Timp liber și „Teatrul nostru” la Întreprinderea de Construcții Orășenești Galați

Întreprinderea de Construcții Orășenești Galați (I.C.Or.), cunoscută apoi ca Grupul de șantiere pentru construcții industriale și agrozootehnice Galați sau Întreprinderea 7 Construcții Montaj Galați sau UNICOM (după anul 1989), având ca obiect de activitate construirea de locuințe și clădiri civile, a contribuit de-a lungul zecilor de ani de existență atât la ridicarea de construcții civile în întreaga ţară, cât şi la realizarea unor obiective industriale și agrozootehnice, așa cum am ne-am adus aminte în prima parte a acestui material.

Dar dincolo de activitatea propriu-zisă, mai există o perspectivă asupra întreprinderii gălățene, legată de timpul liber al angajaților acestei întreprinderi gălățene, a facilităților pe care le aveau aceștia în complexul de pe lângă sediul instituției, de pe strada Tecuci nr. 161.  Iată ce se scria în prea vremii, în ceea ce privește latura socială și culturală a I.C.Or.:

După ce tramvaiul, marcat parcă de oboseală, a urcat strada 1 Mai, depăşind intersecţia cu Bulevardul George Coşbuc, pe partea stângă pătrundem în ceea ce este cunoscut sub numele de Grupul social al Întreprinderii 7 construcţii-montaj Galaţi. Dincolo de „poarta” acestuia, vizitatorul îşi simte paşii purtaţi cu plăcere în mijlocul unei atmosfere de liniştită poezie, pe alei pline de verdeaţă, străjuite de falnici tei, pe care anotimpul florii îi învăluie în miresme înviorătoare. Din loc în loc, frumoase pavilioane (am numărat vreo zece) adăpostesc locuinţele a 1.500 de oameni, toţi salariaţi ai întreprinderii. Înfiinţat odată cu întreprinderea, grupul social este dotat cu o cantină la care servesc zilnic masa aproape cinci sute de salariaţi, în mare parte tineri nefamilişti.

Spații verzi, un grup social în care își desfășurau activitatea diverse cluburi, o brigadă artistică, un cineclub, susținute de dotările tehnice necesare: stație de radioamplificare, sală de cinematograf cu 300 de locuri, bibliotecă, sală de conferință cu 120 de locuri, două săli de repetiții, ateliere și aparatură foto și cinematografică, instrumente muzicale, radio și televizor. Bineînțeles, nu lipsea perspectiva total acaparatoare asupra problemei, lozincile conforme cu cerințele timpului și al regimului:

Irosirea orelor la întâmplare, doar din dorința de a le face „plăcute”, nu mai poate da astăzi decât satisfacții efemere. Sprijiniți, de-a lungul celor zece ani de activitate de către comitetul sindicatului, … am căutat în permanență să facem din timpul liber al salariaților o cât mai judicioasă îmbinare între acțiunile utile și cele cu caracter de divertisment, capabile să vină, la nivelul celor mai înalte exigențe, în întâmpinarea dorinței firești de autoperfecționare a omului contemporan.

Nu lipseau în schimb dotările necesare pentru activitățile sportive: o sală de sport cu 300 de locuri, sală de antrenamente de box, terenuri de fotbal, volei și handbal, piste de atletism, porticuri de gimnastică, două popicării.

Și dincolo de toate acestea au rămas amintirile legate de o intensă activitate artistică și de o trupă de teatru care a câștigat premii prestigioase.

La puțin timp de la înființarea I.C.Or., în anul 1962, a luat naștere în cadrul acestuia, un club muncitoresc sub conducerea Ștefaniei Chiriazi. Tot atunci s-a format o echipă de teatru care a strâns la un loc oameni de profesii și vârste diferite. La începutul activității au fost puse în scenă piese foarte scurte, într-un singur act, prima piesă de teatru pusă în scenă de echipa de amatori fiind Când începe viitorul de Victor Bârlădeanu.

În anul 1964, la conducerea echipei de teatru au fost aduși actorii Stela Popescu Temelie și Lucian Temelie, actori de la Teatrul Dramatic din Galați, atât artiști talentați, cât și pricepuți și entuziaști îndrumători, care au ales să pună în scenă, pentru început,  comedia Un individ suspect. În anul 1965, echipa număra deja 40 de artiști amatori, toți atrași de pasiunea pentru teatru, care lucrau la piesa Marele fluviu își adună apele, în vederea participării la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Bienal de Teatru „I. L. Caragiale”. Rodul muncii a fost materializat în primul lor premiu, Premiul al II-lea al festivalului. Au urmat ani de intensă activitate, în care echipa artiștilor, prin piesele din dramaturgia românească și cea universală puse în scenă, și-a ocupat un rol de prestigiu în mișcarea teatrală.

