Din poveștile Eternității (20): Familia consulului Schwab și nasturii de coroz

Rodolphe Schwab (1876-1940) și William Schwab (1871-1938) sunt numele gravate pe două lespezi din Cimitirul Eternitatea din Galați, aflate la ceva depărtare una de alta, în zona catolică a Cimitirului Eternitatea. Două nume care se leagă de istoria aceleiași familii, de evrei austrieci, stabiliți în orașul de la Dunăre, dintre care unul s-a afirmat în calitate de consul al Belgiei la Galați, numit pe 16 august 1867, ulterior devenind consul al exoticei Guatemale, în orașul cosmopolit care era Galațiul în acea perioadă.

Este vorba de Simon Schwab, membru al elitei evreiești din localitate, ofițer al Coroanei României, cavaler al Ordinului Leopold și al Ordinului „Coroana de Prusia”, unul dintre marii bancheri ai Galațiului, Banca Schwab&Co fiind inclusă în lista importantelor instituții financiare locale, aceasta fiind activă până în preajma anului 1900.

Simon Schwab a deținut această calitate, de consul al Belgiei la Galați pentru o perioadă îndelungată, timp de peste 30 de ani. În anul 1897, acesta încă apărea în lista corpului consular din Galați, bucurându-se într-atât de încrederea regelui Belgiei, încât a fost menținut chiar și atunci când, pentru protejarea intereselor comerciale, a fost necesară numirea unui al doilea consul, cu jurisdicție pentru întreaga țară. Mandatul său s-a încheiat în anul 1900, când locul i-a fost luat de Georges Verona, consilier comunal în Galați, fiul lui Giuseppe Verona.

Probabil că aceste funcții consulare pe care le-a avut, în special în ce privește consulatul Belgiei, s-au datorat și faptului că soția sa provenea din vestita familie Mendl, de religie mozaică, mari proprietari de teren arabil în Brăila, care au întreținut prospere relații economice în domeniul exportului de cereale, având în același timp și numeroși reprezentați diplomatici în familie, atât pentru Belgia, cât și pentru Norvegia, și care au îndeplinit aceste funcții decenii la rând.

La doi ani de la încheierea mandatului de consul al Belgiei, în anul 1902, Simon Schwab a fost numit consul al Republicii Guatemala, al cărui sediu, așa cum apare în anuarele vremii, se afla la intersecția străzilor Mihai Bravu și Serfioti, cea din urmă fiind actualul segment de stradă a Basarabiei, delimitat de străzile Domnească și Mihai Bravu.

Deci, pe colțul astăzi dispărut de la intersecția cu strada Basarabiei, pe strada Mihai Bravu nr. 7, se afla domiciliul consulului Guatemalei la Galați, acolo unde, pe 31 ianuarie 1915, murea, la 85 de ani, Simon Schwab. Rămâneau în urmă sa soția, Sofia (născută Mendl) și cei trei copii: Edward, William și Rudolf (Rodolphe), dintre care ultimii doi își au locul de veci în Cimitirul Eternitatea din Galați și nu în cimitirul evreiesc, probabil și pentru că Rudolf Schwab, cel mai mic dintre fii, a trecut la protestantism în anul 1910.

Edward, fiul cel mare, a preluat curând responsabilitatea consulatului Guatemalei, în luna octombrie a aceluiași an, 1915, cu circumscripție întreaga țară, îndeplinind această funcție până în anul 1932. În anul 1931, în jurisdicția sa intra inclusiv Basarabia, Moldova, Bucovina și Maramureș.

În urma morții tatălui, și ulterior a mamei, Sofia, cei trei fii, Eduard, William și Rudolf, au moștenit proprietatea de pe strada Mihai Bravu nr. 7, pe care au ipotecat-o la un moment dat, în vederea obținerii unui împrumut pentru ulterioare afaceri. În suprafață de circa 1.550 mp, terenul avea pe el o construcție masivă de cărămizi, cu pereții groși, acoperita cu tablă, compusă din parter și mezanin. Corpul principal avea la parter un hol si 6 camere principale, prevăzute cu 6 sobe de teracotă, cu pereții acoperiți cu tapet sau zugrăviți, prevăzute cu parchet sau dușumele de brad. Mezaninul era compus din două holuri și opt camere. Toate încăperile erau prevăzute cu instalație electrică, gaz și instalație de apă. Nu lipseau anexele, compuse din opt încăperi, destinate bucătăriei, camerelor pentru servitori, cămării și spălătoriei. O grădină de flori înconjura proprietatea, mărginită de un gard de fier. Imobilul se mărginea la răsărit cu strada Mihai Bravu, la apus cu dr. Widner, la nord cu strada Serfioti și la sud cu proprietatea avocatului Aurel Ioanovici, fost ajutor de primar.

