Din poveștile Eternității (23): Medicul militar Neculai Vasiliu

Medicul militar Neculai Vasiliu s-a născut la 20 aprilie 1894, în Galați, acolo unde a urmat cursurile Liceului „Vasile Alecsandri”. Hotărându-se să urmeze o carieră în domeniul medicinei, s-a îndreptat către Facultatea de Medicină din București, acolo unde a urmat studiile superioare de specialitate, timp de opt ani de zile, urmate apoi de cele ale Institutului Medico-Militar din capitală.

Teza sa de doctorat, în medicină și chirurgie, susținută la Facultatea de Medicină din București, se găsește în colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, aceasta având ca subiect radioterapia în afecțiunile maligne ale epiteliomului. Exemplarul deținut de Bibliotecă poartă dedicația autografă a medicului Neculai Vasiliu către magistratul Garabet Aburel, care i-a fost prieten și coleg la Liceul „V. Alecsandri” din Galați.

Specializat la Paris în boli interne, a activat în Galați, în calitate de medic șef la Spitalul Militar și medic la Spitalul Municipal nr. 1 din Galați. Pentru o perioadă, a fost și medic al Liceului „Vasile Alecsandri” din Galați.

A participat la ambele războaie mondiale, în perioada Primului Război Mondial fiind elev sublocotenent medic la Spitalul Corpului 3 Armată, primind ulterior distincția „Crucea Comemorativă” în anul 1928.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a activat pe front ca medic colonel la Cartierul Diviziei de Dunăre (1941-1942), fiind recompensat cu Ordinul „Regina Maria” clasa a II-a (1943) și cu Medalia „Victoria” (1946).

Medic colonel în Garnizoana Galați, a ocupat pentru o perioadă, începând din anul 1946, funcția de medic șef al Serviciului Sanitar al Subsecretariatului de Stat al Marinei, în capitală.

Publicist prolific, colaborând cu articole de specialitate sau de popularizare a medicinei la publicații gălățene precum „Arte și Meserii”, „Galații noi”, „Revista industrială”, a dezvăluit adesea condițiile sanitare improprii în care lucrau muncitorii gălățeni.

O altă preocupare a sa, legată de sănătatea publică, era stoparea proliferării tuberculozei, favorizată de condițiile insalubre de viață și de muncă ale populației, boală care în acea perioadă reprezenta 90% din totalul afecțiunilor de care sufereau muncitorii. Pe această temă, a susținut o serie de conferințe la Universitatea Populară din Galați, subiectul fiind adesea dezbătut și în articolele publicate.

Într-un astfel de articol nota:

„Fabricanților puțin le pasă de oameni ce prin munca lor de zi și noapte fără întreruperi și repaos i-au îmbogățit peste noapte… Și nu rareori în miez de noapte zgomotul mașinilor înăbușă vaietele celor istoviți de muncă și mizerie, cu figuri de ceară, cu plămânii destrămați”.

Pentru remedierea acestei situații, medicul propunea măsuri urgente: asigurarea unor săli de lucru curate, aparate de absorbție a prafului, munca prin rotație, instalarea de dușuri, organizarea de cantine, neangajarea minorilor și a femeilor gravide în munca de noapte.

Grija pentru sănătatea copiilor a fost o altă temă pe care medicul o aborda în articolele sale din perioada anilor 30, alături de starea mizeră în care locuiau studenții plecați să studieze în marile centre universitare din București și din Iași, acolo unde cei proveniți din mediul rural, în special, erau găzduiți în „orice subsol garnisit cu mobile și paturi luate din halele de vechituri”, desemnat drept cameră mobilată numai bună de închiriat acestora, la prețuri exorbitante, precizând, în mod specific, în cazul studenților de la medicină că „numai la facultățile de medicină se tuberculizează și debilitează grav 40% din viitorii doctori ce vor îngriji de sănătatea societății de mâine”.

Numele doctorului Neculai Vasiliu apare și în „Anuarul general al medicilor din România” de la acea vreme.

În ce privește viața personală, dr. Neculai Vasiliu s-a căsătorit, pe 28 aprilie 1930, cu dra. Crisanty (Hrisy) Mandanis, nunta având loc în saloanele Cercului Militar din Galați. Pentru o perioadă, familia Vasiliu a locuit pe str. Republicii (Domnească), într-o casă care astăzi nu mai există, în vecinătatea Teatrului Dramatic.

Socrii săi, Mihail și Paraschiva Mandanis, patroni ai unei brutării din str. Theodor Thenea (astăzi Str. Dogăriei) din Galați, și-au găsit sfârșitul în anul 1936, de mâna criminalului Andrei Merină, zis Berilă, alături de alți patru lucrători brutari. Despre Andrei Merină, cel care a rămas în analele criminalisticii românești sub numele de Berilă, puteți să aflați mai multe dintr-un articol anterior, aici.

Doctorul colonel Neculai Vasiliu a murit pe 30 noiembrie 1980, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Galați, alături de socrii săi, Mihail și Paraschiva Mandanis, care au înscris pe piatra funerară același an al decesului, 1936.

Fotografiile care ilustrează articolul au fost obținute din arhiva familiei, prin bunăvoința dnei Daniela Vasiliu, în cadrul proiectului „Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile tale, istoria Galațiului!”.

(C. Toporaș)

Surse: N. Vasiliu, „Higiena industrială”, în Revista industrială „Arte și Meserii”, nr. 169, 170, 174, apr. 1933; Elena Marinescu, Constantin Gh. Marinescu, „Dr. Nicolae Vasiliu-Galaţi”, în: Personalităţi ale şcolii medicale ieşene, 2008, p. 403-412; Alfred Reiner, „Vasiliu Nicolae, medic”, în: Medici originari din oraşul Galaţi şi judeţul Covurlui care figurează în anuarul general al medicilor din România, Bucureşti, 1978, f. 9; Nicolae Vasiliu, Radiumpunctura în epiteliomul spino-celular al feţei : Teza pentru doctorat în medicină şi chirurgie, Bucureşti, Tipografia Profesională Dim. C. Ionescu, 1923. 32 p.