În anul 1971, formația de teatru era în căutarea unui nume sub care să se prezinte publicului și care, la sugestia actorului Lucian Temelie, a fost acela de Teatrul Nostru. Despre alegerea numelui, publicistul gălățean Ion Chiric argumenta într-un articol din Scânteia tineretului: „pentru că este un teatru în stagiune permanentă, care a atras atenția datorită colectivului care și-a înțeles menirea”. Actorii echipei de teatru erau muncitori, profesori, tehnicieni, pensionari, funcționari, studenți, nume identificate pe afișele spectacolelor: Ștefania Chiriazi, Aneta Fotache, Ecaterina Simovici, Rodica Panu, Cezarina Grădinaru (Adamescu), Elena Solomon, Mariana Vasile, Eugenia Roșu, Grigore Țapu, Ioan Husar, Jean Ivașcu, Anton Türck, Marin Gheorghiu-Melu, Stanislaw Lakomkin, Cristofor Arghir și mulți, mulți alții.

De-a lungul timpului, echipa actorilor gălățeni amatori a jucat în piese contemporane și clasice, drame, comedii, evocări istorice. Repertoriul divers a inclus spectacole precum: Melodia varșoviană, Epoleții invizibili, Vodă Cantemir, Călătoria întreruptă, Marele fluviu își adună apele, Moartea civilă, N-aveți o cameră în plus?, Căsătoria, Basarabii, Scrisoare către Meșterul Manole, Cumpăna dreptății și numeroase alte spectacole.

Reprezentațiile echipei Teatrul nostru erau susținute săptămânal, în fiecare joi, la sediul I.C.Or., iar un spectacol pe lună se desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galați. De asemenea, trupa de teatru susținea reprezentații și în alte localități din județul Galați, precum și în orașele vecine.

Printre spectacolele inedite ale trupei s-a numărat, în anul 1977, piesa Curcanii de Grigore Ventura, piesă prezentată în premieră absolută în anul 1878, tot la Galați, de trupa Fany Tardini-Vlădicescu.

Valoarea Teatrului nostru și a celor care l-au reprezentat reiese atât din premiile obținute, cât și din aprecierile apărute în presa vremii. Astfel, în anul 1968, articolul intitulat „Dimensiuni ale talentului și măiestriei” sublinia:

„Actorii Stela Popescu şi Lucian Temelie de la Teatrul din Galaţi s-au încumetat, să monteze lucrarea lui Zorin [Melodie varşoviană], nu numai pentru rezonanța actuală a tematicii sale, ci şi pentru a demonstra capacitatea amatorilor de a realiza un spectacol prin excelenţă modern şi totodată pentru a oferi unor interpreţi deosebit de înzestraţi, posibilitatea de a-şi valorifica şi afirma talentul în roluri dificile chiar şi pentru artiştii profesionişti cu multă experienţă scenică….”

În fruntea bogatului palmares al Teatrului Nostru se află Medalia de Aur și titlul de laureat primite pentru piesa Epoleții invizibili, în anul 1971, în cadrul Bienalei de Teatru „I. L. Caragiale”. Medalia de Aur i-a fost acordată trupei și în anul 1974, pentru piesa Baronul, prezentată în cadrul Concursului național al formațiilor de teatru. Despre spectacol, criticul Călin Căliman scria în revista Contemporanul: „un spectacol foarte bun, emoţionant document, de devotament, pasiune şi dăruire pentru care simţim nevoia să consemnăm, cu aldine, numele interpreţilor…”

De-a lungul anilor pe mica scenă au urcat alături de actorii amatori și actori profesioniști ai Teatrului Dramatic din Galați care au devenit colaboratori la punerea în scenă a spectacolelor, astfel că la un moment dat Teatrul Nostru era considerat al patrulea teatru al Galațiului, alături de cele trei profesioniste.

Surse: Mircea Cișman, „Întreprinderea 7 Construcții Montaj”, în Munca, 14 iul. 1970; Camelia Toporaș, Tena Bezman, Otilia Badea, Rocsana Irimia, Oameni în memoria Galațiului : Aniversări 2018-2019, Galați, Axis Libri, 2019; Program în cinstea marelui eveniment Festivalul Naţional „Cîntarea României” : Stagiunea 1976-1977, Galaţi, [s.n.], 1976; CEZARINA ADAMESCU, Cronicar la Dunărea de Jos, Galaţi, InfoRapArt, 2017.