1908, mort la datorie la 24 decembrie 1938 în groaznicul accident de C.F.R. de la Frecăței. Fost mecanic la locomotiva nr. 2036 care venea cu trenul 7004 de la Basarabeasca la Galați.”
„Aici odihnește fratele nostru drag, Spiridon Merizi, mecanic C.F.R., în floarea vîrstei de 38 de ani, răpus din viață la datorie, în accidentul de la Frecăței, la 24.XII. 1938, pe locomotiva ce i-a fost dragă, lîsând zdrobiți de durere pe sora și fratele lui...”
Sora lui Spiridon Merizi, al cărei nume apare pe aceeași piatră funerară, era actrița gălățeancă Coca Merizi (1902-1964), care s-a afirmat pe scena Teatrului de Stat din Galați, în numeroase roluri.
În urma anchetei accidentului, realizată de parchetul gălățean, la însărcinarea procurorului George P. Scheianu, au fost arestați și acuzați de omor prin imprudență, subșeful stației Galați, șeful stației Frecăței și impiegatul de mișcare al stației Frecăței.
Ancheta a dat la iveală circumstanțele în care a avut loc accidentul: subșeful stației din Galați a schimbat încrucișarea trenurilor de la stația Etulea la stația Frecăței, iar șeful de gară de la Frecăței, deși comandase stației Etulea să realizeze încrucișarea trenurilor, nu a revocat acest aviz, executând ordinul de la Galați.
Astfel, cele două trenuri personale au pornit în același timp, în sens contrar, ciocnindu-se între cele două stații.
Accidentul feroviar din anul 1938, de pe traseul Galați – Chișinău, a rămas una dintre catastrofele feroviare de amploare din România, ale cărei urme au mai rămas astăzi doar în presa vremii și pe unele pietre funerare ale celor căzuți victime ale accidentului, cel puțin trei dintre acestea găsindu-se în Cimitirul Eternitatea din Galați.
(Camelia Toporaș)
Surse: Gazeta Basarabiei, an. 4-5, dec. 1938 – ian. 1939; Semnalul, dec. 1938 – ian. 1939; Timpul, an. 2, dec. 1938; Universul, dec. 1938; Curentul, dec. 1938