Ce să mai citim! „Pe tărâmul fantomelor înfometate: Prizonieri în lumea dependenței” de Gabor Maté

Cartea, apărută în 2019, se bazează pe experiența unui medic de familie care, de-a lungul a 12 ani, a lucrat cu persoane cu adicții și alte comorbidități. Lucrarea explorează originile biologice, psihologice și sociale ale adicțiilor, explicând interdependența acestora cu experiențele traumatice din viața omului.

Gabor Maté ne introduce într-o lume promiscuă, în suburbiile lumii, printre diversele tipuri de dependenți de droguri și nu numai. Pe parcursul celor șapte părți ale lucrării, autorul descrie diversele forme pe care le pot lua dependențele, consecințele negative ale dependențelor și subliniază importanța subiectului în lumea contemporană.

Lucrarea este tulburătoare prin profunzimea și profesionalismul cu care autorul tratează situații personale, demonstrând existența unor probleme medicale care trebuie tratate în clinici speciale și care afectează nu numai pacienții, ci și familiile și apropiații acestora.

De la formele benigne, numite dependențe comportamentale, la cele maligne, care produc schimbări dramatice în viața intimă și socială, dar și în organismul individului, dependențele și suferințele provocate de acestea sunt transformate de autor în cazuri emoționante, care ne demonstrează compasiunea medicului. În paginile lucrării, specialiștii în sănătate mintală vor descoperi o cazuistică bogată și variată, iar familiile celor afectați de dependențe severe vor găsi multe răspunsuri edificatoare.

Nu toate cazurile de dependență își au rădăcina în abuz sau în traumă, însă toate pot fi legate de experiențe dureroase. În centrul tuturor comportamentelor dependente stă o suferință. O au împătimiții de jocuri de noroc, dependenții de online, cumpărătorii înrăiți și dependenții de muncă. Poate că rana nu e atât de adâncă, iar durerea nu este atât de cruntă, și poate e complet ascunsă – dar e acolo!

Ecranizarea cărții a avut loc anul acesta, sub forma unui lungmetraj documentar cu doctorul Gabor Maté, în regia lui Zaya Benazzo și a lui Maurizio Benazzo, premiera având loc la Festivalul Brooklyn Film din 4-12 iunie 2021.

Gabor Maté este medic canadian de origine maghiară, interesat în activitatea sa profesională de dezvoltarea umană, de impactul evenimentelor adverse din copilărie asupra dezvoltării individului, de rolul emoțiilor și al stresului în boli fizice și în dezvoltarea bolilor mentale. Cele mai importante lucrări ale sale se concentrează asupra ADHD-ului, dependențelor și asupra rolului stresului în boli fizice cronice.

Cartea este disponibilă pentru împrumut și disponibilă pentru consultare la sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”. Pentru rezervări sau alte detalii ne puteţi contacta şi printr-un e-mail către bvau.referinte@yahoo.com, cu specificarea datelor de contact (nume, prenume, număr permis, nr. tel. pentru confirmarea rezervării).

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.