Din poveștile Eternității (14) : Gregoriadi Bonachi, de la Smirna la Galați

Printre scriitori gălățeni pe care George Călinescu i-a inclus în impresionanta sa Istorie a literaturii române se numără și Mihai Gregoriadi Bonachi, un nume cu rezonanță aparte prin originile grecești ale tatălui său, Constantin Gregoriade. Un nume căruia Mihai G. Bonachi a încercat să îi ofere eventual și rezonanțe italiene, în ton cu moda intelectualității românești a acelei perioade și să îi confere origini nobiliare, semnând lucrările sale literare cu forma elitistă de „Mihaiu de Bonacchi” sau „Mihaiu Gregoriady de Bonacchi”. Călinescu i-a criticat aceste înclinații spre titluri nobiliare, deși, în istoria sa apare inclus, în indexul de sfârșit, nu la litera B, ci la G, cu forma Gregoriady de Bonacchi M.

De fapt, în ascendența lui Mihai G. Bonachi, se unesc ramurile a două familii, cea a tatălui său, sus-numitul Constantin Gregoriadi Bonachi, comerciant venit din Smirna, și cea mamei sale, Ecaterina Holban, fiica spătarului Mihalache Holban și a Sultanei, cea din urmă provenind din cunoscuta familie Ventura.

Această dorință de afirmare a unei genealogii cu rezonanță și a unei familii cu vechime i-a fost probabil transmisă și de la tatăl său, Constantin Gregoriadi, care, la ceva timp de la stabilirea în județul Covurlui (actualul județ Galați), în anul 1858, reușește să obțină titlul dorit de agă (boier de primă clasă), în schimbul unei sume de bani oferite caimacanului Nicolae Conachi Vogoride.

Constantin Gregoriade se stabilise în țară în anul 1836, venind din Smirna în calitate de „administrator al mitropolitului Gavril al Bethleemului, spre a se ocupa de unele moșii din Moldova ale Sfântului mormânt”. Devenit un așa-zis „om de casă al logofătului Cantacuzino-Pașcanu și al beizadelei Alecu Calimah”, Constantin Gregoriade face avere din comerțul cu lemne și devine mare moșier în Șerbănești (care la acea vreme ținea de județul Tecuci) și, așa cum bănuia și George Călinescu, având în vedere locul înmormântării sale, devine și deținătorul unor proprietăți în orașul Galați, acolo unde își întemeiază familia.

Despre importanța agăi Constantin Gregoriade de Bonachi în societatea gălățeană, aflăm, de exemplu, din monografia dedicată orașului Galați de profesorul Gheorghe N. Munteanu-Bârlad:

Pe str. Domnească, spre Răspântie, clădirile și prăvăliile erau rare. De seamă era curtea boierească a bătrânului Agă Constantin Gregoriade de Bonachi, cam pe locurile unde-s azi prăvălii și hotelul Bristol. În fața casei era livada cu pomi roditori și frumoasa grădină cu flori, de care îngrijea stăpâna casei, soția lui Bonachi. La umbra plăcută și răcoroasă din livadă se adunau adesea la sfat tinerii boieri pe atunci: Alecu Cuza [viitorul domnitor] din vecinătate, Petrache Mavrogheni, viitor ministru, Alecu Moruzi, Costache Negri, Alecu Miclescu, tânărul Lascăr Catargi, proprietarul de la Golășei Bujor), judecătorul târgului, maiorul Iancu Fotea și el vecin, Lambrinidi, proprietar pe Ulița Largă, azi Curtea de Apel, Hermeziu și alți boieri, negustori mari și hagii fruntași ai târgului.

Deci, pe locul în care, la acea vreme, se găseau casele lui Gregoriadi Bonachi, ulterior, după moartea sa, la începutul secolului XX, se aflau două locații renumite ale Galațiului: Hotelul Bristol și Cofetăria „Universelle”.

Întemeietorul familiei gălățene Bonachi, Constantin Gregoriadi BONACHI, moare la 29 septembrie 1866, dată pe care o aflăm de pe una din fațetele monumentului din Cimitirul Eternitatea din Galați. Nu înainte de a întocmi, în anul 1864, un act de vânzare (disputat de fiul său, poetul Mihai G. Bonachi), cu grecii Constantinos Sacomanos și Andreas Panas, reprezentanți ai comunității elene, pentru „locul moșie cu casă de zid în două etaje și alte heiuri pe el, ce-l posed în acest oraș Galați ulița numită Domnească”. Pe acest teren, aflat vis-a-vis de casele în care locuia bătrânul Bonachi, va fi construită ulterior, în anul 1868, actuala Biserică Greacă din Galați, intermediar fiind Constantin Hănțescu, ginerele său, căruia i-a dat procură de reprezentare.

Din căsătoria cu Ecaterina, descendenta familiei Holban, Constantin G. Bonachi avea trei copii: Maria, Alexandru și Mihai – poetul.

Fiica, Maria, a avut din prima căsătorie, cu sus-numitul C. Hănțescu, o fetiță, care a murit la doar doi ani, în iulie 1866, cu doar câteva luni înainte de moartea bunicului, Constantin Bonachi, numele acesteia fiind primul trecut pe aceeași fațetă a monumentului funerar: Vasilica C. HENTZESCO (n. 9 dec. 1864 – m. 16 iul 1866).

Pe aceeași placă se mai află numele unui copil, mort la naștere, Mihaiu Vlad Gr. BONACHI (n. 26 iul. 1874 – m. 27 iul. 1874), alt nepot al lui Constantin G. Bonachi, după numele ce i s-a dat, cel mai probabil, un copil al poetului Mihai Gregoriadi Bonachi.

George Stavrescu este ultimul nume trecut pe această placă, acesta fiind cel de-al doilea soț al Mariei, sora lui Mihai și Alexandru Bonachi. Medic colonel, inspector al armatei, George Stavresco a urmat Şcoala de Chirurgie din Bucureşti, continuată cu studii la Paris, acolo unde și-a susținut doctoratul în medicină, în anul 1868. A făcut parte din personalul Spitalului Militar din Galaţi, fiind și membru al Lojii Masonice locale, „Discipolii lui Pitagora”. S-a căsătorit în anul 1881 cu Maria, după doar patru ani de căsnicie, murind la Menton, în Franța, la 44 de ani, știrea fiind publicată pe prima pagină a cotidianului România liberă din 16 ianuarie 1885. A fost înmormântat, așa cum ne mărturisește piatra de mormânt, la Galați: George STAVRESCO (n. 7 apr. 1841 – m. 12 ian 1885). 

(C. Toporaș)

Dar mai multe despre următoarea generație Bonachi, despre poetul rămas în istoria literaturii române și despre alte nume importante din istoria Galațiului, care împart același loc de veci, veți afla în următorul episod.