Din poveștile Eternității (15) : Mihaiu G. Bonacchi sau Gregoriady de Galați

În prima parte a acestei povești, despre monumentul din Cimitirul Eternitatea care are înscris pe el numele rezonant de Bonachi, am făcut o trecere în revistă a celor care apar pe una dintre cele patru fațete ale monumentului amintit: aga Constantin Gregoriade de Bonachi (tatăl poetului Mihai, al lui Alexandru și al Mariei), nepoții săi – Vasilica C. Hentzesco și Mihaiu Vlad Gr. Bonachi, respectiv medicul colonel George Stavrescu (al doilea soț al Mariei). Despre aceștia puteți afla mai multe în prima parte a serialului.

Continuăm astăzi cu cel mai cunoscut membru al familiei, al cărui nume se află pe o altă latură a monumentului funerar, acel Mihai G. Bonachi amintit nu numai de George Călinescu ci și de alți critici și istorici ai literaturii române în lucrările lor.

Mihaiu de Bonacchi sau Mihaiu Gregoriady de Bonacchi, cum pretențios s-a autotintitulat poetul, a crescut în casa „cea mai măreață pe acele timpuri”, așa cum ne povește urmașul medicului George Stavrescu și nepotul după frate al lui Mihai Bonachi, Nicolae G. Stavrescu:

Casa cea mai măreață pe acele timpuri era acea a bătrânului Constantin Grigoriade de Bonacchi, astăzi Cofetăria «Universelle», unde tineretul (la jeunesse dorée) stă vara şi înghite înghețată. În acele vremi era o mică dar foarte frumuşică grădină, îngrădită cu grilaje, în care grădiniță vedeai, spre seară, pe stăpâna casei, soția defunctului Aga Bonacchi, mama poetului nostru, îngrijind de florile sale, înconjurată de boeri ce-și dădeau rendez-vous în acea casă ospitalieră cu mai mare plăcere decât oriunde, şi unde se adunau: Alexandru Cuza, prefectul „din acele vremuri (mai târziu domnitor,) Alecu Miclescu, Petrache Mavrojani, Lascăr Catargiu, Costache Ventura, Costache Negri, generalul Duca, Iancu Fotea, Lambrino, Hermeziu etc.

Crescut în societatea selectă a Galațiului, Mihai Bonachi s-a născut după unii pe 18 februarie 1842, deși data înscrisă pe monumentul din cimitirul gălățean este 6 martie 1841, locul nașterii fiind și acela pus sub semnul întrebării, variantele vehiculate fiind fie Iași, fie Botoșani, fie comuna Lieşti din actualul județ Galaţi, mai exact satul Şerbăneşti din fostul județ Tecuci, acolo unde tatăl său deținea o moșie.

Absolvent de studii juridice la Berlin, coleg cu viitorul președinte al Academiei Române, Iacob Negruzzi, care îl amintește în jurnalul său din vremea studiilor, Mihai Gregoriadi Bonachi a susținut la Berlin atât o licență în științe, despre logaritmi și calcul diferențial (în limba germană), cât și două teze (una în latină și cealaltă în greacă) pentru licența în litere. Se adaugă la acestea teza în științe juridice, cu tema „Persoana morală în codicele Calimach”, editată apoi la București, la Tipografia Gutenberg, Joseph Gobl, unul dintre exemplarele de la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” purtând dedicația lui Bonachi către o altă personalitate gălățeană, generalul Pencovici (al cărui loc de veci se află nu departe de al poetului și despre care am vorbit în alte episoade), în timp ce alt exemplar poartă o dedicație către istoricul Vasile Alexandrescu Urechia.

A urmat o carieră în avocatură, ocupând funcția de procuror la Curtea de Apel din Focşani, ajungând chiar în postura de avocat şi preşedinte al Curții de Apel din Bucureşti.

Stabilit ca avocat în Galați în jurul anului 1870, a intrat în politică, fiind ales să reprezinte județul Covurlui în calitate de senator și de deputat, devenind bineînțeles membru (1884) și chiar președinte (1891-1892) al Lojei Masonice „Discipolii lui Pitagora” din Galaţi (fondată în anul 1865).

Dar dincolo de cariera sa juridică și politică, Mihai G. Bonachi mai avea și o altă pasiune, aceea de a scrie poezii și de a face traduceri. În ce privește activitatea de traducător, a fost apreciat pentru faptul că „a tradus foarte lăudabil odele lui Anacreon” (G. Călinescu), „o bogată comoară de poezie și proză, scrisă cu sute și mii de ani înaintea existenței noastre”, cum o descrie autorul. Pe lângă traducerea propriu-zisă din lirica poetului elin antic, ediția bilingvă de „Cântece lirice” a lui Anacreon scoasă de M. Bonachi include și o serie de note explicative, precum și cu un studiu asupra vieții și scrierilor poetului elin. Tipărită în 1889, această primă tălmăcire în limba română a fost apreciată de Alexandru Papadopol-Calimach, care a propus-o pentru premiere Academiei Române.

Cu aceeași pasiune pentru literatura clasică antică, Bonachi a tradus, sub titulatura „Psyche”, antica poveste de dragoste dintre Psycha și Cupidon din opera lui Lucius Apuleius, parte a romanului Metamorphoseon, sursă de insprație pentru Moliere și La Fontaine.