Cei trei frați Schwab au fost proprietarii în Galați a unei celebre fabrici de nasturi, înființată cu nouă ani înainte de moartea tatălui lor, în anul 1906. În fabrica denumită Butonia, care își avea sediul pe Str. Sfinții Apostoli nr. 83, în zona Portului, se confecționau nu orice fel de nasturi, ci aceia fabricați din nucile de coros/coroz, aduse cu mare efort și cheltuială tocmai din Mexic.

În prima fabrică de nasturi de coros din țară, a fraților Eduard și William Schwab, avea loc procesul miraculos de transformare a nucilor de coroz în nasturi ce puteau fi asemuiți cu cei din os lustruit. O calitate specială a acestui material, provenit din semințele aduse din America de Sud, era faptul că era extrem de rezistent la apă și la zgârieturi, asemănându-se foarte mult cu fildeșul, ceea ce l-a făcut cunoscut și sub numele de fildeș vegetal. În plus materia primă era considerabil mult mai ieftină decât osul sau fildeșul.

În atelierele din localul închiriat al fabricii Fraţilor Schwab & Comp, se desfășura întregul proces tehnologic, pornind de la spălarea nucilor de coros, până la tăierea în diferite ștanțe la ferăstraie rotitoare și prelucrarea la strunguri în diferite forme. Nasturii erau apoi lustruiți în poloboace, borteliți, vopsiți, uscați în cuptoare și din nou lustruiți cu un praf special, împachetați și depozitați în magazia fabricii, ajungându-se la o producţie de până la 600 de grosuri pe zi, un gros echivalând cu 12 duzini de nasturi. Produsele fabricii erau distribuite atât în țară, cât și peste hotare, în India şi America de Sud.

Partea tehnică a activității se afla sub supravegherea unui specialist în acest domeniu, format în Germania, țara natală, maistrul principal Gerson Rosenthal, care coordona, împreună cu alți maiștri,un număr de cca. 100 de lucrători, români și greci, mare parte femei, provenite din valea oraşului.

Partea comercială şi administrarea fabricii era în grija fraţilor Schwab, care coordonau personalul din zona de birouri, în timp ce vânzarea produselor pentru întreaga ţară era asigurată de firma S. Weissenberg&Comp din Galaţi, care coordona desfacerea producției.

Deși inițiată și adusă la capacitate maximă de profit de frații Schwab, faima primei fabrici de coroz din țară a revenit în mare parte distribuitorului Salo Weissenberg, cel care a preluat,fabrica în anul 1923, încorporând-o în afacerea sa, producția de nasturi de metal și de lemn și care apare menționat în unele surse ca primul producător român de nasturi din fildeș natural.

Nu știm dacă frații Schwab au intuit că afacerea se afla la vârful creșterii sale în momentul în care au vândut-o, cert este că peste câțiva ani Butonia a dispărut definitiv, apariția unei alte materii prime, mult mai ieftine, masele plastice contribuind la acest lucru.

În prezent, materialul asigurat de palmierii de Tagua a devenit din nou profitabil și „la modă”, având în vedere orientarea către materiile prime naturale, ecologice, existând fabrici de nasturi care folosesc acest material în Marea Britanie, Germania, Danemarca, Panama și China, printre altele.

(C. Toporaș)

Surse: Moise Pacu, Cartea judeţului Covurluiu : Note geografice, istorice şi in deosebi statistice. Partea II, București, Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, 1891; Universul, an. 33, nr. 31, 1 febr. 1915; Voința Galaților, an. 2, nr. 51, 14 nov. 1897; Adevărul, nr. 3913, 19 iun. 1900; Constantin Cristian, Activitatea consulară la Brăila și Galați (1919-1940), Iași, PIM, 2017; Dimineața, an. 7, nr. 2235, 22 mai 1910; Gheorghe Codreanu, Monografia fabricilor din Galați, Galați, 1908.