Din poveștile Eternității (12) : Despre noul avânt al afacerii fraților Koulpy în perioada interbelică

În articolul anterior am aflat despre prima generație a fraților Koulpy, nume aflat pe monumentul din Cimitirul Eternitatea și despre preluarea fabricii de către doi dintre fii lui Henrich, la întoarcerea de pe frontul Primului Război Mondial. Numele celor doi frați, fondatori ai fabricii, Heinrich și Josef, alături de numele soției celui din urmă, Helena (1859-1936) și de cel al lui Alois Koulpy (1854-1890), fratele celor doi (fotograf în capitala țării), sunt gravate pe monumentul funerar din cimitirul gălățean.

Doi dintre fiii lui Heinrich, purtând aceleași nume ca ale primilor patroni, Josef și Heinrich, au continuat munca tatălui și a unchiului lor, profitând de noul avânt pe care îl luase economia țării în perioada interbelică.

Dacă în perioada anterioară, facilitățile de care dispuneau erau suficiente pentru producția curentă a fabricii, o dată cu creșterea cifrei de afaceri dotările au devenit insuficiente. Experiența și cunoștințele acumulate de Heinrich peste hotare au fost folosite pentru proiectarea, alături de un arhitect, a unui plan pentru o fabrică mare, impunătoare, într-un Galați cosmopolit, sediu al Comisiei Europene a Dunării.

Fabrica s-a modernizat, atât prin reconstruirea fabricii (subsol și trei etaje), cât și prin instalarea unor mașini moderne, aduse din Germania. În subsolul fabricii se aflau bazine destinate special sărăturii, situate de jur împrejurul încăperii, așa cum se poate vedea și în imagini, în mijloc fiind situată masa pentru tranșat și triat carnea. La etajul întâi se afla camera mașinilor și motorul generator de energie, precum și cazanele cu pereți dubli, destinate fierberii și topirii grăsimii. Prin intermediul unei conducte, grăsimea topită ajungea în depozitele din ghețărie. Restul spațiului era alocat laboratoarelor de tocat carne și de uscat preparate, precum și depozitelor.

Anul 1923 este anul în care afacerea se relansa în noul sediu modernizat și este anul înregistrării noii societăți în nume colectiv, cu același vechi nume, „Frații Koulpy”, dar având două secțiuni, una „pentru fabricațiunea și comerțul en-gros și en-detail de jambonărie, mezeluri, conserve alimentare și toate derivatele lor”, iar cealaltă „pentru bomboane, rahat și ciocolată, sub emblema Sadonia”. Au fost angajați cinci maeștri, 44 de calfe și aproximativ 8 ucenici, firma devenind astfel una dintre cele mai mari fabrici de procesare a cărnii din această zonă a țării.

Standardul ridicat al noii fabrici a recomandat-o pentru prezentarea, ca model de funcționare, în paginile unei reviste renumite la nivel național, Revista Științelor Veterinare, articolul purtând semnătura unui gălățean rămas în galeria personalităților de seamă ale orașului și chiar ale țării. Este vorba de medicul veterinar Florin Begnescu (1880-1949), doctor în medicină veterinară la Bologna, care a activat în cadrul Serviciului Veterinar al oraşului Galaţi, inclusiv ca inspector, în perioada 1908-1929, cunoscut la nivel național mai ales în calitatea sa de membru fondator (1915) şi preşedinte al Societăţii Naţionale de Apicultură din România, în același timp membru şi secretar general al Societăţii Culturale „V.A. Urechia” din Galaţi și al Colegiului Medicilor Veterinari.

În articolul din anul 1924, inclus în Revista Științelor Veterinare sub titlul „Preparatele cărnii de râmător în consumația publică”, după un scurt istoric privitor la consumul cărnii de porc pornind încă de la vechii greci, dr. Florin Begnescu alege să exemplifice industria de profil prezentând fabrica „Fraților Koulpy” din Galați, cu instalațiile sale moderne, fabrică care producea săptămânal, în noile condiții, cca. 3000 kg de preparate, ce proveneau din 180 de porci și 16 vite, concluzionând.

