Dacă în postarea anterioară ne-am oprit asupra Cinematografului Trianon, care se afla în dispăruta Piață Regală a Galațiului, de această dată aruncăm o scurtă privire asupra trecutului cunoscutului Cinema „Central” de pe strada Domnească.
Teatrul-Cinema „Central” în partea dreaptă a imaginii
Prima construcție ce adăpostea Teatrul-Cinema „Central” a fost realizată în perioada 1911-1912, proprietar fiind Ion Dragomirescu. Ulterior și-a schimbat proprietarul astfel că în anii ’20 făcea parte, alături de Cinema „Lux” Brăila și de Cinema „Lux” Bacău, din Societatea A.M.I.C. Brăila, deținută de Menelas Passalacqua și Constantin Mănciulescu. Dintre aceștia doi, Menelas Passalacqua mai activase în domeniu, având în proprietate, încă din anul 1910, un teatru în Brăila, pe strada Galați, care îi purta numele, devenit apoi Cinematograful „Dunărea”. După 1945 acesta a fost redenumit „11 Iunie”, pe actualul amplasament fiind construit Cinematograful „Central” din Brăila.
În anul 1924 cei doi proprietari au împărțit Societatea A.M.I.C. în două, Cinema „Central” Galați revenindu-i lui Constantin Mănciulescu.
În anul 1928, Cinema „Central” devenea subiectul unui articol al cunoscutei reviste „Cinema”, deoarece tocmai fusese luat în antrepriză de A. Goldfeld, cel care administra și Cinematograful „Miron”.
Cunoscut în special pentru modul în care a promovat Cinematograful „Miron”, care se număra, după aprecierea reporterului „printre cele mai importante săli din provincie”, fapt datorat se pare „confortului occidental” de care se bucurau spectatorii și de atenția dată calității redării filmelor prezentate, Goldfeld adusese cinematograful la un standard care îi permitea să stea „chiar alături de marile săli de premieră din centrul Capitalei”.
Având în vedere succesul de care se bucura, Goldfeld a hotărât să ia în administrare și Cinematograful „Central”, care la acea vreme era cel mai mare din țară, numărând 1000 de locuri la parter, 250 de locuri în loje și 500 de locuri în balcon, deci cu o capacitate de 1750 de locuri, așa cum se sublinia în reportaj.
Deosebit de importantă era considerată la acel moment calitatea redării filmului, ceea ce implica o proiecție care să respecte viteză normală, astfel încât să nu deformeze calitatea reprezentației.
Filmele ce rulau în Galați în anul 1924
Sala Cinematografului „Central” era înzestrată și cu o scenă de teatru, fapt pentru care sala era folosită și pentru reprezentații teatrale.
În anul 1929 Herman Calmanovici, Leon B. Waldman și Moritz Sulimovici se asociau pentru a exploata antrepriza Teatrului Cinema „Central” din Galați, închiriat de la Comunitatea Elenă pe o perioadă de 5 ani.
În noaptea zilei de 17 martie 1930 cinematograful a luat foc, fiind mistuit până la temelii. Cu toate acestea, în scurt timp, deja în luna septembrie clădirea se afla deja în proces de reconstrucție:
… întocmai ca pasărea „Phoenix”, renaște din cenușe un nou cinema, mai impunător și falnic ca cel căzut jertfă flăcărilor.
Noul teatru a fost construit din beton armat, fiind prevăzut cu două rânduri de loje și cu instalații tehnice de ultimă oră. De asemenea, pentru evacuarea ușoară a spectatorilor, a fost prevăzut cu mai multe uși decât clădirea precedentă.
Clădirea ce adăpostea Cinematograful Central după naționalizare (1952)
O noutate absolută pentru Galați era însă instalarea în Teatrul „Central” a aparatelor sonore „Western Electric” (disc și peliculă) într-o cabină de proiecție special destinată acestui scop, în timp ce problema acusticii a fost rezolvată de arhitecții care s-au îngrijit de clădirea teatrului, care au adoptat cele mai bune soluții de la acea vreme. Lucrarea avea ca termen de finalizare luna noiembrie a aceluiași an.
Pe lângă Cinematograful Central, alte două cinematografe din Galați dețineau echipamente pentru redarea filmelor sonore în anul 1930:
- Cinema „Odeon” (ce deținea marca Pacent – peliculă și disc) și
- Cinema „Trianon” (ce deținea marca Gaumont-Chronophone – disc).
În anul 1948 Cinematograful Central, alături de Aro-Bănică (fost Cinema Paradis), Lux., Miron și Odeon erau naționalizate.
Surse: Mnitorul Oficial. Partea a 2-a, nr. 125, 11 iun. 1925; Cinema, an. 5, nr. 94, 1928; Monitorul Oficial. Partea a 2-a, nr. 150, 11 iul. 1929.