Adolphe Orna era prezentat în lumea literară de la începutul secolului XX precum „un dramaturg apreciat, ale cărui piese s-au jucat cu succes pe câteva din scenele Parisului, un romancier original, de o vervă seducătoare, foarte îndemânatec în a tălmăci cele mai complexe sentimente ale sufletului omenesc”.
Adolphe Orna, pe numele său adevărat Adolf Ornstein, s-a născut în anul 1882 (sau 1883) pe malurile Dunării, în orașul Galați, într-o familie modestă. Nu a putut absolvi decât clasele gimnaziale, astfel că, începând de la vârsta de 17 ani, a trebuit să-și câștige existența, mai întâi ca „mic funcționar de birou”, apoi încercând să-și facă un nume în lumea literară și jurnalistică a vremii, debutând în publicațiile locale și naționale.
A publicat în reviste de prestigiu, precum Litere și arte, suplimentul ziarului Adevărul, în revista ieșeană Arta, în Păreri libere, Facla, Dimineața, Rampa nouă ilustrată. Lumea vibrantă din portul Galațiului și atmosfera sa încărcată de magie au constituit pentru Adolphe Orna o sursă inepuizabilă de inspirație și nostalgie, pe care le-a reflectat în scrierile sale pe parcursul întregii vieți, semnând de altfel și sub numele de Adolphe Orna-Galatz.
Spirit aventuros, a părăsit locurile natale și a ajuns mai întâi la Paris, apoi la Londra, unde și-a continuat cariera și și-a întemeiat o familie. În Anglia, talentul său versatil i-a permis să exploreze noi genuri literare, publicând lucrări în engleză și adaptându-se cu ușurință la diversele cerințe ale pieței editoriale, una dintre lucrările publicate acolo fiind cea intitulată „Reîncarnările lui Lupus Andronicus”.
Un avid cititor și poliglot, a ajuns să stăpânească patru limbi, dar a ales în final să se exprime în limba franceză, a cărei bogăție și subtilitate le aprecia profund. Romanul „Păianjenii”, publicat la editura Crés, a marcat debutul său în literatura franceză, urmat de contribuții valoroase în reviste precum Pais și Populaire, precum și de articole în L’Europe Nouvelle și Comoedia.
Revenirea sa la Paris, în anul 1920, a deschis un nou capitol în viața lui Adolphe Orna, pentru că acolo a îmbrățișat cu pasiune și dedicație genul dramatic, exprimându-și talentul pe scena teatrală pariziană. Primirea entuziastă a piesei „Farsa lui Popa Gheorghe”/„La Farce de Popa Gheorghe” la începutul anilor ‘20, pusă în scenă de Gaston Báty, la Teatrul „Mathurins”, a confirmat talentul său de dramaturg și a pus bazele unei perioade de creativitate intensă.
În următorii ani, Adolphe Orna a scris și și-a văzut montate cinci piese de teatru, fiecare explorând teme diverse și aducând în fața publicului parizian fragmente din sensibilitatea și imaginația sa bogată. Știrile aduse în presa românească confirmau că piesele lui Adolphe Orna, puse în scenă de mari regizori ai vremii, s-au bucurat de succes. În aceeași perioadă semnătura sa se întâlnea, de asemenea, în paginile gazetei Comoedia.
Caracterizat printr-o modestie extremă, prieten de nădejde și tovarăș cu un farmec deosebit, Adolphe Orna avea parte în presa timpului de creionarea unui interesant portret:
„…o privire grea de oriental, puţin temătoare sau poate ironică sub monoclu, o frunte largă şi umbrită de o buclă de păr negru, o mustaţă groasă, deasupra unui surâs blând, ceva încovoiat în statura lui înaltă, distincţia naturală şi pasul mare, suplu, al unui atlet britanic: iată pe scurt persoana fizică, brutală şi femenină în acelaş timp, a lui Adolphe Orna.”
Piesele jucate pe scenele franceze au oferit publicului o fereastră spre universul complex și divers al lui Adolphe Orna, de la comedia subtilă la drama profundă.
Ultima sa piesă, „Ploaie de Aprilie”/„ Pluie d’Avril”, scrisă în anul 1926, a fost considerată de critici drept apogeul creativității sale, combinând măiestria narativă cu o introspecție emoțională profundă. În catalogul Bibliotecii Naționale a Franței, Adolphe Orna este prezent atât cu unele dintre lucrările sale editate, precum volumele de Teatru (1926, 1927), „Les Petits discours du grand Sticky Face” (1925), „La Farce de Popa Ghéorghé” (1923), „La Dette de Schmil” (1923), „Les Araignées” (1921), „La Fange” (1912), cât și cu o serie de lucrări în manuscris: „La dette de Schmil” și „Mademoiselle Le Feu”.
Adolphe Orna în baza de date a Bibliotecii Naționale a Franței
Deși a trăit și a creat într-o perioadă de mari schimbări sociale și politice, operele sale rămân o mărturie a căutării neîntrerupte a frumuseții și a adevărului prin artă. Traseul său prin peisajul cultural european de la începutul secolului XX a demonstrat atât capacitatea scriitorului de a se adapta ca artist, cât și legătura sa cu tradițiile și inovațiile literare ale epocii.
(T. Bezman)
Surse: Victor DURNEA, A. Orna-Galați – un alt bluffeur ? (I), în Cultura, nr. 336, 11 aug. 2011; Victor DURNEA, A. Orna-Galați – un alt bluffeur ? (II), în Cultura, nr. 337, 18 aug. 2011; Dimineața, dec. 1926; Rampa, dec. 1926; Rampa, ian. 1927;
https://data.bnf.fr/fr/10409396/adolphe_orna/