„Conducătorii acestei uzini merită toată lauda pentru munca depusă spre propășirea țării și în această direcțiune a industrializării produselor animale”.

Cea de-a doua secțiune a societății comerciale era dedicată producerii de dulciuri, deținând în acest sens o marcă proprie, înregistrată la data de 28 august 1928, o marcă sub care erau produse bomboanele „Poftă bună”, ce făceau parte din gama de dulciuri ale Fabricii Speciale de Bomboane „Sadonia”, situată, de asemenea, pe str. Morilor nr. 2. Marca fabricii este prezentată în albumul elaborat de Tudose Tatu și dr. Adrian Pohrib, acolo unde putem descoperi o imagine a ambalajului astfel etichetat, folosit pentru împachetarea bomboanelor produse în fabrica celor doi frați.

Printre cei care au lucrat pentru frații Koulpy, păstrându-le acestora o caldă amintire, s-a numărat și Ruxanda (Păduraru) Niculescu, contabilă la firma fraților, care, spre sfârșitul vieții, și-a dorit nespus să reia legătura cu urmașii acestora. Tatăl acesteia, Ion Păduraru, era unul dintre cei mai vechi angajați al fraților, maistru principal în fabrica de preparate din carne.

Nora doamnei Niculescu ne-a împărtășit, sub auspiciile proiectului „Fotografia ta, istoria Galațiului!”, fotografii și documente extrem de interesante din arhiva soacrei sale, printre care și o imagine din laboratorul de preparat și triat carnea, în care apare și maistrul Ion Păduraru (al treilea pe partea dreaptă a mesei de tranșat). Imaginea rămasă în arhiva familiei este una dintre fotografiile ce ilustrează articolul semnat de Florin Begnescu în Revista Științelor Veterinare.

Din arhiva familiei face parte și o ciornă a unei scrisori pe care dna Ruxanda Niculescu o scria la un moment dat, după anul 1989, în dorința de a-i găsi pe urmașii familiei Koulpy. Tradusă de nora acesteia în germană, scrisoarea a fost înaintată Ambasadei Germaniei fără niciun rezultat, dar a conservat, pe de altă parte, momente din istoria acestei familii, din preajma celui de-al Doilea Război Mondial: căsătoria fiicei lui Heinrich Koulpy, Erna, cu un ofițer german, Gunter Novac, care avea în cadrul armatei și calitatea de preot protestant, respectiv plecarea proaspetei familii în Germania, la familia soțului, unde Erna a dat naștere unui băiat. După război, după prizonierat, Gunter devine preot în orașul Hamburg. Acestea sunt ultimele urme ale familiei Koulpy peste hotare, pe care dna Niculescu le-a înscris pe câteva pagini, alături de mărturisirea din finalul scrisorii:

„E drept, au trecut atâția ani, dar mă leagă copilăria și atâtea întâmplări, mai fericite și mai dureroase, aș dori fierbinte să aflu dacă mai trăiesc sau nu și adresa lor…”

A transmis această dorință norei sale, dna Geta Niculescu, căreia îi mulțumim pentru faptul că ne-a împărtășit, cu emoție, din amintirile și arhiva frumoasei sale soacre.

Dar alte informații despre destinul familie Koulpy în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, despre afacerea lor din Galați care s-a bucurat de succes și de promovare atât în țară, cât și peste hotare, aflați în episodul următor, nu înainte de a mai împărtăși o imagine din centrul Galațiului anilor 30, unde se poate vedea locația și afluxul de clienți al unuia dintre magazinele de desfacere ale firmei, în care se vindeau delicatese, carne, salam, șuncă și conserve produse în Fabrica „Frații Koulpy”, care în anul 1932, data la care este luat instantaneul, își sărbătorea grandios a 50-a aniversare, printr-o expoziție aniversară, din care provine și fotografia de mai jos.

(C. Toporaș)