Întoarcere în timp, în Galați… în perioada în care radioamatorismul era „la modă”

Ziua Internațională a Radioamatorismului este sărbătorită în fiecare an pe 18 aprilie, ziua în care a fost înființată, în anul 1925, Uniunea Internațională a Radioamatorilor (International Amateur Radio Union, IARU).

În România se află în prezent sute de pasionați de radiocomunicații, din cele trei milioane de radioamatori autorizați din întreaga lume.

În ce privește Galațiul, amatorii acestui domeniu au avut prilejul, încă din anul 1953, când a fost înființat cercul de radiotelegrafie de la Palatul Copiilor din Galați, să deprindă tainele acestei activități, sub coordonarea lui Iancu Marinescu. În cadrul acestui cerc, cunoștințele de fizică și noțiunile de electricitate învățate la școală erau puse în aplicare în activități practice.

Comunicarea prin codul morse, deprinsă în cadrul cercului, era folosită apoi în transmiterea de mesaje către prieteni, nu numai pe calea undelor… ci și în orele de clasă!

Coperta revistei „Știință și tehnică” (1971), cu Mihai Șoproni în prim-plan

Unul dintre radioamatorii gălățeni care s-au remarcat în acest domeniu a fost Mihai Șoproni, președinte al comisiei județene de radioamatori din Galați în anii ’70, cel care de altfel a și apărut pe coperta unui număr din anul 1971 a cunoscutei, la acea vreme, revistă: „Știință și tehnică”.

Într-un articol din cuprinsul revistei, Mihai Șoproni argumenta pasiunea sa pentru radioamatorism, care a reprezentat baza viitoarei profesiuni, tehnician electronist la Combinatul Siderurgic Galați.

În ce privește Radioclubul Județean Galați, care se afla pe strada Gării nr. 38, acesta era locația în care amatorii domeniului, zeci de tineri gălățeni, se întâlneau să practice radioamatorismul. O statistică din anul 1973 nota 500 de convorbiri cu practicanți din cca. 100 de țări, în doar două luni de zile, la sediul Radioclubului, la care se adăugau alte sute de convorbiri ale membrilor care aveau stații proprii de emisie-recepție.

În perioada în care sediul Casei Pionierilor era în actualul sediul al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”

La sediul radioclubului puteau fi urmate cursuri, predate de specialiști în domeniu, printre care se numărau Cicerone Iatan – profesor la Grupul școlar C.S.G., Mihai Dobrescu – profesor la Liceul „Vasile Alecsandri” și Mihai Șoproni – electronist la Combinatul Siderurgic Galați.

Concursurile organizate erau denumite simbolic „Vânătoare de vulpi”, acestea presupunând găsirea de către radiomatorii înarmați cu receptoare personale, a stațiilor de emisie camuflate într-un perimetru de 6 km pătrați.

Membrii Radioclubului participau la campionate republicane, concursuri naționale și internaționale de unde scurte și ultrascurte. Astfel, în anul 1972, echipa gălățeană a câștigat locul II la campionatul republican și locul I la campionatul internațional, organizat de R.S. Cehoslovacă.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.