Prima felicitarea de Crăciun a apărut, în anul 1843, datorită britanicului Henry Cole (fondatorul și primul director al Muzeului South Kensington, azi Victoria and Albert Museum din Londra). Fiind prea ocupat să scrie scrisori personalizate tuturor prietenilor și partenerilor de afaceri, Henry Cole a apelat la pictorul John Callcott Horsley. I-a cerut să creeze o felicitare de Crăciun cu un mesaj special. Ideea a fost preluată de comercianți, care au început să creeze o varietate de felicitări, dedicate nașterii Domnului, cu păsări, zăpadă, copii sau flori, și, bineînțeles, cu Moș Crăciun.
Pe măsură ce tehnologia tipografică s-a îmbunătățit, felicitările au devenit din ce în ce mai populare și, până în anul 1860, erau foarte populare în Marea Britanie. La începutul secolului XX, tradiția s-a răspândit în întreaga lume, felicitările fiind trimise către cei dragi, dar și partenerilor de afaceri.
În perioada interbelică, în România, tradiția felicitărilor de Crăciun și Anul Nou a fost strâns legată de lumea aristocrației și a Familiei Regale.
Trimiterea unei felicitări nu era doar un simplu gest. Era un ritual plin de semnificație. Alegerea unei felicitări potrivite, compunerea unui mesaj personalizat, scrierea acestuia cu o caligrafie atentă și trimiterea prin poștă, toate erau detalii care contau.
Astăzi, trimiterea felicitărilor prin poștă este o practică tot mai puțin întâlnită. Totuși, pentru cei care apreciază tradițiile și farmecul personal al unei felicitări pe hârtie, aceste mici comori încă există. Sunt păstrate cu grijă în sertare sau cutii speciale, uneori chiar de-a lungul mai multor decenii, ca o amintire prețioasă a celor care le-au trimis.
În biblioteci și muzee, felicitările vechi sunt adesea conservate în colecții speciale, fiind păstrate ca mărturii ale vremurilor trecute.
În colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” din Galați se găsește un mare număr de felicitări, provenite din donații sau din arhive de familie. Acestea nu sunt doar simple obiecte, ci un mijloc prin care putem înțelege obiceiurile și tradițiile unui alt timp, oferindu-ne o fereastră către istoria personală și colectivă a comunității.
În ciuda evoluției tehnologiei, mai sunt persoane care aleg să trimită încă felicitări scrise de mână, pentru a adăuga o notă personală și a demonstra respectul față de cei cărora le sunt destinate. Procesul de alegere a unei felicitări potrivite, scrierea unui mesaj cald și sincer, precum și trimiterea prin poștă, continuă să fie un gest cu un impact emoțional deosebit.
Așadar, în acest sezon al sărbătorilor, poate că e momentul să ne amintim de această tradiție frumoasă și să adăugăm, lângă cadourile pentru cei dragi, o felicitare scrisă cu gânduri bune. Un astfel de gest poate adăuga un strop de magie sărbătorilor.
(T. Bezman)