Fostele ruine ale S.C. Mehid, de pe str. George Coșbuc nr. 256
De curând ruinele fostei întreprinderi gălățene Mehid, de pe strada George Coșbuc nr. 256 au fost puse la pământ, după ce au rezistat aproape 11 ani de zile. Ce se întâmpla acum jumătate de secol pe locul fostei Mehid? Cum a început istoria acestei fabrici gălățene? Ar trebui să ne întoarcem cu ceva timp în urmă, acum 50 de ani, când pe acele locuri se afla sediul Uzinei de Fabricație, Reparație și Montaj pentru Agricultură din Galați (U.F.R.M.A.). Aceasta avea ca obiect de activitate producerea de instalații și piese de schimb pentru tractoare și alte mașini agricole, mare parte dintre produse fiind proiectate chiar de serviciul tehnic al uzinei.
Uzina producea și alte tipuri de instalații, necesare industriei locale, precum ansambluri necesare utilării abatorului Combinatului Avicol din Galați, inaugurat la sfârșitul anului 1972. De asemenea, uzina a participat și la construcția de axe de foreze pentru realizarea de găuri și bătutul pilonilor de fundație, acestea fiind folosite pentru construcția blocurilor de locuințe în municipiul Galați. Foreza a fost proiectată de Institutul de Proiectări Județean, iar U.F.R.M.A. a executat sistemul de ambreiaje, compus din circa 600 de piese.
Ce mai fabrica U.F.R.M.A. Galați? Mori pentru producerea făinii din ciocălăi, utilaje pentru brichetat masă verde, utilaje pentru recoltat porumb, remorci de gabarit mare acționate hidraulic, cazane de încălzit pentru zootehnie, remorci monoax pentru transportul lădițelor de struguri, transportoare pneumatice pentru furaje, mașini de sudat prin puncte, ridicătoare hidraulice monobloc pentru tractoare etc.
Scaun hidropneumatic
Tot la uzina gălățeană a fost realizat scaunul hidropneumatic destinat echipării tractoarelor executate de Uzina „Tractorul” din Brașov. Cositoarea subacvatică reprezenta o altă noutate tehnologică a anului 1972, destinată unităților piscicole, pentru creșterea producției de pește și facilitării condițiilor de pescuit în Deltă, în locurile cu vegetație subacvatică bogată. Această cositoare se construia pentru prima dată în țara noastră și consta dintr-o ambarcațiune metalică cu o lungime de 6,8 m, antrenată de un motor de mică putere, care punea în mișcare și cositoarea cu reglaj pe adâncime.
Dar produsele cele mai solicitate acum jumătate de secol erau HIDROSFERELE – castele de apă mobile cu rezervor metalic sferic, de capacitate mică și la un preț mai scăzut față de cele din beton. Construcția prezenta avantajul de a putea fi demontată și instalată în altă locație, rezervorul metalic, sub formă de sferă, având o capacitate de 60 metri cubi și putând depozita apa provenită de la un puț obișnuit. Construcția era destinată localităților cu 2000-3000 de locuitori.
U.F.R.M.A. a proiectat și a fabricat aceste hidrosfere, pentru prima dată în țară, la sfârșitul anilor ’70, acestea fiind destinate alimentării cu apă potabilă sau cu apă pentru irigații.
Articol din revista „Știință și Tehnică”, referitor la realizările U.R.F.M.A. Galați
La cererea beneficiarilor, U.F.R.M.A. a realizat astfel de castele și cu o capacitate mai mare, de 100, 150 și 250 metri cubi. Ele erau destinate localităților rurale, precum și unor ferme legumicole și zootehnice și aveau avantajul că la temperaturi scăzute, de aproape -30 grade, apa nu îngheța. Acest fapt se datora izolației interioare realizată cu polistiren expandat și căptușelii exterioare, realizată dintr-un strat izolator de peste 15 cm grosime și o îmbrăcăminte de protecție din tablă zincată reflectorizantă.
Această soluție constructivă a fost apoi adoptată, pe baza documentației oferite de U.F.R.M.A. Galați, și de alte uzine din țară, pe baza prototipurilor, documentațiilor și specialiștilor trimiși de la Galați.
Uzina care a inițiat realizarea celebrelelor castele de apă (hidrosfere) a devenit, din 1977, Întreprinderea Mecanică pentru Echipamente Hidraulice (I.M.E.H.), iar din 1991, I.M.E.H. s-a transformat în S.C. Mehid S.A.
Surse: Satul Socialist, nr. 884, 11 mart. 1972; Satul Socialist, nr. 985, 8 iul. 1972; Știință și tehnică, 1972; Viața nouă, 22 mai 1971.