Ce să mai citim! Autobiografia unuia dintre cei mai celebri actori, a celui care l-a întruchipat pe „Zorba Grecul”

Volumul intitulat „Păcatul originar” reprezintă autobiografia unuia dintre cei mai celebri actori, al cărui nume va rămâne veșnic legat de filmul „Zorba Grecul”, actorul de origine mexicană Anthony Quinn, pe numele său adevărat Manuel Antonio Rodolfo Quinn Oaxaca, care a trăit între anii 1915 și 2001.

Cartea reprezintă o emoționantă și amplă confesiune a actorului despre viața sa fabuloasă, o incursiune în trecutul său care aduce la suprafață cele mai sumbre sentimente, în încercarea de a înțelege iubirea și moartea și, mai ales, moartea fiului său. Volumul acoperă prima parte a vieții sale, copilăria, adolescența, primele iubiri, prima căsătorie, debutul în viața de actor etc., constituind prima sa autobiografie, scrisă în 1972, cea de-a doua, intitulată „One Man Tango”, fiind scrisă în 1997.

Autobiografia lui Anthony Quinn nu este o poveste despre lumea fascinantă de la Hollywood, ci una despre cum cauți iubirea și cum înveți să folosești fiecare mică resursă emoțională și materială pe care o ai ca să obții ceea ce îți dorești. În colecțiile bibliotecii găsiți și o parte dintre filmele în care a jucat Anthony Quinn, disponibile în sala Multimedia de la sediul central al bibliotecii: A Walk In The Clouds, Zorba grecul, Revenge, Last Train From Gun Hill, Van Gogh, Războiul mafiei, Lawrence of Arabia, The Guns Of Navarone.

Cartea poate fi împrumutată de la sediul central al Bibliotecii Județene “V.A. Urechia” și de la Filialele Nr. 1, Nr. 2 și Nr. 5; poate fi rezervată și prin e-mail către bvau.referinte@yahoo.com, specificând datele de contact (nume, prenume, număr permis, nr. tel pentru confirmarea rezervării).

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.