Întoarcere în timp… la sfârșitul secolului XIX, când la Galați a fost înființată Uzina de Apă

Uzina de Apă din Galați a fost creată în deceniul șapte al secolului XIX, cu scopul de a furniza orașului apă filtrată potabilă. Constituirea acestei uzine a reprezentat pentru Galați, la momentul respectiv, una dintre cele mai însemnate realizări pentru bunăstarea locuitorilor săi.

Dintr-un Raport privind alimentarea cu apă potabilă și energie electrică a municipiului Galați de la acea vreme aflăm:

Alimentarea cu apă potabilă a Municipiului Galaţi a fost concesionată în anul 1872 grupului francez „Monier”, în baza unui contract încheiat la 3/15 Martie 1872; grupul „Monier” a cedat această concesiune grupului „G. B. Crawley” din Londra, în baza unui contract încheiat la 29/2 Decemvrie 1873, când a luat fiinţă societatea anonimă română Comp. Apelor Galaţi. Ulterior, între acest din urmă grup şi Primăria Municipiului Galaţi au luat naştere o serie de neînţelegeri cari s’au sfârşit prin o convenţiune votată de Corpurile legiuitoare la 7 şi 10 Aprilie 1881 şi promulgată prin înaltul decret regal Nr. 1.558 din 13 Iunie 1881.

Ce a însemnat înființarea Uzinei de Apă pentru Galați ne spune profesorul gălățean Gheorghe Codreanu, autorul „Monografiei fabricelor din Galați” (1908):

„Este una din cele mai mari uzine din localitate şi totodată cea mai veche, care a deservit oraşului o apă bună şi a contribuit mult la asanarea oraşului, permiţând întreţinerea şi înflorirea a o sumă de grădini atât în centrul oraşului cât şi în părţile mărginaşe, cea ce face ca Galaţii, privit din deal, să ofere privitorului aspectul unei grădini, cât şi ca aerul oraşului să fie purificat de atâta verdeaţă.”

Director general al Uzinei de Apă era un inginer de origine engleză, Alfred Hayles.

La acea vreme, uzina reprezenta un simbol al progresului și modernizării. Instalațiile și atelierele uzinei repartizate strategic în diverse zone ale orașului și la periferiile acestuia includeau:

• Instalațiile și Atelierele de la Țiglina, care cuprindeau:
  • Sala noilor mașini, amplasată pe malul Dunării, „pe panta de la Ţiglina”, în partea cea mai de jos a pantei, unde erau instalate mașinile moderne pentru captarea și distribuția apei;
  • Sala vechilor mașini, care, deși în stare bună de funcționare, au fost scoase din uz din cauza consumului ineficient de combustibil;
  • Alte dotări, precum: bazinul circular de decantare, filtrele, depozitele de combustibil și materiale și atelierele de fierărie.

• Instalațiile de la Turn, esențiale pentru procesarea și distribuția apei cuprindeau:
  • Turnul de Apă (situat pe strada Șanțului, ulterior strada Câmpului) aflat „la periferia orașului și în proximitatea cazarmei călărașilor, turnul, cu o înălțime de 33 de metri, găzduiește la vârf un rezervor cu o capacitate de 300 de metri cubi. La baza sa sunt amplasate mașinării ale sistemului «Crossley» dispuse în pereche, dintre care una servește ca rezervă, pentru a capta apa din rețeaua de distribuție și a o pompa în rezervorul superior. Mașinile sunt activate de motoare ce funcționează pe baza de gaz aerian, iar la nivelul secundar al turnului se află un set adițional de pistoane, alimentate de motoare pe bază de petrol. Funcția principală a turnului este de a asigura aprovizionarea cu apă a zonelor elevate ale orașului. Construit în anul 1895, la finanțarea construcției au contribuit comuna cu 100.000 de lei și Ministerul de Război cu 30.000 de lei.”
  • Bazinul de Distribuire, cu o capacitate de 5.000 mc, localizat în aceeași zonă, avea rolul de a distribui apa în oraș, excluzând zonele mai înalte;
  • „Comptorul” – dispozitiv destinat măsurării volumului de apă care intra și ieșea din bazinul de distribuire, situat într-o clădire separată.

Uzina de Apă gestiona două rețele principale pentru distribuția apei în oraș, destinată atât consumului public, cât și celui privat:

• Rețeaua Veche, cu o lungime de 39 de kilometri, reprezenta infrastructura inițială de distribuție a apei;
• Rețeaua Nouă, extinsă pe o lungime de 7,5 kilometri, viza în special zonele înalte ale orașului.

Pentru construcția Uzinei de Apă a fost aleasă, la momentul respectiv, o locație favorabilă activității ce urma a fi desfășurată. Înconjurată exclusiv de vii și livezi pline de diverse tipuri de arbori fructiferi, această poziționare era esențială, mai ales că printre dotările uzinei se număra și un bazin circular de decantare. Acesta era utilizat pentru expunerea apei preluate din Dunăre la lumina soarelui pentru un interval de 36 de ore.

Prin importanța sa, Uzina de Apă a devenit parte a patrimoniului industrial și cultural al orașului Galați.

(T. Bezman)

Surse: Gheorghe Codreanu, Monografia fabricelor din Galaţi, Galaţi, Tipografia nouă „Teodor Dimitriade”, 1908; Marius N. Verbiceanu, Monografia industriei şi comerţului oraşului Galaţi, 1938; Tudose Tatu, Marian Filimon, Istoria trudită a fabricilor uitate, Galaţi, Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, 2008; Monitorul Oficial, nr. 277, 6 dec. 1930.