Pe 12 octombrie 1968, ziua în care a început stagiunea teatrală 1968-1969, a avut loc în holul teatrului gălățean vernisajul expoziției a doi tineri artiști: sculptorul Ingo Glass și pictorul Ioan Simion Mărculescu. Proaspăt absolvenți (promoția 1967) cei doi artiști au debutat în viața artistică cu o expoziție organizată sub auspiciile Muzeului de Artă Modernă și Contemporană din Galați.
Criticul și istoricul de artă gălățean Corneliu Stoica relata pentru cititorii ziarului Viața nouă: „prima expoziție personală a unui artist nu este întotdeauna suficientă pentru a concluziona asupra creației sale. Cu toate acestea, lucrările expuse de Ingo Glass și Simion Mărculescu demonstrează că acești autori au reușit să înregistreze progrese semnificative într-un timp relativ scurt de la absolvire, în ceea ce privește dezvoltarea unei viziuni personale și exprimarea acesteia prin intermediul unui limbaj plastic original.”
Criticul Corneliu Stoica remarca linia modernă a lucrărilor lui Ingo Glass, efortul artistului „de a conferi o dimensiune spațială și monumentalitate” operelor sale. Artistul a creat adesea pornind de la un element real, făcându-se referire la portretele „Ecaterina”, „Victorie”, „Pianistă” și la compozițiile „Maternitate” și „Cetatea omului”, unde se evidenția preocuparea pentru forma umană. Însă la realizarea lucrărilor „Icar” și „Unire” artistul a renunțat la forma umană și a creat volume care exprimă idei esențiale precum zborul sau unitatea națională a poporului român. Sculptorul Ingo Glass a surprins și prin preocuparea sa de a conferi plasticitate cimentului, material utilizat în construcții, realizând o sculptură exemplară, „Clopotnița”, „impresionând prin atmosfera monumentală pe care o transmite și prin arhitectura solidă a texturii lucrării”.
Lucrarea „Palisadă dacică” evidenția atenția artistului pentru utilizarea forței sugestive a lemnului vechi, așa cum este găsit în natură, în compoziții în care se adaugă elemente arbitrar alese.
„Un colorist virtuos” îl numea Corneliu Stoica pe Simion Mărculescu.
Ioan Simion Mărculescu „folosește tonuri pure, evitând utilizarea prea multor culori intermediare. În lucrările «Compoziție» și «Amplificator», autorul reușește să creeze un spațiu pictural amplu, tocmai datorită modului în care aranjează elementele componente pe pânză. Curbele din «Compoziție» se desfășoară în adâncimea tabloului sub forma unei spirale, în timp ce în «Amplificator», unde artistul folosește efectul optic al culorii, formele plane se repetă în mod strict geometric. În «Contrast», asistăm la un dialog subtil între tonurile grave și profunde și cele care se delectează în culori pure.”
Criticul gălățean încheia articolul optimist ,,cu încrederea că trecerea timpului le va aduce fiecăruia câștiguri substanțiale, iar ceea ce ne-au demonstrat acum va fi cristalizat în mod corespunzător în lucrările lor viitoare, pe care le așteptăm cu interes”, ceea ce s-a confrimat cu prisosință în activitatea lor artistică viitoare.
De la stg. la dr.: Silviu Catargiu, INgo Glass, Ioan Simion Mărculescu și Eugen Holban
Ingo Glass (1941-2022) a urmat Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, promoția 1967. Muzeograf la Galați, la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, unde a contribuit la fondarea nucleului de sculptură monumentală a Galațiului (1968-1971). În anii 1972–1973, a activat ca asistent la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, fiind, alături de alți artiști români, preocupat de sculptura abstractă. A fost consilier artistic la Casa de Cultură Friedrich Schiller din București. A inițiat și organizat prima expoziție națională a artiștilor plastici germani din România (1978).
A emigrat și s-a stabilit în Germania, la München (1979). Din 1987 a început să colaboreze în cadrul unor manifestări expoziționale cu artiști maghiari astfel încât după pensionare s-a stabilit la Budapesta. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din München, Germania, din anul 1980, și membru de onoare al Artiştilor Plastici din România, din 1991.
Ioan Simion Mărculescu (1943-2001) a urmat Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, secţia Pictură (1961-1967. Îndrumător stagiar (din 16 febr. 1968) şi apoi muzeograf la Muzeul de Artă Românească Modernă şi Contemporană din Galaţi (1968-1973). Pictor scenograf la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi (1974-1990) și profesor de pictură la Şcoala Populară de Arte (1984-1989) şi Colegiul Universitar „Studium” din Galaţi (1994-2001). În perioada 1990 – 2001 a fost director la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi (1990-2001). A participat la tabere de creaţie din țară și din străinătate (Bulgaria, Polonia, Italia, Franţa), a realizat grafică publicitară şi ilustraţii pentru reviste, cărți și afișe, și a colaborat cu grafică şi desene în presa locală şi naţională. A fost autorul fotografiilor şi concepţiei grafice a albumelor monografice ale Galaţiului apărute după Revoluţia din 1989 (1997,1998, 1999).
Membru (mai 1970) și președinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Galaţi, membru fondator al Clubului Rotary – Filiala Galaţi și membru fondator al grupării artistice AXA (1995).
Surse: Viața Nouă, an. 25, nr. 7414, 13 oct. 1968; Viața Nouă, an. 25, nr. 7436, 8 nov. 1968; Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Tena Bezman, Otilia Badea, Oameni în memoria Galaţiului : Aniversări 2016, Galați, Axis Libri, 2017; Cronica, an. 3, nr. 48, 30 nov. 1968.