Din poveștile Eternității (7) : Alexandru Nicolescu – gazetar, istoric, primar al Galațiului, dar mai presus de toate profesor

Alexandru Nicolescu

Istoric, memorialist, gazetar, dar înainte de toate profesor, timp de mai bine de 30 de ani, al prestigiosului liceu din Galați, pe care l-a botezat cu numele poetului Vasile Alecsandri. Acesta a fost Alexandru Nicolescu, personalitate a societății gălățene interbelice, care s-a născut pe 22 septembrie 1860, într-una dintre comunele județului Galați (Covurlui la acea vreme).

În comuna sa natală, Pechea, a făcut primii ani de școală, de unde a plecat pentru a urma, la Galați, Școala de Băieți nr. 1 și apoi Liceul „Vasile Alecsandri”, pe care l-a absolvit cu media 10, în anul 1876. Au urmat doi ani de studiu la Institutul Academic din Iași și apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București.

În anul 1882, la doar 21 de ani, se întoarce la Galați, de această dată ca profesor de limbă latină, la liceul gălățean pe ale cărei bănci studiase în anii adolescenței, fiind primul profesor cu titlu academic în corpul didactic al acestuia. A ajuns în scurt timp director al liceului, între anii 1891 și 1894, la propunerea sa, înaintată Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, liceul gălățean primind, începând cu 1 octombrie 1892, numele poetului Vasile Alecsandri.

Alexandru Nicolescu a funcționat neîntrerupt la Liceul „Vasile Alecsandri” timp de 33 ani și 4 luni, până pe 15 ianuarie 1916, apoi, pentru scurt timp, a trecut la Seminarul din Galați, problemele pe care le avea cu vederea determinându-l să iasă la pensie în anul 1916, ceea ce nu l-a împiedicat să continue să viziteze liceul, pe care îl considera „un focar de cultură cetățenească, națională și umanitară, un izvor de lumină și de știință”, mărturisind:

Eu am rămas credincios liceului pe care-l frecventez aproape zilnic și chiar de mai multe ori pe zi. Vin la liceu chiar și în zilele de sărbători și vacanțe. Când nu găsesc pe nimenea, mă mărginesc a colinda singur coridoarele și clasele pustii, ori ascult în tăcerea adâncă – în curtea de onoare – blânda adiere a vântului, întreruptă doar de ciripitul vrăbiilor… Ce-mi spun mie aceste ziduri de care nu mă pot despărți? Să fie oare pentru că între ele se află îngropate toată activitatea și fericirea mea trecută, atâtea iluzii, umbre și visuri ale unei tinereți naive și prea încrezătoare? Să fie oare din oarecare înclinație deosebită pentru școală ori din simplă obișnuință? Oricum ar fi, din cei 60 de ani de existență a liceului, cel puțin 49 ani sunt legați de viața mea!”.

Nimic mai edificator pentru personalitatea celui care a fost profund implicat și în activitatea culturală a Galațiului: a fost membru al Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român și a pus bazele Societăţii Corpului Didactic (1883), al cărui membru şi vicepreşedinte a fost, precum şi al Ateneului Cultural din Galaţi (1891), ce a preluat activitatea Societății culturale pe care a înființat-o după primul său an de profesorat, și sub auspiciile căreia organiza conferințe publice în amfiteatrul liceului.

Inscripția de la baza monumentului din Cimitirul „Eternitatea”: Alexandru Nicolescu, fost primar, profesor și deputat (1860-1937)

Dincolo de activitate didactică, Al. Nicolescu a fost un pasionat gazetar, numărându-se printre redactorii celei de a doua serii a ziarului gălățean „Poșta” (1888-1890), devenind apoi redactor şi director al unui important și longeviv cotidian local, „Galaţii”, timp de 12 ani (1901-1913) şi apoi al ziarului „Vocea Galaţilor” (1915). A colaborat și la ziarele „Epoca” și „Timpul”, din capitală.

Implicarea în problemele sociale și educaționale ale urbei l-au făcut interesat și de latura politică, devenind membru al Partidului Conservator, deputat (1899) și primar al Galațiului în două rânduri, în perioada 5 martie 1905 – 2 iulie 1905 și, într-o a doua revenire, în perioada 25 martie 1911 – 26 octombrie 1912.

Alexandru și Maria Nicolescu

A murit la 11 noiembrie 1937, în vârstă de 77 de ani, reprezentând pentru mulți dintre elevii săi și pentru colegii de catedră prototipul adevăratului pedagog, în cel mai înalt sens al cuvântului, remarcându-se atât prin metodica predării, prin claritarea și rigurozitatea expunerii, cât și prin răbdarea și perseverența de care dădea dovadă în relațiile cu elevii săi.

Ziaristul Timoleon Pisani, director al unor importante ziare din capitală, a fost unul dintre elevii săi care i-a păstrat o caldă amintire:

Parcă-l văd pe Alex. Nicolescu, profesorul de latină și de greacă, cum își bătea capul cu toți, și buni și răi, să ne facă să pricepem, să știm. Nu trecea cu lecțiile înainte până nu se încredința că materia e stăpânită. Când vedea că unii au rămas în urmă, lua ore suplimentare – nu i le plătea nimeni și se chinuia cu ei până îi făcea să răspundă mulțumitor.”

