Din poveștile Eternității (22): cei doi fii ai lui Vasile Stoicovici, „podoaba comerțului nostru gălățean”

Continuăm povestea familiei Vasile Stoicovici, cu cei doi fii ai săi, care au preluat conducerea firmei: Ștefan (n. 1849) și Ioan (n. 1856), ambii având studii comerciale la Viena și care s-au completat fericit în conducerea societății care făcea „negoț cu coloniale”, aducând-o la un nou nivel de dezvoltare. O caracterizare a celor doi fii, considerați „podoaba comerțului nostru gălățean”, poate fi descoperită în ziarul gălățean „Tribuna liberală” din anul 1902:

„Născuți și crescuți în spiritul comercial, frații Stoicovici au păstrat caracterul negustoresc și se completează unul pe altul: unul cu concepții mai largi în ale comerțului, atinge imediat toate ramurile de comerț în dezvoltare sau în căutare, altul fidel biroului și casei urmărește cu o supraveghere din cele mai credincioase cele mai mici operațiuni, luând toate precauțiunile pentru a feri casa de pagube, ce se întâmplă cu orice comerț”.

Astfel, în timp ce Ștefan încheia afaceri în toată lumea, la Viena, Paris, Marsilia, Berlin, Odesa și Constantinopol, Ioan, care avea pe deasupra cursuri de drept comercial și economie politică la Universitatea din Geneva, urmărea cu atenție operațiunile din biroul din strada Portului.

O dată cu eliminarea statutului de porto-franco, economia Galațiului a început să decadă, astfel că cei doi fii au adăugat la domeniile de activitate și comerțul cu tablă, cuie și obiecte de fier aduse din Anglia, ulterior luând decizia de a înființa Banca „Vasile Stoicovici”, ce purta numele tatălui lor, instituție care avea o filială la Viena.

De asemenea, au au înființat o serie de noi întreprinderi în Galați: o fabrică de cărămidă în cartierul Bădălan, un depozit de cărbuni, antracit și cocs pe strada Portului, de unde se vindeau aceste produse în întreaga țară, precum și una dintre primele fabrici de gheață artificială din Galați, devenind furnizori pentru Pescăriile Statului.

Ștefan, primul născut (n. 1849) este cel care a călătorit mult prin lume, asigurând legăturile comerciale ale firmei. I s-au încredințat, de-a lungul vieții, importante funcții administrative în Galați, precum consilier comunal (1896-1897) și ajutor de primar în Galați, membru al Camerei de Comerț și Industrie a orașului, și chiar deputat (1901-1905). A murit pe 10 iun. 1912, la 63 de ani. A locuit în casa părinților săi, aflată pe strada Justiției (Universității), pe care a amenajat-o cu mult bun gust și unde a adunat numeroase obiecte cumpărate în călătoriile sale prin străinătate, apoi pe strada Instrucției, în spatele fostei Librării Centrale, acolo unde și-a luat viața, pe 10 iunie 1912, la 63 de ani, motivul fiind, se pare, suferința în urma unei boli incurabile.

Fratele său mai mic, Ioan (n. 1856), a dezvoltat afacerile tatălui său, ocupând de-a lungul vieții și o serie de funcții publice: consilier comunal, membru și președinte al Camerei de Comerț din Galați, iar din 1912, după decesul fratelui său, primul director al sucursalei gălățene a Băncii Românești.

Înzestrat cu mult bun gust, a locuit într-o casă de pe strada Mihai Bravu, vestită în epocă, clădire care o lungă perioadă de timp a adăpostit sala de repetiții a Teatrului Muzical:

„Om de gust și cu mult simț artistic, casa lui era înconjurată de o vastă grădină, era mobilată cu un rafinat și discret lux, iar grădina care avea o întindere de un hectar, era cea mai bine și mai frumos aranjata din tot Galațiul, fiind punctul de atragere al prietenilor și al străinilor care se simteau fericiți de a putea vedea o asemenea minune”.

Cunoscută sub numele de Vila Elise, imobilul purta nume soției lui Ioan Stoicovici, Elisa Constantinescu, cea care i-a dăruit șapte copii, dintre care primul născut, cel care a purtat numele bunicului, Vasile, s-a remarcat în învățământul universitar comercial, devenind profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale și secretar general al Camerei de Comerț și Industrie din București.

După moartea acestuia, în anul 1927, Vila Elisa a rămas în proprietatea familiei până în anul 1952, când a fost preluată de stat prin naționalizare.

Un cărturar de seamă, Nicolae Angelescu (1866-1942), doctor în științele fizico-chimice, farmacist, membru al camerei din Comerț din București, președinte al Societății Farmaciștilor din România, le-a dedicat celor trei comercianți gălățeni o carte, editată sub egida Camerei de Comerț și Industrie din București în anul 1934.

În anul 1942, urmașii familiei, descendenții lui Ioan Stoicovici (pentru că Ștefan nu a avut copii), printre care se număra un singur descendent gălățean (Anton), precum și prof. univ. Vasile Stoicovici din București, au încercat să reînvie societatea bunicului, solicitând autorizare de înființare și funcționare a firmei „Vasile Stoicovici, casă fondată în anul 1846”, cu sediul în Galați, str. Căldărari nr. 19 (Mazepa).

Monumentul funerar al familiei Stoicovici (Stoikovitz) din Cimitirul Eternitatea se află la loc de cinste, pe aleea centrală, aproape de biserică.

(C. Toporaș)

Surse: Vocea Covurluiului, an. 13, nr. 2843, I sept. 1885; Universul, iun. 1912; Paul Păltănea, Negustori gălățeni de odinioară: Familia Vasile Stoicovici, în „Acțiunea”, an. 3, nr. 405, 7 iul. 1993, p. 2 : fotogr.; Nicolae I. Angelescu, Vasile Stoicovici şi fiii săi: 1818-1885, București, Institutul de Arte Grafice „Luceafărul”, 1934; Monitorul Oficial, partea a II-a, nr. 89, 15 apr. 1943; Monitorul Oficial, partea a II-a, nr. 160, 23 iul. 1929; Adevărul, 30 ian. 1934.