Întoarcere în timp, în Galați… „la începutul epopeii” Combinatului Siderurgic

Nicolae Aftet, cel care a excavat prima cupa

În ziua de 17 iulie 1961, a început la Galați construcția celui mai mare combinat siderurgic al țării, unul dintre cele mai mari și mai moderne combinate, la acea dată, din Europa. Cotidianul local consemna momentul istoric al excavării primei cupe de pământ, pe locul unde s-a ridicat apoi importantul obiectiv industrial și economic al Galațiului și al țării:

cei prezenți au păstrat cu sfințenie toate secundele faptului – ora exactă a pornirii excavatorului : 7,35”, cu toate întâmplările, emoțiile, culorile și miresmele lor unice, irepetabile. […]

Pe miriștea proaspătă rămasă în urma ultimei recolte de grâu, pe platoul fileștilor, au venit excavatoare, buldozere și alte mașini moderne […]. Cinstea de a săpa prima cupă de pământ pe locul unde se vor înălța sectorul de întreținere, forja, turnătoria și alte obiective a revenit excavatoristului Nicolae Afteț, care a lucrat pe multe șantiere mari de construcții, fruntaș în producție, decorat cu Ordinul Muncii clasa I-a. Odată cu el au început lucrările și alți excavatoriști, printre care Gheorghe Secară și Alexandru Crăcan, conducătorii de buldozere Vasile Fulger și Ion Brahadiru – constructori entuziaști ai viitoarei cetăți a oțelului”.

Grup de muncitori la excavarea primei cupe

Macheta Combinatului Siderurgic Galați

Primele discuții despre construcția unui combinat siderurgic într-un oraș port pe Dunărea maritimă au apărut în anul 1958. Așezarea strategică a Galațiului, într-o zonă avantajoasă din punct de vedere geografic, a condus la alegerea sa, iar peste doi ani era emis și decretul ce consfințea această hotărâre, prin care era aprobată investiția, stabilite amplasarea și profilul combinatului, respectiv măsurile pentru construirea acestuia.

Titularul investiției a fost Ministerul Industriei Metalurgice, antreprenorul general – Întreprinderea de construcții și montaje siderurgice Galați iar proiectantul general – Institutul de Proiectare și Inginerie pentru Industria Metalurgică București (I.P.R.O.M.E.T.) cu o filială de proiectare și asistență tehnică la Galați.

„Aici va fi combinatul…” consemna la acel moment, pe verso-ul fotografiei, scriitorul Ilie Tănăsache

Construcţia începută în iulie 1961, a presupus un efort susținut: peste 16 milioane metri cubi de pământ excavat, aproape 5 milioane tone de materiale și multă, multă muncă. Laminorul de Tablă Groasă nr. 1, primul obiectiv de producţie important, a fost inaugurat doi ani mai târziu, iar în iulie 1968 au fost finalizate toate capacitățile de producție importante și elaborată prima șarjă la Oțelăria nr. 1.

Combinatul Siderurgic Galați – prima cupă (1961)

Lucrări de excavație pe șantierul Combinatului (1961)

Surse: Județul Galați pe scara timpului, Galaţi: Comitetul Judeţean Galaţi al P.C.R., 1972; Scânteia, an. 30, nr. 5229, 18 iul. 1961; Viața nouă, an. 17, nr. 5172, 21 iul. 1961; Viața nouă, an. 17, nr. 5188, 9 aug. 1961.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.