Și chiar dacă pensia cu care a fost răsplătit nu s-a ridicat la nivelul dedicației sale, a rămas fidel rolului pe care îl avea de îndeplinit: Profesorii nu sunt slujbași ai statului ca oricare categorie de slujbași, ci apostoli meniți să lumineze mințile celor înapoiați și să atragă atenția tuturora pentru îndeplinirea cinstită și conștiincioasă a datoriilor lor.

Distins cu titlul de Cavaler (1892) și de Ofițer (1906) al Ordinului „Steaua României”, cu titlul de Ofițer al Ordinului „Coroana României” (1899) și cu Medalia „Răsplata Muncii” (1906), Alexandru Nicolescu a consemnat în articolele răspândite în presa vremii importante aspecte din viața politică, socială, economică și culturală a Galațiului de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, acestea constituind astăzi importante documente de istorie locală. Printre aceste studii se numără și cel dedicat analizei administrației locale gălățene, ce include lista primarilor gălățeni de la 1865 până în zilele sale (1934), în care a enumerat nu mai puțin de 61 de conducători ai autorității comunei Galați, respectiv 72 de administrații în 69 de ani, concluzionând:

Instabilitatea și nesiguranța aceasta, desele schimbări intervenite în aceste administrații comunale de cele mai multe ori fără motive plauzibile, indică nenorocita stare sufletească nu numai a orașului Galați ci a României de pretutindenea și evidențiază stricăcioasele moravuri ce s-au încuibat pretutindeni în România din pricina ambițiilor personale nejustificate, a prezumțiilor și bolnăvicioasei vanități ce ne stăpânesc, fără a mai pomeni de celelalte deprinderi detestabile, cărora a căzut pradă viața noastră publică”.

Alexandru Nicolescu este și cel care a realizat, cu atenție și scrupulozitate, una dintre monografiile esențiale ale liceului la care fusese elev, profesor și director, intitulată „Primii 60 de ani de activitate ai Liceului «V. Alecsandri» din Galaţi”, editată în anul 1928, la Tipografia „Lumina”, „după acte oficiale verificate şi controlate cu oare-care scrupulozitate şi după cunoştinţele mele personale, faptele şi datele din viaţa acestui liceu şi cari merită să rămâie ca un testimoniu de muncă şi jertfe pentru cultură”, lucrare considerată la acea vreme „cea mai frumoasă monografie școlară din România”.

Monumentul familiei Nicolescu din Cimitirul „Eternitatea” din Galați

Înalt de statură, Al. Nicolescu era un om impunător. Deasupra ochilor umbriți mai târziu de ochelari mari, se arcuiau niște sprâncene negre și groase, iar deasupra gurii, mustățile mari și sure. Pășea încet și cu prudență, nelâsând niciodată bastonul din mână de care se ajuta, mai cu seamă de la pierderea vederii, atât de discret, încât, dacă nu-l priveai mai atent, nu-ți dădeai seama că nu vede. Datorită fermității de caracter și intransigenței sale, lăsa impresia unui om aspru și distant. În realitate era sentimental și impresionabil”. (Prof. I. Gherincea)

Sursă de referință pentru date și evenimente din viața liceului și orașului, era înzestrat cu o memorie puțin obișnuită, care uimea. Una dintre mărturisirile sale de credință rămâne la fel de actuală și astăzi:

Sentimentul nu este astăzi apreciat și e păcat, căci… singur sentimentul stă la baza acțiunilor mari și strălucite; el deșteaptă voința, provoacă hotărâre, susține energie; el explică lirismul. Fără curată, sinceră și adevărată dragoste de țară și de popor, nu merită a trăi”.

Acesta a fost profesorul Alexandru Nicolescu, al cărui mormânt se află pe una dintre aleile Cimitirului „Eternitatea” din Galați, distingându-se prin crucea monumentală (din păcate distrusă astăzi). În aceeași criptă se află înmormântată soția sa Maria Nicolescu (1863-1891), care a murit la doar 28 de ani și copiii lor: Constanța (1884-1975) și Vintilă, inginer diplomat (1886-1967).

La înmormântarea sa, care a avut loc pe 15 noiembrie 1937, au fost prezente notabilități ale orașului Galați, membri ai corpului didactic și elevi ai Liceului „V. Alecsandri”, susținând cuvântări în memoria sa preotul Arșic, inspectorul școlar D. Gheringher, profesorii Em Constantinescu și Ion Tohăneanu. Un pluton al regimentului Dorobanți a dat onorul celui care a fost ofițer în rezervă decorat, Alexandru Nicolescu.

(C. Toporaș)

Surse: Alexandru Nicolescu, Primii 60 de ani de activitate ai Liceului „V. Alecsandri”, Galați, Tipografia „Lumina”, 1928; Orizonturi, an. 2, nr. 4-5, iul. – aug. 1939, Moldova de Jos, 1929-1930; Revista vremii, an. 2, nr. 3-4, 10 dec. 1935; Acţiunea, an. 8, nr. 2237, 14-15 nov. 1937; T. Pisani, „Limba noastră”, în Universul, an. 54, nr. 354, 24 dec. 1937

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.