În anul 1971, complexul de alimentație publică „Olimpic” din Galați a fost redeschis, după o temeinică reamenajare bazată pe schițele arhitectului Liviu Cezar Durbacă de la Institutul de Proiectări Galați.
Această transformare a integrat elemente moderne în structura veche, reușind să reinventeze spațiul într-un mod atrăgător și funcțional. Grație viziunii arhitectului Liviu Cezar Durbacă, clădirea „Olimpicului”, descrisă drept un „complex al preferințelor”, datorită centrării pe diferitele tipologii de clienți ai localului, a devenit locul ideal pentru petrecerea timpului liber al gălățenilor, oferind o atmosferă caldă și prietenoasă.
Prin intermediul descrierii cuprinse în ziarul local Viața nouă , descoperim interiorul său, așa cum era la începutul anilor ’70:
Sala de la parter a complexului Olimpic
„Sala de restaurant de la parter cu o capacitate de 200 de locuri este dominată de un panou decorativ în care sticla colorată se îmbină armonios cu arama bătută și lustruită. Sala este flancată de șapte separeuri delimitate prin panouri decorative care reduc spațiul și dau o notă de intimitate. Mobilierul este realizat în stilul renașterii din stejar masiv, natur și lustruit. Stâlpii îmbrăcați în furnir de stejar și corpurile de iluminat din cristal întregesc atmosfera de eleganță. Roșul arămiu pal al plafonului și petele de culoare de pe separeuri filtrează lumina întregind atmosfera generală, odihnitoare și plăcută.
La etaj, sala principală a fost, de asemenea, delimitată pe lateral în patru separeuri despărțite prin panouri traforate de o mare finețe a desenului. Aici, nota deosebită de intimitate o dă iluminatul discret prin intermediul unor elemente spațiale prefabricate și a unor scafe perimetrale.
Salonul românesc de la etaj
Dar marea atracție de la etaj o constituie cele trei saloane, cel roșu cu o capacitate de 20 de locuri, cel galben având 20 de locuri și în fine salonul românesc care este pus în valoare prin arhitectura tradițională, stilizată. Plafonul și pardoseala au fost executate din lemn de brad în culoare naturală. Interiorul țărănesc este completat cu blidare, carpete și preșuri, iar mobilierul reia în formă stilizată cunoscutele mese și scaune joase. Un salon bar, redus la opt locuri poate fi integrat în numărul de surprize de la etaj.”
În anii ’70, complexul „Olimpic” dispunea de o cofetărie și un bistrou dedicat exclusiv femeilor, remarcându-se printr-o linie arhitecturală distinctă. Violetul pal și panourile traforate din cofetărie, alături de rozul predominant din bistrou, creau o atmosferă feminină și primitoare.
În contrast, pentru cei aflați în grabă, complexul oferea și un bar de zi la parter, unde vizitatorii puteau să se oprească pentru câteva minute să se răcorească cu o bere rece sau să se delecteze cu o gustare rapidă.
În anul 1975, complexul gălățean era nominalizat în revista „Femeia”, pentru modul în care se adaptase cerințelor părinților ocupați din centrul orașului, care se puteau baza pe servirea mesei copiilor, într-un spațiu dedicat, la vremea prânzului, după terminarea orelor.
Astfel, „complexul preferințelor”, se adapta la nevoile diverse ale clienților săi, oferind soluții variate pentru diferite momente ale zilei și preferințe individuale.
De remarcat este și faptul că „Olimpicul” se putea lăuda în acea perioadă și cu „cel mai bun bucătar”, George Lungu, care în decembrie 1972 câștiga locul I pe țară la concursul pe țară al bucătarilor.
(T. Bezman)
Surse: Viața nouă, mai 1971; Femeia, nr. 9, sept. 1975.