Născut la Piatra-Neamț, la 15/27 februarie 1834, V. A. Urechia a fost, începând cu 1867 şi până la sfârşitul vieţii, legat de plaiurile gălățene, inclusiv în calitatea de deputat şi senator de Covurlui. Toată truda sa de o viaţă, volumele şi documentele pe care le-a adunat, cu pietate şi pe cheltuiala sa, au constituit mai târziu darul de suflet oferit gălăţenilor iubitori de carte, nucleul în jurul căruia s-a ridicat instituţia Bibliotecii ce îi poartă numele: „Fie ca micul meu dar să serve culturii tot mai spornice şi tot mai românească a Galaţilor”.
Fiu al clucerului Alexandru Popovici şi al Euphrosinei Photinia, şi-a schimbat numele, din Popovici, numele avut la botez, în Alexandrescu (după prenumele tatălui). Aflând din hârtiile familiei că îşi trage originea de la vechiul cronicar al Moldovei, şi-a luat ulterior numele de Urechia.
Vasile Alexandrescu Urechia şi-a început studiile în şcoli particulare, devenind într-un final bursier al Academiei Mihăilene din Iaşi. A studiat la Paris (1855-1857), unde și-a susţinut mai întâi bacalaureatul în filosofie (18 aug. 1856) şi apoi s-a înmatriculat la Facultatea de Litere pentru a obţine licenţa (1856-1857). A frecventat în paralel cursurile de filosofie, literatură şi drept ale Universităţii Sorbona din Paris.
La întoarcerea în țară, s-a stabilit la Iași, unde a îndeplinit funcțiile de asesor la Tribunal, profesor de literatură română, limbă latină și istorie universală și director al Departamentului Cultelor și Instrucțiunii Publice din Moldova. A fost, de asemenea, ministru ad-interim al aceluiași departament în guvernul lui Mihail Kogălniceanu și a fost redactor al revistei Atheneul Român și al ziarului Dacia.
A avut o contribuție remarcabilă în multiple domenii ale vieții publice și culturale din România, îndeosebi după Revoluția din 1848. În perioada 1863-1865, a editat Anuarul General al Instrucțiunii Publice din România și Buletinul Instrucțiunii Publice. După stabilirea la București, în anul 1864, a fost numit director general al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și a activat ca profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, unde a predat până în 1901.
Activ în viața politică, a fondat ziarul Adunarea Națională, împreună cu Mihail Kogălniceanu și a participat la Congresul de Arheologie de la Paris. A fost deputat și, mai târziu, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în guvernul lui Dimitrie Brătianu. Contribuțiile sale culturale includ fondarea Bibliotecii Publice de la Galați, la care a donat propriul fond de carte, și editarea Buletinului Fundațiunii Urechia.
Pe plan internațional, a fost numit consul general al Republicii Ecuador în România, iar spre sfârșitul carierei, vicepreședinte al Senatului României, marcând o viață dedicată învățământului, culturii și politicii românești.
Istoric, animator al vieţii culturale, profesor, scriitor, senator, deputat, ministru al Instrucţiunii Publice (organizator al învăţământului românesc), primul român candidat la un Premiu Nobel, pătruns de o puternică dragoste pentru ţară şi limba strămoşească, Urechia a fost pe tot parcursul vieţii un luptător înflăcărat pentru desăvârşirea unităţii naţionale şi pentru cultivarea conştiinţei naţionale. A jucat un rol esențial în dezvoltarea instituțiilor culturale și academice din România, evidențiat prin inițierea și conducerea unor societăți de prestigiu precum Societatea „Atheneul Român” din Iași și București, precum și prin contribuția sa fundamentală la fondarea Societății Literare Române, care ulterior a evoluat în Societatea Academică Română și, în final, în Academia Română.
Pe lângă implicarea în înființarea și conducerea acestor societăți culturale și academice de prestigiu, V. A. Urechia a fost recunoscut și la nivel internațional prin afilierea la diverse organizații și academii.
A lucrat necontenit dând tiparului volume ale operei sale istorice şi literare, afirmându-se ca unul dintre cei mai activi ziarişti ai epocii. A scris sub pseudonimele: A., B.A., U.N., V., V.A., V.A.U., X.Y.Z. (Literatorul, 1883), Vladimir Aleschin-Uho, V. Alessandresco (Foiletonul Zimbrului, 1855), Basile Alexandresco (România literară, Zimbrul şi Vulturul, Steaua Dunării, Ateneul Român), V. Alisandrescu (România literară, 1855), V. Alexandrescu-Urechiă, Bondarul, Cozmuţă, Iassiorum Municipium, Doamna L (Românul, 1858), Doamna Maria L. (Zimbrul şi Vulturul, 1858), Maria Movilă (1863), Popovici, Quis (Ateneu’lu Romanu, Din Moldova). Opera sa publicistică răspândită în periodicele vremii conturează imaginea unui om care nu concepea doar a exista, fără a-şi exprima în scris opiniile, rezultatele cercetărilor şi studiilor sale, într-o diversitate de domenii: politică, istorie, literatură, istorie literară, pedagogie.
Activitatea sa extinsă și dedicarea față de promovarea culturii și educației au fost onorate prin numeroase premii și distincții, atât din partea instituțiilor românești, cât și internaționale. Printre acestea se numără Diploma de Onoare la Congresul Internațional de Orientalistică și premiul „H. Rădulescu” al Academiei Române, care recunosc contribuția sa la istoria educației și la studiile orientalistice. Distincțiile primite, inclusiv Ordinul „Coroana României” în grad de „Mare Ofițer” și ofițer al Ordinului „Legiunea de onoare” din Franța, reflectă aprecierea vastă a eforturilor sale de a îmbogăți patrimoniul cultural și academic al României și de a consolida legăturile cu comunitatea internațională.
Vasile Alexandrescu Urechia trăieşte în continuare prin opera pe care a lăsat-o urmaşilor săi, prin edificiile la a căror construire şi-a adus aportul şi nu în ultimul rând, prin vorbele de duh ce le-a lăsat spre luare aminte urmaşilor săi:
„Cultura este arma cea mai puternică. O naţiune incapabilă de a se putea dezvolta, este incapabilă de a-şi apăra existenţa. De aceea toate naţiunile, recunoscând cultura de primă condiţie a existenţei şi măririi lor, s-au străduit să-şi întrebuinţeze toate forţele spre a înainta în cultură… Ce va fi această ţară cultivată, dacă proprietarii ei nu vor poseda cultura necesară pentru a-i putea apăra existenţa? Căci astăzi cultura este arma cea mai puternică şi neînvingibilă!”
În concluzie, Vasile Alexandrescu Urechia a avut o contribuție inestimabilă la promovarea și consolidarea culturii și educației românești, lăsând o moștenire durabilă prin fondarea și conducerea unor instituții cheie, precum și prin recunoașterea și distincțiile obținute la nivel național și internațional.
Surse: Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2009, Galaţi, Axis Libri, 2010.