Din poveștile Eternității (5) : Karas și Morintz și fabrica lor de succes din Galați

Karas și Morintz erau numele care apăreau, adesea, în presa veche gălățeană, sub titulatura firmei gălățene Ceramica, ce avea ca obiect de activitate producția de sobe de faianță, teracotă și articole de ceramică, având o sucursală și la Tulcea.

Cine era Eduard Morintz, sau „Moș Morintz”, așa cum îi ziceau prietenii? Aflăm dintr-un portret conturat în presa vremii:

Când viața ta întreagă ţi-ai închinat-o muncii creatoare şi când pe urmele vieţii tale înfloresc roadele ostenelii ce ai depus, nu se poate ca privind înapoi, să nu simţi bucuria că n’ai trăit în zadar şi că toate ostenelile tale n’au fost seminţe sterpe.

D-l Eduard Morintz este un asemenea om şi pe chipu-i surâsător străluceşte bucuria isvorâtă din conştiinţa ostenelilor sale. Un bătrânel simpatic Moş Morintz… şi e plin de acea senină cuminţenie de om matur şi cinstit, isvorâtă din acea înţelepciune a frământărilor şi a experienţelor vieţii.

Născut în anul 1867, la Botoşani, de etnie german, Eduard Morintz a fost elev al Şcolii de Meserii din oraşul său natal, acolo unde deprinde arta și meseria lucrului cu ceramica, ieșind de pe băncile școlii ca meșter în această străveche ocupație românească, un „meșter desăvârșit”, așa cum îl caracterizau concetățenii săi din orașul său de adopție, Galați, acolo unde s-a stabilit după ce a lucrat o perioadă la Fabrica de Ceramică din Botoșani, de unde a fost trimis în orașul de la Dunăre, pentru a înființa o reprezentanță.

Astfel, în ultima decadă a secolului XIX, Eduard Morintz descinde la Galaţi, acolo unde își înființează ulterior o firmă de profil pe cont propriu. De un succes mai mare are parte însă din momentul în care deschide, în anul 1920, o firmă sub numele său și al ginerelui acestuia, Francisc Karas, „Fabrica de teracotă și de produse ceramice” de pe strada Cazărmii [astăzi strada Alexandru Cernat] ce apare în reclame la numărul 83 sau 88. Depozitul fabricii se afla pe strada Brăilei nr. 15, așa cum reiese din reclama firmei, care pe parcurs își extinde domeniul de activitate și cu: parchete de stejar (Calitatea și uscătura garantată), „Chemineuri”, Sobe de faianță confecționate din șamotă (Culorile și desenele cele mai moderne), plăci de faianță („de îmbrăcat pereții” sau pentru pardoseli), recomandându-se ca „Singura fabrică de încredere în această branșă”. Magazinul de prezentare al Fabricii de teracotă și produse ceramice Karas și Morintz s-a aflat la un moment dat chiar în centrul Galațiului, pe strada Domnească, la parterul Grand Hotel (fostul sediu al Primăriei Galați).

Eduard Morintz a format la Galați o școală de tineri meseriași în meșteșugul ceramicii, transmițând mai departe această artă și fiilor săi.

Dincolo de activitatea profesională, fondatorul firmei, Eduard Morintz, s-a bucurat de stima concetățenilor săi, așa cum reiese din prezentarea făcută într-una dintre publicațiile locale ale vremii:

Dar viaţa lui Moş Morintz mai are un aspect: cel al stimei în care l-au situat concetăţenii săi. Deşi n’a făcut politică, neîncadrându-se în vreun partid, neplăcându-i decât o singură politică : cea meşteşugărească, viaţa sa plină de vrednicie îl aşează printre fruntaşii oraşului.

Astfel, îl vedem aşezat Preşedinte al Breslei Constructorilor, membru al Camerei de Comerţ, Consilier Comunal şi, ca o dreaptă răsplătire, i se conferă Medalia Industrie şi Comerţ ambele clase.

Cavoul familiei Karas din Cimitirul Eternitatea din Galați

Departe de a’şi fi irosit forţele, Moş Morintz continuă să lupte, continuă să privească cu dragoste de frate adevărat sforţările semenilor săi, continuă să-ţi lumineze sufletul cu chipul său senin, cu sfatul său şi, de ce n’am spune-o? — cu sprijinul său bănesc, adesea.

Ambele morminte, ale celor doi proprietari ai firmei Ceramica, Eduard Morintz și Francisc Karas, se găsesc printre monumentele Cimitirului Eternitatea din Galați care mai dăinuie încă.

(C. Toporaș)

Surse: Primul anuar-ghid al municipiului Galați, Galați, Societatea de Editură Științifico-Culturală, 1927; Gazeta meseriașilor, an. 21-22, mart. 1931-sept. 1932; Almanahul gălățean Dodu, Galați, Tipografia George Jorică, 1943