În ziarul local „Vocea Covurluiului” din 11 septembrie 1885 se anunța încetarea din viață a lui Vasile Stoicovici, „comerciant notabil în urbea noastră”. Anunțul familiei apăruse cu o zi înainte, și în acesta numele comerciantului era trecut Wassile Stoikovitz, formă care apare de altfel și pe monumentul funerar din Cimitirul Eternitatea, aflat la loc de cinste, pe aleea centrală, aproape de biserică.
Cine a fost Vasile Stoicovici, cel care a fost atât de important pentru viața economică a Galațiului și chiar a țării, încât, la aproape jumătate de secol de la moartea sa, în anul 1934, i-a fost dedicată o broșură, sub auspiciile Camerei de Comerț și Industrie din București?
Născut la Bârlad, la 21 octombrie 1818, Vasile Stoicovici provenea dintr-o familie de macedoneni din orașul Tetovo și a ajuns de tânăr la Galați, acolo unde tatăl său l-a trimis pentru a învăța o meserie. Intrat în serviciul unui mare angrosist de la acea vreme, Anastase Hagi Caludi, a ajuns în scurt timp partener la firma acestuia și nu după multă vreme a ajuns să își dezvolte singur o afacere de mare amploare în orașul de la Dunăre.
„Negoțul de coloniale” cu amănuntul întemeiat în anul 1846 pe strada Portului nr. 29 din Galați, s-a transformat, datorită priceperii lui Vasile Stoicovici, într-o extinsă afacere de comerț angros.
Sediul firmei din str. Portului
Printre mărfurile pe care le aducea în țară, provenite în mare parte din țări exotice, se numărau articole de băcănie, ceai, cafea, sardine, roșcove, lămâi, portocale, precum și zahăr din Franța, griș și fidea din Olanda, halva de la Constantinopol, orez din Italia, lumânări din Viena, pește sărat, icre tarama și icre negre din Basarabia.
La împlinirea vârstei de 30 de ani, Vasile Stoicovici s-a căsătorit cu Elena Hagi Lazăr, împreună cu care a avut cinci fete și patru băieți. Fetele și-au găsit soți printre străinii care făceau afaceri cu tatăl lor (la Viena, Petersburg etc.), doi dintre băieți au murit de tineri, astfel că cei care au devenit ulterior partenerii și moștenitorii firmei, au fost Ștefan și Ioan, care au continuat afacerea tatălui.
La nivelul Galațiului acelei perioade, casa de comerț a lui Vasile Stoicovici a ajuns să se situeze printre cele mai importante firme ale orașului, faima sa fiind dublată de cinstea sa proverbială, pentru care era renumit printre oamenii de afaceri.
Numeroase corăbii cu roșcove, lămâi, portocale și alte coloniale acostau în portul din Galați, aducând marfa pe care o tranzacționa mai departe Vasile Stoicovici, statutul de porto-franco al Galațiului contribuind la succesul afacerii.
Un reper asupra dimensiunii comerțului din portul gălățean ne este oferit de o serie de date statistice înregistrate de un memoriu al Uniunii Comerciale și Industriale din Galați, conform căruia suma care reprezenta comerțul gălățean în anul 1873 se ridica la 60% din întregul comerț al României, an în care portul Galați era vizitat de 3518 de vase.
„Gălățenii mai în vârstă își aduc aminte cu drag de acea stare înfloritoare când intrau zilnic în oraș mii de care încărcate cu mărfuri, când pe străzile din port, circulația era aproape imposibilă, iar portul era plin în permanență de o pădure de catarguri”.
În această atmosferă de efervescență economică, afacerea angrosistului gălățean Vasile Stoicovici a prosperat, mai ales că acesta avea curajul de a cumpăra mari cantități de marfă, pe care le vindea cu un beneficiu redus, fără a specula prețul la maxim, așa cum procedau alți negustori.
Marea casă de coloniale angros se afla la maximul profitului său în momentul în care Vasile Stoicovici s-a îmbolnăvit grav, o paralizie imobilizându-l pentru 8 ani de zile, până la decesul său, pe 9 septembrie 1885. La moartea sa, pe lângă casa de comerț, Stoicovici lăsa o avere formată din 40 de proprietăți în Galați, aproape pe fiecare dintre străzile importante găsindu-se câte un imobil ce îi paarținea: str. Dogăriei, Sfinții Apostoli, Brașoveni, Mare (Navelor), Domnească, Ceres (Ana Ipătescu), Tecuci, Instrucției, Armeană, Mihai Bravu, Beldiman (Științei) etc.
Va urma
(C. Toporaș)