Ce să mai citim! Istoria albinelor – o carte care nu este despre albine

Primul roman pentru adulți al scriitoarei Maja Lund, Istoria albinelor, este un bestseller internațional tradus în peste treizeci și cinci de țări şi face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor.

Istoria albinelor, apărută la Editura Humanitas Fiction în 2019, o carte dedicată puterii naturii și a spiritului uman, are o structură aproape clasică, desfășurată pe trei paliere temporale: trei familii, una din Anglia anului 1852, alta din Statele Unite în 2007 și, ultima dintr-o Chină halucinantă, distopică, a unei perioade nu foarte îndepărtate în viitor, în 2098, care trăiesc tot atâtea drame existențiale. Punctul comun pentru cele trei familii care, sub diferite forme, luptă pentru supraviețuire în trei lumi tehnic diferite, este ambiția de a învinge greutățile. Maja Lunde pune semnul egal între extincția albinelor și posibila extincție a lui homo sapiens în acest roman care merită citit pentru că răspunde la întrebări importante şi sensibile ale vieţii precum: cum să respectăm natura, cum să-i respectăm pe ceilalți, cum să respectăm mai ales viața iar una dintre concluzii este că nici când suntem convinși că am pierdut totul, nu am pierdut totul cu adevărat.

Autoarea cărţii, Maja Lunde, este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste trei milioane de exemplare. Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți.

Cartea este disponibilă pentru împrumut atât la sediul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, cât şi la Filialele Nr. 1 şi Nr. 2 ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”.

Pentru rezervări sau alte detalii ne puteţi contacta şi printr-un e-mail către bvau.referinte@yahoo.com, cu specificarea datelor de contact (nume, prenume, număr permis, nr. tel. pentru confirmarea rezervării).

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.