În ceea ce privește producțiile poetice, acestea au fost mai puțin apreciate de critica literară, cu excepția pastelurilor, lăudate pentru „gingășia zglobie”. Poet inclus în rândul junimiștilor gălățeni, Mihai Bonachi a fost influențat de lirica lui Vasile Alecsandri și a lui Mihai Eminescu. Versurile sale cu „ah”-uri și suspine, dedicate amorului și focului dragostei, pot stârni astăzi zâmbete sau pot fi privite cu ironie, din cauza unei exagerate afectări și exaltării cu care tratează temele dragostei și morții, cele mai des abordate în registrul său liric:

Nu e în lume foc mai mare / Și nu sunt chinuri mai amare / Ca durerile ce-s mute / Ce de nimene văzute.

Versurile sale au fost publicate, la vremea lor, în reviste literare de prestigiu, precum Convorbiri literare, Revista contemporană, Lumea ilustrată, Calendarul poporului, Columna lui Traian. Autorul le-a adunat ulterior într-o elegantă ediție de lux, legată și decorată cu motive, care impresionează și astăzi, scoasă la Tipografia „Cooperativă” din Galați, „furnisor al Curței Regale”, care își avea sediul pe strada Mavromol nr. 78.

Inclus în categoria poeților minori, fie a „poeților erotici și ai cântecului de lume” (Tudor Vianu), fie un „convorbirist șters și cu pretenții nobilitare”, căruia „îi datorăm poezii ușor eminescizante, într-un ton Lenau mai grațios” (George Călinescu), Mihai Bonachi a scos și alte cărți, printre care balada „Andrada” (1889), poem despre lupta dacilor și capitularea demnă a lui Decebal (o prelucrare după nuvela scrisă de Carmen Sylva, Fiica lui Decebal) și volumul „Despre talpa țerei”, nuvele inspirate din viața zilnică a satelor covurluiene de pe malul Prutului („Nu departe de-a mea casă curge Prutul șerpuind”).

Personalitate exotică astăzi, dar având girul unei educații vaste, stăpânind la perfecție nu numai limba germană, în care și-a făcut studiile, dar și cea greacă, Mihai Bonachi și-a ales o soție cu origini germane (Magdalena/Elena von Rawensberg, 1843-1925), de la care s-a vehiculat că a preluat descendența nobilă, deși alte surse îi neagă aceste origini.

A murit de tânăr, la 1 ianuarie 1898, la doar 56 de ani, în casa sa de pe strada Holban nr. 10, în Galați, acolo unde a și fost înmormântat.

A lăsat în urmă cinci copii, unii dintre ai având, la rândul lor, destine remarcabile: Victor, medic (1863-1928), Elena (1865-1911), Eugen, președinte al Tribunalului Maritim (1875-1936), Emil (1883-1916) şi Ştefan, prefect de Suceava (d. 1944).

Pe 4 ianuarie 1898 apărea, în cotidianul național Epoca, necrologul său: 

Aflăm, cu parere de rău, încetarea din viață a d-lui Mihail Gregoriadi Bonachi, senator, decedat în Galați, în ziua de 1 ianuarie, în etate de 56 ani. Mihail Bonachi era doctor în drept și în filozofie și un distins avocat. Fost magistrat și reprezentant al județului Covurlui, în mai multe legislaturi, Bonachi a cultivat cu mult succes și câmpul literelor. De la dânsul ne rămâne un volum de poezii rustice, în cari viața câmpenească este cântată cu infinit talent. Fostul senator lasă și câteva traduceri din Anacreon. În Psyche, el înfățișează erotismul antic, în toată splendoarea lui. În ultimul timp, Bonachi a fost mult preocupat de procesul ce’l avea cu comunitatea grecească din Galați, pentru revendicarea locului pe care este clădită biserica elenă. Câștigat în apel, procesul a fost pierdut în Casație. Acest insucces i-a agravat vechea boalä de care suferea și în ziua de Anul nou, Bonachi s’a stins. Înmormântarea a avut loc astăzi, la cimitirul din Galați. Trimetem familiei condoleanțele noastre.

Fotografii ale poetului Mihai Bonachi sunt extrem de rare, dacă nu chiar de negăsit, singura regăsită la un moment dat fiind cea din Istoria literaturii…  De puțin timp au apărut și alte fotografii în mediul online, expuse spre vânzare pe un site românesc de vânzări.

Despre alte nume cu rezonanță, înscrise pe monumentul din Cimitirul Eternitatea, veți afla în continuarea serialului nostru. 

(C. Toporaș)

Surse: Epoca, an. 4, nr. 651, 4 ianuarie 1898, p. 3; George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Minerva, 1986; N. G. Stavrescu, „Galații cu 40 ani în urmă”, în Aurora, an. 1, nr. 2, febr. 1891, p. 34-38; Moise Pacu, Cartea județului Covurlui, Partea II, Bucuresci, Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, 1891, p. 104; Mihai Dim. Sturdza, Familiile boierești din Moldova și Țara Românească, vol. 2, București, Simetria, 2011; Mihai Sorin Rădulescu, „Despre familia poetului Bonachi”, în Historia, nr. 87, mart. 2009; Voința națională, 6 dec. 1897.