Întoarcere în timp… în urmă cu 50 de ani, când în Galați a fost inaugurat Spitalul Județean

Terminat cu doi ani mai devreme (construcția începuse în anul 1967), noul spital gălățean era la data inaugurării atât cel mai important edificiu de ocrotire a sănătății, cât și cel mai impunător din regiune, datorită concepției arhitectonice care a stat la baza proiectării. Clădirea a fost realizată după un proiect al unui colectiv de proiectanți din cadrul Institutului de studii şi proiectare pentru construcţii, arhitectură şi sistematizare (ISCAS), reprezentând la acea vreme o importantă realizare pentru sănătatea publică din zona Galațiului. De altfel, proiectul realizat de arhitecții Gheorghe Trifu, Victor Krochmalnik, Mioara Popescu și Lidia Chintescu a fost premiat în anul 1971, în cadrul Premiilor Uniunii Arhitecților din România.

Câteva imagini din procesul de construcție al Spitalului Județean se găsesc și în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, după cum se poate vedea mai jos:

Pentru construcția spitalului din Galați, arhitecții au grupat și au distribuit unitățile funcționale ale construcției în trei părți: staționar, policlinică ambulatorie și grup gospodăresc. Într-un interviu acordat în anul 1965 revistei Arhitectura, arhitectul specialist Gheorghe Trifu explica principiile care au stat la baza construcției:

„A fost concepută o arhitectură simplă, variată, prin diferența de înălțime și de formă a celor trei volume, precum și prin amplasarea lor în teren. S-a ținut cont de condițiile de teren, spitalul fiind amplasat în punctul cel mai înalt al orașului, oferind o perspectivă largă spre Dunăre. Dominanta o constituie volumul staționarului, care a fost amplasat cu capetele în direcția vânturilor importante, lucru ce, de altfel, a determinat și alegerea partiului (concepție de ansamblu a unei lucrări de arhitectură, privind stabilirea proporțiilor și a destinației lucrării). S-a mai ținut seama și de legăturile optime cu orașul și cu regiunea, terenul aflându-se situat pe șoseaua ce duce spre Brăila.”

 A rezultat o construcție robustă, dar în același timp cu o arhitectonică deosebită, la care au fost folosite:

  • pentru finisajele exterioare: placaje ceramice combinate cu plăci ceramice colorate smălțuite;
  • pentru finisajele interioare: finisaje curente pentru staționar; faianță colorată și gresie la blocurile operatorii; placaje de marmură la părțile de recepție; tâmplărie metalică la tocurile ușilor.

Spitalul Județean din Galați avea la data inaugurării o capacitate de 1300 de paturi, policlinica fiind legată de corpul de spitalizare, care dispunea de toate serviciile de diagnostic și tratament, de blocul operator și de alte servicii tehnico-medicale aferente spitalului. Grupul gospodăresc a fost dispus imediat lângă intrarea principală din parcul spitalului, fiind compus din blocul alimentar, spălătorie, ateliere pentru spital, atelier auto și centrala pentru abur și apă caldă.

Inaugurarea instituției spitalicești a avut loc la sfârșitul anului, la 30 decembrie 1971, cei prezenți la tăierea panglicii inaugurale vizitând pavilioanele policlinicii și câteva dintre secțiile spitalului.

Surse: Arhitectura, an. 13, nr. 3(94), 1965, p. 53-54; Sănătatea, nr. 7, iul. 1965, p. 6; Scânteia, an. 41, nr. 9015, 31 dec. 1971, p. 3; Viața nouă, an. 23, nr. 7047, 8 aug. 1967, p. 1; Muncitorul sanitar, an. 23, nr. 52(1124), 21 dec. 1971, p. 1; Viața nouă, an. 28, nr. 8412, 31 dec. 1971, p. 1, 4; Muncitorul sanitar, an. 23, nr. 2, 4 ian. 1972.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.