28 iunie – Ziua Ziaristului Român

Jurnaliști adunați în fața redacției ziarului gălățean „Acțiunea” (1930)

Uniunea Ziariştilor Români a ales această dată (28 iunie) ca fiind emblematică pentru importanța pe care ar trebui să o aibă profesia de jurnalist în România, întrucât 28 iunie 1883 a fost ziua în care Mihai Eminescu a fost scos cu forța din viața publică și băgat în cămașa de forță. A fost ziua în care, practic, presa a fost arestată, Eminescu fiind, la momentul acela, cea mai puternică voce publicistică.

Ziua Ziaristului Român, 28 iunie, reprezintă, pentru Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, nu o zi triumfală a presei și a jurnalismului, ci o zi canonică, de reculegere și reflecție asupra propriei meniri profesionale și a propriei istorii.

I. C. Atanasiu

Criticul C. Dobrogeanu-Gherea, într-o conferinţă a sa, reprodusă de I.C. Atanasiu (fost prefect al judeţului Covurlui), în rezumat, în volumul „Mişcarea Socialistă”, volumul I, a descris astfel starea de atunci a presei româneşti:

Ziaristul trebue să fie om cult pentru ca să priceapă bine structura economică a societaţei; ca să ştie cum să apere interesele clasei sale, trebue să fie om iscusit; pentru ca să aducă argumentele cele mai nemerite, deşi foarte des false, în folosul clienţilor lui; în sfârşit, trebue să fie şi om cu talent, pentru a prezenta interesele speciale clasei ori grupei lui ca interese ale naţiunei întregi, pentru a da un aspect ideologic şi moral unor interese meschine. Astfel dar, prin calităţile culturale, intelectuale, morale şi foarte des imorale, cari se cer gazetarului în străinătate, prin rolul lui de păzitor neadormit al intereselor clasei în vecinică luptă cu alte clase, se explică perfect importanţa şi autoritatea ce o are gazetarul în străinătate şi puterea ce are presa acolo.

La noi în ţară, acei cari în calitate de oameni politici conduc, fac şi desfac afacerile statului, se împart în partide, se luptă, şi din sânul lor scot guverne, se ridică la câteva mii, aşa că nu au nevoe de gazete ca armă de luptă: ei se ceartă şi se inţeleg intre ei „en familie” şi un post de subprefect pentru un nepot sau o Catedră pentru o cumnată este desigur un argument mai puternic pentru recrutarea voturilor decat articolele cele mai puternice de gazetă. În astfel de condiţii cel mult o gazetă politică poate să servească pentru calomnie rea şi insultarea potrivnicilor şi aceasta nu arata ca un mijloc de distrugere a potrivnicilor cât ca o răzbunare, ca o răsuflare a urei pricinuită de invidie şi de pofte neîndestulate.

Imagine din redacția ziarului „Acțiunea” (1930)

Personalul redacțional al publicației „Ecoul” (1932)

Pe de altă parte, Constantin Bacalbaşa, ziarist, memorialist și om politic român, afirma, în volumul „Bucureştii de altă dată”:

Un ziarist mare nu este acela care ştie numai să scrie frumos, ori să scrie mult, ori să varieze subiectele, dar mare şi cu înrâurire asupra contemporanilor e ziaristul legat de unele convingeri, cu o puternică temelie morală, cel care iubeşte cu putere ceva din lucrurile mari: patria, poporul său, şi general oamenii.

Istoria presei gălățene și a ziariștilor săi este extrem de bogată, pentru a-i enumera aici. Astfel, doar în perioada 1849‑1918 au apărut nu mai puțin de 250 de periodice, majoritatea formând‑o, după februarie 1866, ziarele partidelor politice. În ceea ce privește formele asociative, la 14 ianuarie 1907 lua fiinţă un Cerc al Publiciştilor şi Ziariştilor format din 150 de membri şi condus de un comitet format din Constantin Calmuschi, Constantin Z. Buzdugan, Gr. Trancu‑Iaşi.

Constantin Calmuschi

C. Z. Buzdugan

Grigore Trancu-Iasi

Surse: George Munteanu, Galaţii. Partea II. 1900-1938. Oameni şi fapte în presă, literatură, comert, etc. Tipografia „Eminescu” Galaţi; Adevărulnr. 6266, 2 febr. 1907; Paul Păltănea, Istoria orașului Galați : De la origini până în 1918, Galați, Editura Partener, 2008

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.