Pe 24 iunie, în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume este marcată Ziua Universală a Iei. Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia, a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine, care a dorit ca bluza tradiţională românească, împreună cu tradiţia moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume.
Ziua de 24 iunie coincide cu Drăgaica sau Sărbătoarea Sânzienelor, acele femei frumoase, divinități nocturne ce trăiesc în păduri și care, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împărțind fecunditate atât plantelor și animalelor, cât și femeilor și oferind proprietăți tămăduitoare plantelor de leac. În tradiţia populară românească, se consideră că Sânzienele sunt îmbrăcate în ii.
Termenul „ie” este derivat din latinescul „tunicae lineae” – tunică subţire purtată pe piele, apariţia sa fiind datată în vremea civilizaţiei Cucuteni.
Arta meşteşugului iei, pe care sunt cusute însemne magice ce au rolul de a proteja purtătorul de spirite rele, de farmece sau de soartă rea, este moştenită din generaţie în generaţie, în vederea transmiterii acestei tradiţii populare care individualizează portul popular românesc.
Ia reprezintă cămaşa tradiţională românească de sărbătoare și cea mai importantă piesă din costumul popular, ornamentele şi cromatica sa fiind în corelație cu vârsta celei care o poartă. Cămășile româncelor erau lungi, largi, cu mâneci, desfăcute în mijlocul pieptului, bogat împodobite pe umeri și de-a lungul mânecii, pe piept și mai puțin pe spate și pe poale.
Cămașa cu altiță, cel mai răspândit model de cămașă femeiască, este întâlnită în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, în zona Branului şi a Covasnei şi se caracterizează prin existenţa unor câmpuri ornamentale: guler – piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.
Motivele care alcătuiau altița și râurile erau de obicei identice, și erau motive fitomorfe, astrale, gerometrice și abstracte. Simbolistica acestor motive este legată atât de forma lor, cât și de culori. De altfel, culorile au o importanță aparte în portul popular românesc, fiind specifice zonei geografice în care a fost realizată ia, dar și adaptate vârstei femeii care urma să o poarte, precum și statutului social al acesteia.
O ie bogat decorată, cu ornamente din mătase, mărgele sau alte aplicații prețioase, era purtată la zi de sărbătoare. Aceeași ie ar fi putut fi integrată în portul de zi cu zi, dacă îi aparținea unei femei înstărite. Fetele tinere din sat, nemăritate, preferau iile vesel colorate (combinații de roșu, galben, roz sau alte nuanțe deschise), în timp ce culorile sobre (negru, maro, verde închis, auriu) erau favoritele femeilor mature, ajunse la o anumită vârstă și având un anumit statut social. Aceste culori erau considerate adecvate vârstei proprietarei, făcând cinste unui trai purtat cu decență. Culoarea oferă și alte detalii despre ii: albastrul și argintiul erau folosite pentru a simboliza apa și râurile (un motiv des întâlnit în cultura populară românească), auriul și verdele erau culori folosite pentru a reprezenta câmpia, roșul și maroul – regiunile muntoase.
Țărănci din județul Covurlui, Moldova
Gama cromatică tradițională folosită în zona Covurluiului, până la începutul secolului al XX-lea, pentru ornarea cămășilor era roșu și negru pe fond alb. Apoi negrul a fost înlocuit parțial cu albastrul, iar după Primul Război Mondial au fost introduse treptat toate culorile, renunțându-se treptat la relația roșu-negru.
În semnele cusute pe iile românești stăteau întipărite năzuințele, dorințele și viața celei care îi dădea naștere. Astfel, erau reprezentate motive inspirate din natură (flori, frunze, copaci, ramuri, viță de vie, trifoi), aștri cerești (soarele, luna, stelele), îndeletnicirile tradiționale (roata, peștele, spicul), obiceiurile (arcada, crucea, clepsidra) sau etapele vieții (nașterea, nunta).
Ziua Universală a Iei este ziua în care femeile românce sunt îndemnate să poarte ie, indiferent în ce colț al lumii s-ar afla, purtarea ei fiind un motiv de bucurie și un prilej de a ne exprima identitatea culturală românească.
Surse: Alexandrina Enăchescu-Cantemir, Portul popular românesc, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1935; Eugen Holban, Portul popular țărănesc din Sud-Estul Moldovei: cămașa sau iea femeiască (I), în Dunărea de Jos, nr. 74, apr. 2008; Elena Secoșan, Paul Petrescu, Portul Popular de sărbătoare din România, București, Editura Meridiane, 1984;