Monumentul familiei Koulpy din Cimitirul Eternitatea
„Renumita familie de cârnățari” sau căutații producători de dulciuri Koulpy din Galați sunt cei care își mai au încă înscris numele pe unul dintre vechile monumente funerare din Cimitirul Eternitatea din Galați, făcând parte din istoria industriei locale și din memoria comunității gălățene.
Cunoscută în special pentru preparatele din carne pe care le produceau, fabrica fraților Koulpy își are originile în anul 1882, an care apare de altfel în reclamele distribuite în paginile ziarelor vremii, precum și în anuarele dedicate industriei românești sau gălățene.
Fabrica se afla situată pe str. Morilor nr. 2, ce corespunde astăzi fragmentului de stradă ce desparte strada Movilei de strada Tecuci, în capătul dinspre strada George Coșbuc.
Tradiția fabricii, ce a rezistat până la instaurarea regimului comunist are o istorie îndelungată în societatea gălățeană, numele de Coulpi sau Koulpi putând fi întâlnit în diverse surse tipărite, în special în perioada interbelică. Fabrica deținea două magazine de desfacere proprii, una fiind poziționată în „buricul târgului”, în Piața Regală (Piața „C. Negri”), iar cealaltă pe strada Traian nr. 30, ambele, împreună cu locația fabricii, constituind adesea puncte de reper în geografia locului sau locuri de întâlnire pentru gălățeni.
Heinrich Koulpy
Înființată de Heinrich Koulpy, care în tinerețe activase ca ucenic la un maestru pălărier francez din București, Jean Bobet, căruia i se datorează „franțuzirea” numelui din Coulpi în Koulpy, firma de măcelărie din Galați s-a făcut remarcată sub numele „Frații Koulpy”, cel de-al doilea frate, Iosef (n. 1853), provenind dintr-o altă căsătorie și având și el, anterior, o altă meserie, aceea de tâmplar. Fabrica gălățeană și-a început existența într-o mică încăpere de pe strada Morilor, unde Heinrich, împreună cu doar doi lucrători, ajungeau „să aibă o producție zilnică de 150 de kg preparate, prelucrând săptămânal în timpul sezonului cam 10 porci și 1 vită cornută. Întregul utilaj era condus cu mâna, iar fabricatele conservate într-un bec obișnuit ori în podul clădirii”.
Ambii frați și-au luat soții de origine germană, iar în timp ce Heinrich Koulpy nu a avut copii, fratele său vitreg, Iosef, a avut parte de opt urmași, patru fete și patru băieți, care și-au ajutat unchiul la dezvoltarea afacerii. La fel cum cei doi frați, seniorii Heinrich și fratele său vitreg Josef au lucrat împreună, în același mod și moștenitorii de mai târziu ai acestei companii, doi dintre băieții celui din urmă, purtând aceleași nume ca predecesorii lor la conducerea firmei, Heinrich și Joseph, au conlucrat pentru bunăstarea firmei gălățene, aducând-o la un standard mult mai înalt, sub același nume al „Fraților Koulpy”.
Antetul Fabricii Fraților Koulpy
Heinrich junior, născut în 1883 în Galați, cel care a avut un rol important în modernizarea fabricii, nu s-a bucurat de o viață ușoară, pentru că, după finalizarea cursurilor școlii elementare și după o perioadă de ucenicie în tâmplărie, a devenit ajutor în măcelăria unchiului său, unde a lucrat alături de fratele său Iosef și de tatăl său, ceea ce a implicat multă muncă, disciplină și perseverență. Munca începea, la acea vreme, pentru măcelari și pentru brutari, la ora trei dimineața și pe parcursul a zece sau chiar mai multe ore se desfășura activitatea propriu-zisă: porcii erau duși la abator, urma sacrificarea acestora, transportul cărnii la fabrică, în căruța sau carul cu boi, tranșarea, sărarea, procesarea cărnii de vită, tocarea, pentru producția de cârnați, precum și alte activități ce implicau forța brută și efort doar prin puterea brațelor, fără niciun ajutor din partea vreunei mașini moderne.
Fabrica „Fraților Koulpy” în plină dezvoltare, în anul 1924 (fotografie oferită în cadrul proiectului „Fotografia ta, istoria Galațiului” de dna Niculescu, care ne-a dezvăluit inedite informații din arhiva familiei)
Greutățile vieții de zi cu zi l-au determinat la un moment dat să își încerce norocul peste hotare, plecând din portul Galați și îndreptându-se spre Grecia, unde și-a câștigat traiul descărcând încărcătura navelor din docuri, îndreptându-se apoi spre Palestina, lucrând în Elveția și Franța, în Austria și Ungaria și, nu în ultimul rând, în Germania, acolo unde a învățat multe secrete ale meseriei, de la un măcelar din Hanovra. S-a întors în țară pentru a-și face serviciul militar, la ulani, în capitală, acolo unde a cunoscut-o pe viitoarea soție, Elisabeth Olga, împreună cu care și-a întemeiat familia la Galați, chiar înaintea Primului Război Mondial.
Preluând în anul 1914, alături de fratele său, Iosef, conducerea fabricii, a reușit să crească producția de preparate din carne de la 300 la 500 de kg zilnic, în urma introducerii primului motor electric, a creșterii capacității beciului-ghețărie și a angajării mai multor lucrători.
Între timp, cei doi frați vitregi, fondatorii afacerii muriseră, Heinrich în anul 1912, iar Iosef ulterior, iar după încheierea Primului Război Mondial, perioadă în care ambii frați au fost mobilizați pe front, firma acestora ia un nou avânt în perioada de dezvoltare economică ce a urmat.