Vă prezentăm în acest material două imagini inedite, donate de prof. Ion Cioroiu, în cadrul proiectului „Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile tale, istoria Galațiului!”.
Constantin A. Florea la începerea Primului Război Mondial
Personajul principal al celor două fotografii este învățătorul Constantin A. Florea din comuna Vârlezi, județul Galați, care a luptat pe frontul Primului Război Mondial. Una dintre imagini, realizată la Atelierul „Victor Gross” din Galați, îl imortalizează pe acesta în momentul intrării în serviciul militar, înainte de începerea primei conflagrații mondiale.
Același Constantin Florea apare în cea de-a doua fotografie, în perioada în care era prizonier al nemților, în Lagărul Breesen din Germania, lagăr destinat ofițerilor români. Fotografia poartă pe verso data de 15 august 1917 și a fost realizată la Fotoatelierul Samson&Co din Krefeld.
Constantin A. Florea în prizonierat
Lagărul Breesen se afla la hotarul cu Prusia, la 20 de km de Berlin, acolo fiind ținuți prizonieri ofițerii români, în barăci numerotate, construite jumătate în pământ, jumătate afară. În camere se aflau saltele pline de talaș, mese și scaune și chiar lumină electrică, așa cum nota în memoriile sale un alt militar român deținut acolo în aceeași perioadă.
Scrisorile și cărțile poștale trimise acasă, în țară, „erau transcrise în limba română, germană şi franceză, pentru că tranzitul se făcea prin Crucea Roşie, sub controlul strict al cenzurii germane”. Prizonierii primeau alimente și alte bunuri de la Crucea Roșie și de la diverse asociații de caritate europene.
Pe verso-ul fotografiei C. A. Florea a însemnat următoarele: „Amintire din prizonierat lag. Breesen în … Germania, 1917 august (un an de suferință, de când a intrat Rom. în războiu)”.
Din însemnările sublocotenentului Ioan Opran, ținut în captivitate în lagărul Breesen până în 1918, deci în aceeași perioadă, reiese starea prizonierilor:
„Toate însemnările evocă un tablou zguduitor: mizerie, suferinţă, foamete, frică, încrâncenare, speranţă şi un mare dor de casă, de familie, de copii şi prieteni. Notele lui Opran sunt laconice, dar grăitoare. Frânturi de fraze şi chiar un singur cuvânt pot exprima o lume, o viaţă, o trăire: plouă, baie, nimic nou, răbdare, aglomeraţie în Moldova, frontul la Buzău, ochiul stâng, morţi de foame, vis cu soţia şi fetele, vis în Albeşti, vis cu şcoala din Albeşti, dezastrul din ţară, nimic mai mult ca-n toate zilele, jale mare pe români (un prizonier originar din Urziceni le-a adus vestea căderii capitalei Bucureşti şi a oraşului Ploieşti), s-a încheiat Armistiţiul cu Germania, Ce soartă va avea ţărişoara mea şi altele.”
Începând din aprilie 1917 este permisă primirea corespondenței din țară, iar cu prilejul sărbătorilor pascale din 15 (28) aprilie 1917, în sala de mese a lagărului a fost improvizat un „festival” cu declamaţii şi cântece la vioară şi flaut. Aveau loc „şezătorile dascălilor”, fiind interpretate de către deținuți, cântece patriotice şi naţionale, uneori fiind pedepsiți pentru intonarea acestora. „Hrană puţină, muncă, apăsare, restricţii, teama pentru ziua de mâine-totul ducea la epuizare” afirma Ioan Opran.
La încheierea războiului, ofițerii români au fost eliberaţi şi s-au înapoiat în ţară.
Am regăsit numele lui Constantin A. Florea din Vârlezi, care și-a continuat apoi activitatea în învățământ, în comuna natală, în rândul învățătorilor din regiunea Galați trecuți la pensie în anul 1947.
Surse: Col. (rtr.) Constantin Chiper, Omagiu eroilor și veteranilor de război prahoveni, Ploiești, Karta-Graphic, 2020, p. 106-107; Dorin Dobrincu, „În mâinile inamicului. Prizonierii români la Centrali, 1916-1918 (XXV)”, în Radio Europa Liberă Moldova [online], disponibil în Internet: https://moldova.europalibera.org/a/%C3%AEn-m%C3%A2inile-inamicului-prizonierii-rom%C3%A2ni-la-centrali-1916-1918-(xxv)/30016762.html ; Monitorul Oficial, partea a I-a, nr. 192, 21 aug. 1947, p. 7549.