Ce să mai citim! Despre „Arta de a asculta și alte lecții de viață” ale lui Michael Caine

Actorul Michael Caine a excelat în toate rolurile jucate, fiind răsfățatul criticilor de film. A pornit de jos, astfel că sacrificiile pe care i le-a cerut succesul nu îi sunt necunoscute, fapt confirmat și de vorbele actorului care și-a clădit cariera treaptă cu treaptă:

„Lucrurile mici pot duce la lucruri mari. Și, dacă le faci așa cum trebuie, astrele se vor alinia când te aștepți mai puțin.”

Michael Caine are o poveste de viață specială, atât de specială cât poate fi o viață de vedetă a industriei cinematografice hollywoodiene. Este un englez clasic, provenit din clasa de jos a societății, care și-a dorit ca pasiunea să-l scoată din mizerie. Atunci când îți dorești ceva cu adevărat, se împlinește, iar această zicală s-a adeverit în cazul lui: a avut parte de aprecierile criticii de specialitate, dar și din partea publicului. Este suficientă apariția numelui său pe afișul unui film pentru ca acesta să se bucure de un număr mare de spectatori.

Sir Michael Caine a fost nominalizat la Premiile Oscar de șase ori și a câștigat de două ori: prima oară în 1986, pentru rolul din filmul „Hannah și surorile ei” și a doua oară în 1999, pentru rolul din „Legea Pământului”.

Cartea la care facem referire este scrisă de un om extrem de lucid, în ciuda senectuții (avea peste 80 de ani la momentul scrierii), cu o memorie fabuloasă și cu atenție pentru detaliu. Poveștile pe care le-a trăit sunt o lecție de viață pentru oricare dintre noi.

O carte, un om, o viață, de la care putem învăța multe!

Cartea este disponibilă pentru împrumut atât la sediul bibliotecii, cât și la fililale.

O parte dintre filmele în care Michael Caine a jucat le găsiți și în colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.