dr. Otto Ritter
Dintre medicii care au avut în grijă sănătatea populației Galațiului, pentru o lungă perioadă de timp, s-a numărat și dr. Otto Ritter.
Provenind dintr-o familie austriacă, medicul Otto Ritter s-a născut pe 27 ianuarie 1882, la Tecuci, acolo unde părinții săi, Otto și Carolina, s-au stabilit în anul 1869.
Tatăl său era de profesie horticultor și a fost angajat în mod special de Primăria Tecuci, în anul 1897, pentru a întocmi „schița de plantațiuni” a Grădinii Publice, îngrijindu-se și ulterior de aceasta.
Majoritatea scriitorilor tecuceni au inclus Grădina Publică din Tecuci în amintirile lor, unul dintre aceștia fiind și Nicolae Petrașcu, critic și istoric literar, care numea locul preferat de plimbare al tecucenilor „grădina neamțului, cea cu gherghine și dăliile cât pălăria”.
Fiul grădinarului, viitorul medic gălățean, și-a efectuat serviciul militar în anul 1906 și a devenit student al Facultății de Medicină din Iași cu un an înainte, acestea reprezentând argumente în decizia de împământenire cu dispensă de stagiu în orașul Iași, emisă în data de 14 decembrie 1906.
Tot în anul 1905 s-a și căsătorit, cu Sofia Mardari-Botez din Iași, oraș unde a profesat ca intern al Spitalului „Sf. Spiridon” și unde și-a susținut, în anul 1910, doctoratul în medicină și chirurgie la Facultatea de Medicină.
Abia în anul 1912 apare decizia definitivă de împământenire a dr. Otto Ritter, în anul 1914 regăsindu-l în calitatea de medic în circumscripția Solești din județul Vaslui, pentru ca în anul 1918 să devină medic al orașului Vaslui, fiind decorat cu Ordinul „Crucea Regina Maria” clasa a II-a „pentru munca și devotamentul mai presus de orice laudă depus în combaterea epidemiilor care au bântuit județul Vaslui în 1917”.
În anul 1919, Otto Ritter este numit medic primar al județului Covurlui, stabilindu-se în orașul Galați, acolo unde a rămas până la sfârșitul vieții, numele său regăsindu-se pe unul dintre monumentele funerare din Cimitirul Eternitatea din Galați.
Peste câțiva ani, în 1923, devine medic șef al Serviciului Sanitar al orașului Galați, devenind responsabil de starea de sănătate a locuitorilor săi, funcție în care a rămas pentru aproape două decenii, ieșind la pensie pe 1 februarie 1942.
Pe lângă această importantă funcție, a fost director al spitalului gălățean „Caritatea”, specializat în tratarea tuberculozei (1925), precum și vicepreședinte în Consiliul de igienă și de ocrotire socială a Ținutului Dunărea de Jos (1940).
După ieșirea la pensie a continuat să își desfășoare activitatea profesională, fiind numit în Comisia medicală mixtă a Corpului III Armată, ce avea drept scop „clasarea invalizilor din actualul război” (1943).
Participant la conferințele medicale organizate de preotul Ludovic Cosma în cadrul Căminului cultural „Sfinții Împărați”, membru al Societății „Profilaxia tuberculozei”, membru în Comitetul de conducere al Filialei Galați a Societății Crucea Roșie, Otto Ritter a fost un membru de bază al comunității gălățene.
Meritele sale au fost răsplătite prin decernarea Ordinului „Coroana României” în grad de Comandor (1924) și a semnului onorific „Răsplata muncii pentru 25 de ani în serviciul Statului” (1938).
La ieșirea la pensie, medicul șef al orașului Galați a fost sărbătorit de comunitatea gălățeană în cadrul unei întâlniri la care au participat oficialități ale orașului, colegi de breaslă și prieteni, printre care s-au numărat: primarul Galațiului de la acea vreme, Ghiță Vasiliu, dr. Dimitrie Lazăr (fost primar al municipiului în perioada 1934-1936 și președinte al Colegiului medicilor), dr. Nicolae Alexandrescu, dr. Dumitru Rapile, dr. Alexandru Măcelariu, dr. Mircea Oardă și mulți alți medici gălățeni, care au luat cuvântul, scoțând în evidență calitățile lui Otto Ritter ca medic, om de caracter și prieten apropiat.
Primarul Ghiță Vasiliu a scos în evidență prodigioasa activitate a celui care se retrăgea la pensie după o carieră de succes și după ce adusese mari servicii în funcția ocupată în fruntea sănătății gălățene.
Încheiem cu un profil satiric dedicat medicului gălățean, conturat cu subtilă ironie de ziaristul Radu Volbură și locotenentul Petre Lăzărescu în lucrarea „Siluete gălățene”, care accentuează două trăsături ale caracterului său: severitatea în exercitarea funcției de șef al sănătății gălățene și empatia față de pacienții săi:
„Își dezice numele equestru (Ritter) [cavaler] prin siluetă, meserie și preferința ce o dă mașinei.
Medic șef al municipiului face „couè-ism” [gât] din vremurile când însăși promotorul teoriei nu cunoștea principiul sugestiei.
Vreau să zic după vorba românului că: «Vorba dulce mult aduce» și că, în afară de meritele sale profesionale, pe cari nu suntem în măsură să le apreciem, și-a câștigat renumele printr-o umană atitudine în fața pacienților.”
Otto Ritter a murit în anul 1955, dată înscrisă pe piatra de mormânt din cimitirul gălățean.
Surse: Adevărul, 25, nr. 8030, 21 ianuarie 1912; Monitorul Oficial al României (anii 1911, 1918, 1919, 1922 1923, 1924, 1940, 1943); Universul, an. 41, nr. 99, 19 apr. 1923; Petrică Lăzărescu, Radu Volbură, Siluete gălățene, Galați: Radu Volbură, 192_?
(C. Toporaș)